Un fost internațional român, transfer cu cântec și comisioane uriașe. Povestea unei mutări foarte controversate

Un fost internațional român, transfer cu cântec și comisioane uriașe. Povestea unei mutări foarte controversateSursa: Arhiva EVZ

În luna februarie a anului 2002 a fost anunțat transferul jucătorului de fotbal Daniel Chiriță, de la Rapid la Șahtior Donețk. Tot ce a urmat, povestește fotbalistul, a avut la bază șantajul, minciuna, folosirea de identități false și comisioane la negru.

Pe atunci, Daniel Chiriță avea doar 27 de ani și se afla în ultimele șase luni de contract cu Rapid. Transferul a fost unul controversat, iar la 20 de ani distanță de la transfer, jucătorul a povestit cum au stat lucrurile. „Jucasem foarte bine în cupele europene. Nouă ne venise o ofertă de la Marselle după ce am jucat cu PSG, dar mă voiau doar împrumut. Rapid nu a vrut să-mi dea drumul, mă pierdea gratis în vară după ce se termina împrumutul.

Constantin Zotta (n.r. - președintele clubului Rapid) m-a pus să semnez un nou contract și apoi mă dau împrumut. I-am zis că nu semnez. Mi-a zis că mă trimit la echipa a doua. «Nu o să joci tot returul și uită lumea de tine». A insistat Viorel Hizo să semnez, nu am vrut. Ei au plecat în cantonament în Cipru, eu am mers la echipa a doua”, a spus fotbalistul.

Daniel Chiriță a vrut să semneze cu Spartak Moscova

Imediat după, forbalistului i s-a dat posibilitatea să plece în Antalya pentru a da probe în echipa Spartak Moscova. Totul a fost aranjat de Arcadie Zaporojanu, pe vremea aceea ziarist sportiv și ulterior impresar. După ce a mers o săptămână în cantonament cu echipa rusească, Arcadie i-a trasnmis. „Gata, te ia! 20.000 pe lună, 100.000 la semnătură, plecăm luni dimineață”.

Însă, acum Daniel Chiriță avea nevoie de acceptul clubului Rapid și, evident, de cartea verde internațională. „Arcadie zice: «Dacă aud ăștia de la Rapid de Spartak or să ceară milioane. Du-te tu și convinge-i pe ăștia de la Rapid să-ți dea o hârtie de eliberare pentru 250.000 de dolari!». Mă duc la Zotta și la Albu: «Dați-mi o hârtie că sunt transferabil pe zona bulgară, rusă și ucraineană pe 250.000 de dolari!». Ei: «Nu știm, nu vrea Copos!». Le-am zis să-i spună lui Copos că mă duc să dau probe să-mi găsesc ceva în zona asta. «Dacă îmi iese ceva, aveți și voi ceva!». Și mi-au dat hârtia”.

Însă, Constantin Zotta a negat că ar fi luat bani pe transferul lui Chiriță, menționând că nu a luat niciodată bani de la jucători și că nu avea puterea să semneze actele, ce țineau de atribuțiile lui Copos.

Cum a ajuns Chiriță la Șahtior

Fotbalistul a povestit cum au fost schimbate planurile și cum a ajuns, în cele din urmă la Șahtior Donețk, deși trebuia să primească 250.000 de dolari de la Spartak Moscova. După ce Arcadie a fost sunat de Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior, acesta i-a spus lui Chiriță:

„Hai să plecăm!. I-am zis: «Băi, Arcadie, trebuie să semnăm contractul». El zice: «Taci din gură că știu eu ce fac! M-a sunat «Papa», n-am ce să fac. Dăm de belele. Dacă m-a sunat, înseamnă că e totul gata”. Așa îi zicea lui Ahmetov, Papa. Și uite așa am ajuns la Șahtior. Am luat un avion de după-amiază până la Donețk”.

Când a ajuns în Ucraina, nimeni nu știa de transferul lui Chiriță, nici chiar Nevio Scala, celebrul antrenor italian adus în Ucraina. A dat probe sub un nume fals, pretinzând că e un jucător de la tineret și pentru a nu fi descoperit de presă. În același timp, cei de la Spartak Moscova știau doar că Daniel Chiriță are probleme în familia.

„Am jucat foarte bine, Nevio Scala a zis că mă oprește. Am mers să facem vizita medicală, joi eram bun de joc. Vine prima etapă, eu pe bancă, rezervă. Nu jucam, nu jucam. M-a băgat mijlocaș la închidere, la Voltava, am făcut 0-0 pe o ploaie groaznică. Șahtior a avut doi eliminați. După meci, la ședință, Scala zice: «Nu am nevoie de jucători așa, ca tine. Ca tine am 20-30. Eu te-am băgat să faci diferența». I-am zis: «Mister, îmi pare rău, atât am putut să fac»”, a povestit fostul fotbalist.

Motivele pentru care Nevio Scala refuza să-l lase pe Chiriță pe teren

„Îl întreb pe Arcadie: «Băi, ce se întâmplă? Nu-mi dădea șanse». În perioada în care eu am semnat, Rapid a luat 250.000 de dolari, iar impresarii - cum sunt ei - au negociat și au luat 800.000 sau un milion de dolari de la Șahtior. Din banii care s-au luat, 500.000 trebuia se împartă cu impresarul lui Nevio Scala. Arcadie trebuia să împartă banii cu Nevio Scala. Arcadie mai avea pe lângă el pe încă unul din Moldova și uite așa nu au mai ajuns banii unde trebuia, la impresarul lui Scala. De acolo au plecat problemele. Nu jucam, Scala mă certa”.

Arcadie Zapojanu a confrimat șantajul, dar a oferit o altă față evenimentelor de la acea perioadă menționând implicarea unui agent spaniol bătrân care i-a spus: „Domnule, dacă împarți comisionul cu mine, va juca! Dacă nu împarți, nu va juca!

Mai tâziu, în vara lui 2002, Chiriță a reușit să se transfere la Zenit Sankt Petersburg, unde și acolo s-au dat mulți bani, însă jucătorul nu a știut asta.

„Și acolo s-au luat bani mulți. N-am știut. Mie mi-au dat 20.000 de dolari pe lună și 100.000 la instalare. După un an, președintele lui Zenit mi-a zis: «M-a costat o grămadă transferul tău». Zic: «Cum? Ce bani? Am venit liber». El: «Nu, nu, am plătit un milion pe tine»”.

Contactat pentru a confirma faptele, Nevio Scala nu a putut vorbi, însă la telefon a răspuns fiul lui, care a mărturisit că tatăl său nu a lucrat niciodată cu agenți, deoarece nu avea încredere în ei, potrivit informațiilor gsp.ro.