Un faimos interlop din Banat a fost prins. Cum a încercat să sfideze legea

Sursa foto: Tinnakorn Jorruang | Dreamstime.com

Un cunoscut interlop din Banat, care era deja condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, a fost prins. El a fost acuzat pentru mai multe ilegalități și s-a ales cu o amendă uriașă.

Interlopul Iulian Bot, care era deja condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, a fost prins la Padova. Liderul comunității rome din Lugoj este nevoit să plătească și 1.456.252.03 lei. Acesta era într-un dosar în care era acuzat de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 800.000 de euro.

Cu câteva zile înainte să fie prins, interlopul dădea bani la lăutari pentru dedicații, potrivit Clujust.

Potrivit procurorilor DNA, „în cursul anilor 2011 - 2013, inculpatul Boţ Iulian, împreună cu mai multe persoane de încredere, s-au constituit şi au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul a două societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse”.

Ce a făcut interlopul Banatului

Activitatea infracţională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 800.000 euro, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora „la negru”, cu eludarea obligaţiilor legale privind plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Interlopul Boţ le-a dat comisarului-şef Muntean, dar şi subalternului acestuia Pavel Dumitru câte 7.000 de euro în schimbul neînceperii urmăririi penale (NUP) într-un dosar în care era cercetat pentru evaziune fiscală. Fostul șef al Poliției Timiș, Sorin Munteanu, condamant în primă instanță la șase ani de închisoare, a fost condamnat definitiv la patru ani si opt luni de închisoare. Avocatul Marin Bâlc a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar fostul șef al Poliției Economice, Pavel Dumitru, a fost condamnat la doi ani și 10 luni de închisoare.

Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE. Oamenii legii l-au găsit după ce au văzut mai multe poze pe Instagram. Autoritățile italiene urmează să demareze procedura prevăzută pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, în vederea predării.