Un craniu descoperit în China rescrie istoria Homo sapiens

Un craniu descoperit în China rescrie istoria Homo sapiens

Un craniu uman vechi de un milion de ani, descoperit în China, ar putea rescrie istoria evoluției umane. Studiul publicat în Science sugerează că Homo sapiens a apărut cu cel puțin 500.000 de ani mai devreme decât se credea și că a coexistat mult timp cu Neanderthalienii și Homo longi.

O descoperire care zguduie teoriile despre originea noastră

Un craniu uman vechi de aproximativ un milion de ani, găsit în provincia Hubei din China, ar putea rescrie manualele de istorie. Studiul, publicat în prestigioasa revistă Science și realizat de cercetători chinezi împreună cu specialiști de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, susține că specia noastră, Homo sapiens, a început să se formeze cu cel puțin jumătate de milion de ani mai devreme decât arătau datele de până acum.

Analiza indică și faptul că oamenii moderni ar fi coexistat cu alte specii „surori”, inclusiv Neanderthalienii, pentru o perioadă mult mai lungă decât se credea. Dacă această ipoteză se confirmă, ea ar schimba radical înțelegerea evoluției umane.

Reacția cercetătorilor

Profesorul Xijun Ni, de la Universitatea Fudan din China, unul dintre coordonatorii studiului, a declarat că echipa a fost uimită de rezultate: „De la început, când am obținut rezultatele, ni s-au părut incredibile. Cum ar fi posibil să mergem atât de adânc în trecut? Dar am repetat analizele, am verificat toate modelele și metodele, iar acum suntem încrezători și foarte entuziasmați.”

Cercetătorii au botezat craniul Yunxian 2. La început s-a crezut că aparține speciei Homo erectus, primul om cu creier mare, pentru că vechimea de un milion de ani părea incompatibilă cu Homo sapiens.

Schelete umane descoperite la Iași

sursă foto: Arhiva EvZ

De la Homo erectus la Homo longi

Timp de decenii, manualele au consemnat că Homo erectus a evoluat și s-a ramificat, în urmă cu 600.000 de ani, în Neanderthalieni și Homo sapiens. Dar analiza lui Yunxian 2, verificată și de experți independenți, arată că fosila nu aparține lui Homo erectus.

Rezultatele o plasează în categoria Homo longi, o specie „soră”, aflată la același nivel de dezvoltare cu Neanderthalienii și oamenii moderni. Dovezile genetice sugerează că aceste specii au coexistat, ceea ce înseamnă că, dacă Yunxian 2 trăia acum un milion de ani, atunci și forme timpurii de Homo sapiens erau deja prezente.

Profesorul Chris Stringer, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, co-autor al studiului, afirmă că descoperirea mută cronologia evoluției umane cu cel puțin jumătate de milion de ani în urmă:

„Există, probabil, fosile vechi de un milion de ani ale speciei Homo sapiens pe planeta noastră – doar că nu le-am găsit încă.”

Metode de analiză și controverse

Identificarea speciei se face prin două metode: analiza formei craniului și studiul ADN-ului. În cazul lui Yunxian 2, ambele au dus la aceeași concluzie: nu era Homo erectus, ci un om mai avansat.

Totuși, nu toți specialiștii sunt convinși. Dr. Aylwyn Scally, genetician evoluționist la Universitatea Cambridge, a avertizat că există mari incertitudini:

„Trebuie să fim prudenți cu estimările privind cronologia. Chiar și cu cele mai ample date genetice, e foarte greu să stabilești momentul exact al coexistenței acestor populații, cu o marjă mai mică de 100.000 de ani.”

El a adăugat că, deși concluziile profesorilor Ni și Stringer sunt plauzibile, nu pot fi considerate certe fără date genetice suplimentare.

Homo sapiens: Africa sau Asia?

Până acum, cele mai vechi fosile de Homo sapiens confirmate proveneau din Africa și aveau o vechime de circa 300.000 de ani. Noua descoperire ridică întrebarea dacă specia noastră nu ar fi apărut, de fapt, mai întâi în Asia.

Profesorul Stringer avertizează însă că nu există suficiente dovezi pentru a schimba consensul științific: „Există fosile umane vechi de un milion de ani și în Africa, și în Europa, care trebuie integrate în această analiză. Nu putem încă afirma cu certitudine unde a apărut pentru prima dată Homo sapiens.”

Trei specii de oameni, un milion de ani împreună

Dacă interpretarea studiului este corectă, atunci Homo sapiens, Neanderthalienii și Homo longi ar fi coexistat pe planetă timp de aproape 800.000 de ani. Această perioadă ar fi permis nu doar interacțiuni, ci și posibile încrucișări genetice între specii.

Profesorul Ni a comparat evoluția umană cu un copac: „Arborele umanității are mai multe ramuri. Trei dintre ele – Homo sapiens, Homo longi și Neanderthalienii – au coexistat aproape un milion de ani, cu posibile interacțiuni între ele. Este un rezultat incredibil.”

Această perspectivă ajută și la rezolvarea așa-numitului „muddle in the middle” – problema numeroaselor fosile descoperite între 800.000 și 100.000 de ani, greu de încadrat până acum în arborele genealogic al umanității.

Tehnologia care a făcut diferența

Craniul Yunxian 2, descoperit alături de alte două în provincia Hubei, era zdrobit și deformat. Din acest motiv, fusese catalogat inițial ca aparținând lui Homo erectus.

Echipa profesorului Ni a folosit însă scanări digitale și modelare computerizată pentru a reconstrui forma originală a craniului. Replicile imprimate 3D au arătat clar că fosila aparține unei specii mai avansate, schimbând radical interpretarea.