Un elev plecat la studii în Marea Britanie adună cărți pentru satul bunicilor săi
- Sandra Salagean
- 15 noiembrie 2019, 05:20
Alexandru Năsatase-Bejenariu a luat viața în piept și a decis să plece singur, la studii, în Marea Britanie, anul trecut. A dat o sumedenie de teste de matematică, limba franceză și engleză cât și interviuri pentru a ajunge la un liceu britanic. A trecut cu brio aceste probe, însă Alexandru simte că e momentul să dea o altă probă importantă, una a vieții. Aceea de a-și aduce aportul în comunitate.
Acum are 17 ani și din căminul studențesc a pus cap la cap o campanie prin care speră să reușească să doteze cu cărți și calculatoare bibilioteca școlară din satul Ion Roată, județul Ialomița.
Energia lui Alexandru pare să-i iasă prin toți porii. Este un adolescent de clasa a XII-a, cu ambiții înalte de a urma studii economice și de a implementa soluții revoluționare și sustenabile în mai toate domeniile. Zi, noapte, viața lui se învârte în jurul proiectelor pentru formarea profesională, dar și cele pentru formarea lui socială și spirituală. Are ca exemplu familia, părinții fiind de medici de renume, iar bunicul lui Alexandru, Mișu Tomescu, a fost un medic iubit de oameni, pentru felul în care și-a făcut meseria la capul patului de spital, cât și pentru implicarea sa în societate. Bunicul a fost primul care a adus cărți, donându-le, satului Ion Roată. Imediat după Revoluție, volumele aduse de dr. Mișu Tomescu au fost pentru oamenii vremii ca un dar suprem, o deschidere către o altă lume. Astăzi, nepotul vrea să-i ducă mai departe moștenirea, prin același gest de omenie.
Pe pământul casei părintești se află acum școala
Din camera sa din cămin, locul în care stă adesea și citește sau lucrează clasicele teme școlare, Alexandru Năstase-Bejenariu a socotit nevoile locului în care buniciul său s-a născut. Nu e mult. Satul pe care el deseori l-a vizitat și despre care știe că a evoluat prin puterea străbunilor săi direcți are nevoie „doar de un brânci”, crede el.
Istoria s-a desfășurat așa: nu doar bunicii au adus hrană pentru minte în acel loc ascuns de aglomerația cotidiană de astăzi, ci și străbunicii săi care au renunțat la casa lor. Astăzi, pe acel petec de pământ este construită școala comunei. „Casa a fost luată de ruși, iar bunicii nu au mai cerut-o înapoi. Acolo s-a clădit o școală și de atunci vedem cum generații de copii intră și ies, iar cei care au avut și un dram de ajutor, prin cărțile pe care le-au avut la dispoziție, au plecat mai departe să cucerească lumea. Așa, ca mine”, spune Alexandru. Mama lui, Prof. Dr.Dana Tomescu își amintește și ea, cu mult drag, vorbele tatăului său: „Tata spunea că satul lui e un loc cu oameni foarte muncitori, pe un pământ roditor, “granarul Europei”., povestește dr. Tomescu. „Tata a fost medic internist la spitalul din Bolintin Deal. Dar nu a avut o viață deloc ușoară. El a fost și deținut politic, închis împreună cu Corneliu Coposu. Fratele lui a fugit în Canada… Dar s-a bucurat de iubirea oamenilor de rând, în timp ce regimul încerca să scape de cei verticali, precum era el”, conchide fiica lui.
Schimbă soarta unor copiii cu 3.000 de euro
După multe seri petrecute cu foaia în față și pixul în mână, calculele lui Alexandru arată că modesta sumă de 3.000 de euro poate schimba soarta multor copii din satul Ion Roată, județul Ialomița. Banii sunt chibzuiți și însumează două calculatoare, o imprimantă și 300 de cărți destinate școlarilor. „Am rugat toți prietenii de aici, cât și din România, să mă ajute în primul rând cu transportul. Nu pot să spun că toată lumea vrea să mă ajute, mulți oameni se orientează către cazuri mai dramatice, pentru că, da, românii sunt genul de oameni care ajută. Însă cred și sper că și copiii din mediile defavorizate trebuie să primească o șansă”, explică Alexandru, care recunoaște că e mai greu să-și atingă țelul și din cauza faptului că e departe de țară. Totodată, inițiativa adolescentului a ajuns și la urechile colegilor mamei sale, de la Fundeni, locul pe care Alexandru îl cunoaște de când era mic și își aștepta mama să iasă din gardă. Acțiunea lui va fi „lipită” de actualele acțiuni umanitare ale cadrelor medicale pentru copiii „de la etajul 6”, așa cum e cunoscută secția de pediatrie oncologică.
Cum vă puteți implica:
„Învățând în instituții în care nu ne confruntăm cu asemenea lipsuri ne este foarte ușor sa trecem cu vederea situația delicată în care se află mulți elevi în România, care nu-și pot atinge potențialul din cauza faptului că nu dispun de resursele didactice necesare. Vă rog în consecință să susțineți această cauză dacă vreți. Puteți face asta donând bani, sau cărți, sau pur și simplu distribuind această campanie pe rețelele de socializare. În cazul în care doriți să efectuați o donație de cărți, vă rog sa mă contactați prin e-mail la nastase.alx@gmail.com, și voi face tot ce îmi stă in putință pentru a le colecta”, anunță Alexandru. Pentru a face donații online, accesați https://gogetfunding.com/ion-roata/ .