Un fost consilier onorific în Ministerul Sănătății a vorbit despre scurta experiență pe care a avut-o la acel nivel și problemele din sistem.
Răzvan Cherecheș a avut o scurtă trecere pe la Ministerul Sănătății, acolo unde a ocupat funcția de consilier onorific, timp de cinci săptămâni. Apoi, a decis să-și prezinte demisia, dezamăgit de ceea ce a văzut în jurul său. Cherecheș a explicat care au fost motivele ce l-au determinat să renunțe.
De ce este o situație complicată în minister
„Situația este complicată în minister. Am făcut mai multe propuneri, mi s-a spus că sunt bune, dar nu s-a materializat nimic. Am militat pentru testare în masă și pentru transparență totală. Încrederea oamenilor în sănătate și în alte domenii, dar acum ne referim la sănătate, e legată de transparență (...) Trebuie să știm și noi, populația, cu cine s-a văzut, de exemplu, ministrul, ce discuții s-au purtat. Am militat să fie întâlniri pe orice fel de portal, pe o platformă, să fie o întâlnire zilnică între minister și presă.
Răzvan Cherecheș: „Noi nu arătăm cu degetul. De ce?”
Ce facem, facem așa, așa și așa. A fost tragedia de la Balș. Eu aș fi făcut atunci, pe loc, o conferință în care să spunem ce măsuri se pot lua ca incendiul să nu se repete în altă parte. Și spunem cine e vinovat fiindcă suntem responsabili în fața comunității. În orice situație”, a declarat Răzvan Cherecheș pentru g4media.
„Din cauza cui s-au făcut achizițiile x cu întârziere, alt exemplu. Sau funcționarul care a blocat plata către centrele de vaccinare. Cine e? Numește-l cu nume și prenume și spui că se aplică măsurile disciplinare. Noi nu arătăm cu degetul. De ce? Lumea are nevoie să știe cine e de vină, pentru ce e de vină și ce se întâmplă”, a mai afirmat fostul oficial de la Ministerul Sănătății.
Sistemul de sănătate, populat de mulți rechini
Despre sistemul de sănătate, Cherecheș a spus că este parazitat de multe interese. „E populat de foarte mulți rechini cu diverse interese, iar aici e nevoie de un campion. Un campion, vă dau un exemplu, cum a fost Aurelia Cristea, care a dat acea lege împotriva fumatului. Datorită ei, rata fumatului a scăzut considerabil în țară, cu toate nemulțumirile, cu expluzarea din propriul partid. E nevoie la Sănătate de cineva care să împingă reforma fără se se oprească la politețuri și amabilități.”
Fostul consilier onorific a vorbit și despre incompetența din minister. „E populat de o mulțime de indivizi cu abilități tehnice extrem de reduse. Cam o treime sunt oameni competenți care știu ce vorbesc, dar foarte mulți nu au abilități tehnice. Eu le-aș fi dat un test de utilizare a calculatorului, sincer. La fel și la cei din DSP. Dacă trebuie să lucreze în xl cu date securizate, ar avea probleme serioase. ”