Justitie
Un inspector antifraudă din Bucureşti a fost REŢINUT pentru luare de MITĂ
- Costin Popa
- 3 septembrie 2015, 09:34
Un inspector antifraudă în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti a fost reţinut de procurorii DNA. Acesta este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.
Potrivit unui comunicat DNA, citat de Agerpres, Dan Constantin Iarîm a primit, miercuri, de la doi oameni de afaceri, administratori ai unor standuri într-un complex comercial situat în judeţul Ilfov, sumele de 2.000 lei şi 1.200 dolari, pentru a nu le aplica amenzi contravenţionale şi sista activitatea comercială.
Inspectorul antifraudă va fi prezentat joi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Recomandările noastre