Un grup de doctori renumiți aduce speranță pacienților: „Cancerul a devenit o boală tratabilă, ca o afecțiune cronică”

Un grup de doctori renumiți aduce speranță pacienților: „Cancerul a devenit o boală tratabilă, ca o afecțiune cronică”

Cel mai negru scenariu al omului este să afle că suferă de o boală incurabilă. Și majoritatea celor care primesc acest diagnostic îl consideră ca pe un capăt de drum. Din fericire, scenariul care într-adevăr era unul sumbru în urmă cu un deceniu, a devenit azi doar o compănă dificilă a vieții, dar peste care se poate trece. Un grup de medici renumiți la nivel mondial, care a reușit să descopere și să asambleze cele mai bune metode de terapie în lupta cu bolile maligne, a explicat ce noutăți aduce medicina zilelor noastre și cum trebuie abordat un astfel de diagnostic.

Medicina intră într-o nouă eră.

Prof. Dr. Şeref Kömürcü, specialist în oncologie medicală, Prof. Dr. Hale Başak Çağlar, specialist în radioterapie oncologică și Prof. Dr. Serdar Kahraman, specialist în neurochirurgie oncologică, toți de la centrul medical Anadolu din Istanbul, afiliat cu Johns Hopkins Medical din Statele Unite ale Americii, au venit la București pentru a reda speranța pacienților diagnosticați cu diferite forme de cancer, adulți sau copii. Conform acestor profesori, cancerul a devenit, datorită noilor metode și tehnologii de abordare, o boală cronică, una cu care putem trăi mulți ani, la fel cum se trăiește și cu diabetul sau hipertensiunea arterială.

Vezi mai jos un material video despre cum se face medicină și cum se respectă Jurământul lui Hipocrate la „Anadolu Medical Center” din Turcia

Ne puteți urmări și pe Google News

Anadolu Medical Center

Tratamente de scurtă durată, fără efecte secundare

Dovada din spatele acestor afirmații este numărul mare de pacienți români care au apelat la serviciile medicale ale Anadolu, prin VipMed International, o companie de turism medical din România. Specialiștii în domeniu sunt adesea aduși în țară pentru a oferi consiliere gratuită pentru pacienți, suportate în întregime de compania de turism medical. Aceasta a fost și ocazia cu care cei trei coloși ai medicinei au prezentat jurnaliștilor noutățile în medicina oncologică – Turcia fiind una dintre cele mai dezvoltate țări în acest sens - și cum se aplică metodele revoluționare. Profesorii ne-au vorbit despre tratament fără efecte secundare, de scurtă durată, despre chirurgia fără bisturiu și despre rețeta succesului în lupta împotriva acestei boli nemiloase.

„În cinci ani de acum, o mare parte dintre cele mai agresive cancere vor fi vindecabile”

Prof. Dr. Şeref Kömürcü este specialist în Oncologie Medicală și este cel care a ajutat la obținerea acreditării din partea Organizației Institutelor Europene de Cancer (OECI) pentru centrul medical Anadolu din Istanbul, afiliat cu Johns Hopkins din SUA. Prof. Kömürcü are o vastă experiență în cercetarea pentru a descoperi cele mai bune arme împotriva cancerului, pornind pe acest drum cu specializări realizate în cele mai mari spitale din Statele Unite ale Americii. Acesta predă în universitățile de medicină din Turcia, dar a avut și un rol de consilier pentru ministrul Sănătății din țara natală.

EVZ: - Românii vă contactează pentru probleme oncologice. De ce doresc românii să meargă în Turcia? Ce aveți atât de revoluționar la spitalul Anadolu?

Prof. Dr. Şeref Kömürcü: - E un privilegiu pentru noi să colaborăm cu pacienți și medici români. Noi credem că în Centrul de Oncologie prioritatea noastră este să facem un plan de acțiune, iar acesta trebuie să fie unul multidisciplinar. Discutăm despre fiecare pacient cu toți medicii specialiști necesari, conform diagnosticului, în mai multe consilii medicale. A doua diferență sesizabilă a clinicii noastre este faptul că menținem actele bazate pe știința medicală la nivel cât mai performant și mai actual. Avem echipe chirurgicale performante, pregătite pentru toate tipurile de malignitate. De asemenea, încercăm să înlăturăm orice barieră de comunicare între medici și pacient sau medici și familia pacientului. Comunicarea este esențială în abordarea tratamentului împotriva cancerului.

- Acesta este secretul unei rate înalte de succes?

- Da. Toți acești parametri influențează boala și pacientul. În lume există câteva noi descoperiri revoluționare în oncologia medicală – atât în zona tratamentului, cât și în cea a aplicării lui. În termeni medicali, terapia convențională este reprezentată de chimioterapie și terapia hormonală. Dar cele mai mari schimbări s-au văzut la lansarea imunoterapiei și a terapiilor țintite. Acestea fac marile diferențe la ora actuală, care cresc șansele ca tratamentul anticancer să fie un succes.

- Spuneți-ne mai multe despre imunoterapie. Care este rata de succes atunci când se utilizează imunoterapia în locul tratamentelor clasice?

- Imunoterapia acționează ca propriul sistem imunitar. Mai exact, există niște modificări ale celulelor maligne, care le oferă acestora posibilitatea de a se ascunde de celulele sistemului imunitar. Imunoterapia dă un impuls sistemului imunitar, făcându-l să recunoască celulele canceroase. Și prin diferite metode, imunitatea reușește să omoare acele celule canceroase sau ajută organismul să-și creeze un sistem imunitar mai bun pentru a detecta aceste celule canceroase și pentru a le distruge.

-          Aceste terapii au efecte secundare precum chimioterapia sau radioterapia? -          În cazul imunoterapiei există efecte secundare, dar nu foarte multe. Mult mai puține comparativ cu chimioterapia. Procentul este mult mai mic și spectrul este foarte diferit. Imunoterapia și terapia țintită afectează în mod direct celula tumorală, în general nu afectează celulele normale.

-          Puteți să ne dați un exemplu de caz care v-a impresionat, în care un cancer stadiu 4 a intrat în remisie? -          Desigur! Avem multe astfel de exemple. Până acum un deceniu, nu vedeam răspuns la tratamentul pentru melanomul metastazic. Astăzi vedem răspunsuri foarte bune cu ajutorul imunoterapiei și terapiei țintite. Avem foarte mulți pacienți care vin la clinica noastră, cu cancer metastazat în creier, în plămâni sau ficat. Și începem tratamentul. Apoi observăm cum aproape toate tumorile se micșorează sau cum dispar, în mod uluitor, toate metastazele. În completare, putem să suprapunem și alte tratamente ajutătoare, care grăbesc procesul de vindecare, precum tratamentele locale: radioterapia și chirurgia oncologică.

Anadolu Medical Center afiliat cu Johns Hopkins Medical

Centrul Medical Anadolu din Istanbul, afiliat cu Johns Hopkins Medical SUA

-          Care sunt cele mai frecvente cancere pe care le vedeți la pacienții români? -          Avem foarte mulți pacienți români și, așa cum știți, România e vecina Turciei, deci românii și turcii – oamenii din această zonă geografică, suferă de afecțiuni similare. Din ce văd eu, incidența mare este a cancerului pulmonar, cancer de sân, cancer de prostată și de colon.

-          Credeți că ne apropiem de găsirea unui leac pentru această boală?

-          Da, așteptarea mea aceasta este. Am ajuns la un punct foarte bun în managementul bolii oncologice. Există foarte multe studii bune care întăresc această convingere, în special în terapiile despre care v-am spus. În cinci ani de acum, o mare parte dintre cele mai agresive cancere vor fi vindecabile.

-          Vedeți o creștere a unor tipuri de cancer astăzi, comparativ cu acum un deceniu?

-          Da, există creșteri semnificative în numărul cancerelor precum cel pancreatic, cel de colon, colangiocarcinom și a cancerului de sân. Și chiar și așa, cu această creștere a ratei de îmbolnăvire, rata de supraviețuire a bolnavilor de cancer a crescut mult, transformând cancerul într-o boală cronică. Pur și simplu sunt mulți pacienți care trăiesc cu acel cancer așa cum alți oameni trăiesc cu diabet sau hipertensiune.

 „Cancerul nu este o singură boală, ci o combinație de peste 200 de boli. Fiecare cancer este diferit, iar tumora se formează într-un proces lung de opt-zece ani. Nu este o schimbare care să se întâmple peste noapte. Carcinogeneza nu se întâmplă într-o zi, ci durează ani”, Şeref Kömürcü, profesor în Oncologie Medicală

Vezi mai jos video cu declarațiile Prof. Dr. Şeref Kömürcü

 „Iradierea intraoperatorie a sânului evită mastectomia”

Prof. Dr. Hale Başak Çağlar este unul dintre oamenii de știință ai elitei formate la prestigioasa Universitate Harvard din SUA. Profesorul în Științe Oncologice și Oncologie Radiologică este membru al ASTRO (Societatea Americană pentru Radiologie și Oncologie Terapeutică) și ESTRO (Societatea Americană pentru Radioterapie și Oncologie) cât și a EORTC (Organizația Europeană pentru Cercetare și Tratamentul Cancerului). Prof. Hale Başak Çağlar a publicat numeroase lucrări reprezentative pentru știința medicală și este renumită pentru metodele de radioterapie aplicate, care pe lângă faptul că au o rată de succes crescută, nu dau temutele efecte secundare. Mai mult, profesorul folosește o metodă care poate salva sânul afectat de cancer de la mastectomie.

Evz: - Ce puteți să ne spuneți despre efectele secundare apărute în urma radioterapiei?

Prof. Dr. Hale Başak Çağlar:  - Toate tratamentele au efecte secundare, dar noile aparaturi din domeniu reușesc să le minimalizeze. Noile aparate au capacitatea de a localiza cu o precizie uluitoare țesutul tumoral, și cu cât precizia este mai mare, cu atât țesutul sănătos nu este afectat și, deci, efectele secundare sunt mai rare și mai puțin intense, comparativ cu chimioterapia. Chimioterapia nu este selectivă ca iradierea. Cu cât țintim mai bine, cu atât rezultatul este mai bun, iar toxicitatea în organism va fi mai scăzută. Asta vedem în clinica noastră, zilnic. Deci nu este o ipoteză, este ceea ce facem în practică.

-          Spuneți-ne despre procedura de ultimă generație pe care o realizați în cazul cancerului de sân.

Cyberknife

Cyberknife

-          Se numește „iradierea parțială a sânului”. Prin această procedură de iradiere nu se mai îndepărtează tot sânul. Știința spune că recidivele cancerului se produc în cavitatea unde s-a produs tumoarea inițială sau la 2 centimetri de la marginea ei. Prin această metodă, tratăm intraoperator cavitatea și marginile, prin excizia țesutului bolnav și iradierea sânului, salvând astfel foarte mult țesut mamar. Rezultatul este favorabil din punct de vedere cosmetic. Această procedură echivalează cu 6 săptămâni de radioterapie, deci se evită expunerea la radiații o perioadă. E bine de menționat că această procedură se aplică doar în cazul unor pacienți foarte atent selectați. Recent au fost prezentate două rezultate în acest sens, în întâlnirea cu partenerii din America. Cred că este un real progres în tratamentul cancerului de sân.

-          Poate radioterapia să înlocuiască intervenția chirugicală? -          Da. Chirurgia și radioterapia sunt amândouă terapii localizate. Deci ambele acționează în aceeași zonă, tratând tumoarea local. Există o nouă tehnologie, o tehnică de ultimă generație numită „radiochirurgie”. Este bazată pe radiații stereotactice care oferă posibilități de ablație foarte înalte, în locuri foarte greu de accesat și foarte mici și în foarte scurt timp. În zilele noastre nu toate metastazele localizate la creier necesită o intervenție chirurgicală.

-          Radioterapia se suprapune cu noul tratament anticancer, imunoterapia? -          Da! Cele două se completează. În ultimii 5 ani s-a tot testat combinația aceasta. Din studiile clinice am învățat că radiația este și ea un fel de imunoterapie. Noi numim radiația un „vaccin incisiv”! Așa cum ne vaccinăm copiii pentru bolile copilăriei, așa acționează și radioterapia, pentru că în momentul în care ucide celulele tumorale care conțin un ADN specific, celulele T (limfocitele T) din sistemul nostru limfatic încep să recunoască celulele canceroase care conțin acel ADN alterat și le atacă, distrugând astfel cancerul din organism. Deci radioterapia este un fel de imunoterapie.

-          E adevărat că un tratament resimțit foarte dur de pacient crește șansa de reușită? -          Nu. Încercăm să oferim tratamente de scurtă durată, cu foarte puține efecte secundare, să le armonizăm ca să avem cele mai bune rezultate. Toxicitatea redusă duce la cronicizarea acestei boli, iar pacienților le-a crescut considerabil speranța de viață și trebuie să avem grijă și de calitatea vieții. Pacienții spun: „Nu-mi pasă dacă mai trăiesc 3 luni în plus, dacă le trăiesc în spital luptându-mă cu stările de rău produse de efectele secundare!”. Noi luptăm și cu aceste aspecte, cu efectele secundare.

-          Ce ați face dumneavoastră dacă ați fi diagnosticată cu o astfel de boală? -          Aș fi speriată, știind tot ce știu și lucrând în acest domeniu. Dar comparând cu ce era acum 20 de ani, aș fi fericită că nu am fost diagnosticată atunci, ci acum! Pentru că știu că acum se pot face mult mai multe, cu efort mult mai puțin și cu efecte secundare reduse. Dacă aș fi diagnosticată cu această boală, nu m-aș teme de tratament. Nu aș refuza niciodată tratamentul! Și cu siguranță aș vrea o echipă medicală, un grup de doctori, care să lucreze sub același acoperiș și care să se întâlnească săptămânal, regulat, pentru a discuta boala mea. Să discute despre tratamentul meu, despre diagnostic, despre efectele secundare și să lucreze în armonie.

Vezi mai jos video cu dialogul dintre reporterul Evenimentul Zilei și Prof. Dr. Hale Başak Çağlar

„Este esențială prima intervenție, deoarece poate face diferența între o singură intervenție și un șir lung și complicat de intervenții”

Prof. Dr. Serdar Kahraman și-a dedicat viața studiului neuroștiințelor, ajungând un chirurg de referință în chirurgia endoscopică spinală și cranio-cerebrală. Acestea sunt intervenții microchirurgicale minim invazive și reprezintă cele mai avansate metode de tratament în problemele oncologice. Prof. Kahraman este membru al comitetului Eurospine, Societatea de Neurochirurgie din Europa și este unul dintre puținii neurochirurgi care tratează tumorile cerebrale și spinale, maligne sau benigne, prin cele mai noi metode apărute în domeniu, într-un bloc operator hibrid.

Evz: - Puteți să-mi spuneți care sunt principalele simptome date de tumorile neurologice? Acestea sunt formate în urma unor procese îndelungate?

Prof. Dr. Serdar Kahraman: - Biologia tumorală, cât și tipul acestora, determină rapiditatea lor în evoluție. Unele pot crește foarte repede, pe când altele cresc foarte încet, iar felul în care se manifestă depinde de localizarea lor, dacă e vorba despre un cancer al creierului sau o metastază a unui alt tip de cancer. Cancerul de creier foarte rar produce metastaze.

- Ce înseamnă „bloc operator hibrid”?

Bloc operator hibrid in cadrul centrului medical Anadolu

- În aceste săli de operație speciale avem foarte multe sisteme de diagnosticare rapidă și tehnologie care ne oferă foarte multe informații, la secundă. Primim date care ne oferă un nivel înalt de încredere în actul nostru medical. Vedem în timp real, prin neuronavigație, dacă suntem pe calea cea bună sau nu. Prin sistemul de neuronavigare putem efectua intervenții de amploare, având certitudinea că știm în permanență statusul neurologic al pacientului, locul unde ne aflăm în creier sau în coloană și reușim să realizăm intervenția la un nivel ridicat de siguranță pentru pacient. Pacienții români ni se adresează pentru tumori foarte dificile, care necesită o abordare chirurgicală complexă și care au nevoie de tehnologie performantă pentru mai multe intervenții într-una singură. Pentru toate acestea este nevoie de blocul operator hibrid și de colaborarea unor medici din diferite specialități medicale, precum radiologie oncologică, neuropatologie oncologică.

-          Până la intervenția chirurgicală, pacienții au, de obicei, probleme în a obține un rezultat concludent și rapid al biopsiei. De multe ori, spun pacienții, de la momentul recoltării probei pentru biopsie și până la momentul intervenției neurochirurgicale trece foarte mult timp, iar statusul cancerului se schimbă. 

-          Da, de aceea după intervenție, pacientului i se poate facilita tratamentul adițional, deoarece avem un sistem foarte rapid de testare anatomopatologică. Biopsia este recoltată printr-o metodă minim invazivă, iar rezultatele, care includ și testările genetice, sunt comunicate pacientului în două zile. Astfel, poate începe un tratament adițional imediat, ceea ce este foarte important în cazul anumitor tumori a căror tipologie le face să se multiplice în ritm accelerat.

- Povestiți-mi despre tipologia tumorilor cerebrale. Există tumori „tăcute”, care nu se manifestă în niciun fel?

- Da, iar tumorile „tăcute” ale creierului reprezintă cele mai dificile cazuri. În aceste situații apelăm la comisii multidisciplinare foarte ample pentru a stabili tratamentul unui astfel de pacient.

- Care sunt cel mai des întâlnite probleme la copii? -          Tumorile din zona cefei sunt cele mai des întâlnite. Majoritatea pacienților pediatrici prezintă tumori ale fosei posterioare. Din fericire, mare parte au fost benigne, nu maligne. Deci dacă pacienții pediatrici trec printr-o intervenție chirurgicală reușită, și se îndepărtează întreaga masă tumorală, pacientul este considerat vindecat. Este esențială prima intervenție, deoarece poate face diferența între o singură intervenție și un șir lung și complicat de intervenții. Mai mult, chirurgia reprezintă cea mai bună variantă. Tratamentele adiționale (chimioterapie) pot crea probleme comportamentale în cazul copiilor, cât și probleme neuromotorii. Astfel, preferăm să acționăm chirurgical în cazul acestor tumori benigne ale copiilor.

Vezi video cu ce spune Prof. Dr. Serdar Kahraman în interviul acordat Evenimentului Zilei

Pacienții români au un medic la dispoziție non-stop, după întoarcerea în țară

Asli Akyavas, directorul departamentului de Servicii Internaționale al Centrului Medical Anadolu (Istanbul, Turcia) afiliat cu Johns Hopkins Medicine (SUA), spune că pacienții români au la dispoziție un medic 24 din 24, 7 zile din 7, în țară.

„Am constatat că există o percepție generală că tratamentul medical în afara țării și-l permit doar cei bogați. Dar când am început să lucrez cu Anadolu am descoperit altceva. Astfel am devenit cu mare plăcere ambasadorul acestui centru, spunând tuturor celor care caută un tratament de înaltă calitate pentru boli precum cancerul, la un preț accesibil, că Anadolu reprezintă o opțiune”, spune resprezentantul spitalului turcesc. „În 2006 am avut o mare surpriză să primim un val de cerințe din România, iar în 2008 a explodat, prin parteneriatul nostru cu Vip Med Internațional, agenție de turism medical”, mai spune Asli Akyavas. Directorului de la Anadolu adaugă și că avantajele sunt multiple pentru cei care abordează serviciile lor: „Diagnosticul și tratamentul se realizează în cel mai scurt timp posibil, având toate specialitățile necesare de investigație sub același acorperiș. Pacientul are în permanență la dispoziție un translator, iar la întoarcerea în țară are la dispoziție asistență medicală non-stop”.

Vezi video cu ce spune Asli Akyavas, directorul departamentului de Servicii Internaționale al Centrului Medical Anadolu (Istanbul, Turcia) afiliat cu Johns Hopkins Medicine (SUA în legătură cu avantajele multiple pentru cei care abordează serviciile Centrului Medical Anadolu

Dacă există pacienți care doresc să acceseze serviciile „a doua părere” și să beneficieze de consultanță gratuită din partea medicilor străini, pot contacta agenția de turism medical VipMed International pe www.vipmed.ro sau la numerele de telefon: 0732.056.272; 0732.056.272, 0732.056.273