Un greu al liberalilor, luat în colimator de DNA. Acuzații de șantaj electoral

Un greu al liberalilor, luat în colimator de DNA. Acuzații de șantaj electoral

Primarul în funcție al municipiului Brașov a fost plasat sub control judiciar într-un dosar penal în care este acuzat de șantaj asupra unei firme de publicitate care a difuzat clipuri electorale cu contracandidații săi,

Procurorii DNA l-au pus sub control judiciar pe primarul în funcție al municipiului Brașov, George Scripcaru, într-un nou dosar penal. George Scripcaru este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de șantaj asupra reprezentantului al unei societăți comerciale. Controlul judiciar a intrat în vigoare începând de joi, 22 octombrie. Informația a fost transmisă prin intermediul un comunicat de presă emis de DNA.

Conform sursei citate, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile pentru George Scripcaru. În același dosar, procurorii au adoptat aceeași măsură, a controlului judiciar, pentru George Mihai Cornea, director general al Regiei Autonome de Transporturi Braşov (RATBV) SA. Acesta din urmă este acuzat de complicitate la şantaj.

DNA informează că cei doi au depus cauţiunea stabilită de procuror, de 75.000 lei - George Scripcaru, respectiv 30.000 lei - George Mihai Cornea, sume care au fost consemnate pe numele acestora la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ce a constat șantajul

În comunicatul de presă, procurorii au anunțat că, în calitate de primar al municipiului Braşov înscris în cursa electorală pentru obţinerea unui nou mandat, George Scripcaru l-ar fi ameninţat, la data de 12 august, pe unul dintre angajaţii firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparţinând Regiei de transport Braşov, că va avea de suferit dacă nu oprește imediat difuzarea clipurilor.

Firma respectivă avea semnat un contract de locaţiune cu RATBV pentru spaţiul din interiorul autobuzelor şi, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi electorale pentru care încheiase contracte de promovare electorală, se menţionează în comunicat.

Anchetatorii spun că, în perioada 6 - 12 august, George Scripcaru, prin intermediul lui George Mihai Cornea, director general al RATBV, ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o determina să oprească difuzarea spoturilor electorale şi să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deţinute, imagini despre realizările primarului din cursul actualului mandate. Acestea urmau să fie mascate sub forma unor știri pozitive despre actualitatea din municipiul Brașov.