Un faimos regizor, despre filmul Teambuilding. „Există telecomandă dacă vreţi să schimbaţi canalul!”
- Emma Cristescu
- 10 ianuarie 2023, 13:27
Un faimos regizor din țară a declarat că filmul Teambuilding a avut cele mai mari încasări din ultimii 30 de ani și că acest lucru este de apreciat. Mai mult, el le-a transmis un mesaj dur celor care au criticat producția.
Regizorul Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a declarat că filmul „Teambuilding”, a reușit „un moment istoric”, având cei mai mulți spectatori din ultimii 30 de ani. El a declarat că Matei Dima, Bromania, și-au dorit să facă un film comercial pentru a atrage pe toată lumea și că au reușit.
„Aici ar trebui să se termine orice discuţie. Matei Dima, Cosmin Nedelcu, Alex Cotet şi toti cei din echipa lor şi-au propus să facă un film de public, să dea o lovitură de box-office, apelând la tot arsenalul de rigoare al genului.
Cine minimizează sau ia în băşcălie efortul de a pune cap la cap un astfel de proiect (nu mai zic de riscurile financiare, banii fiind privaţi) se descalifică din start. Sunt ani de zile de lucru, de căutat formule, de încercat marea cu sarea. Boom-ul ăsta nu a apărut de nicăieri. E foarte bine că avem şi filme comerciale de succes, după cum e de apreciat că filmele româneşti de autor continuă să fie căutate şi vândute pe plan internaţional. România era cam singura ţară din regiune unde filmele autohtone se regăseau rar în clasamentele de final de an şi diversitatea de genuri sau de conţinut era non-existentă”, a explicat Tudor Giurgiu.
Mesaj pentru criticii filmului „Teambuilding”
Regizorul a mai declarat că gusturile nu se discută și că oamenii care nu gustă filmele comerciale pot schimba canalul oricând. El a mai spus că cinematografia românească mai are de muncă, dar că fiecare încercare este de apreciat.
„Gusturile nu se discută, există telecomandă dacă vreţi să schimbaţi canalul (sau filmul). Platformele de streaming, de la cele mari până la boutique-ul nostru de la TIFF Unlimited, au o ofertă generoasă pentru toate gusturile. Zău că nu văd unde e problema… PS Da, ar fi tare de tot dacă următoarele filme comerciale ar propune poveşti tot mai bine închegate, mizanscene şi filmări mai deştepte care să iasă din zona care funcţionează pe YT. Mai e de lucru, asta e clar”, a spus regizorul pe Facebook.
Filmul, regizat de Matei Dima, Cosmin Nedelcu, Alex Coteţ, a avut venituri de 23,5 milioane de lei şi 999.000 de spectatori.