Un Bookfest „AERisit“

Un Bookfest „AERisit“

Salonul Cărţii, deschis ieri la Romexpo, are spaţii generoase de expunere.

Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor, a tăiat ieri, la ora 11.00, panglica de la intrarea Pavilionului 15 al Romexpo, inaugurând astfel oficial ediţia din acest an a „sărbătorii cărţii“ Bookfest.

Mâna ministrului Iorgulescu nu a tremurat deloc, iar foarfeca a tăiat ferm şi decis „nodul gordian“ al panglicii „buclucaşe“. Momentul s-a desfăşurat fără incidente, permiţând astfel accesul în largile spaţii ale Salonului de Carte pentru alaiul de reporteri, fotografi, cameramani, oficiali şi mai puţinii vizitatori. Iorgulescu „va da iama“ sâmbătă

Ministrul s-a lăsat furat de spaţiul generos de care dispun în acest an organizatorii şi a parcurs, în compania presei şi a colegilor săi din stafful târgului, cele cinci pavilioane - de la 13 la 17 - pe care se întind, în acest an, standurile celor 165 de edituri participante. Vizita de lucru s-a prelungit, întârziind cu o jumătate de oră deschiderea oficială a manifestării, pe care unii jurnalişti o aşteptau deja în spaţiul pus la dispoziţie pentru evenimentele conexe - Pavilionul cu „ghinion“, numărul 13.

Întrebat de ce nu şi-a cumpărat măcar o carte din acest prelungit parcurs, ministrul Iorgulescu a răspuns că acum a venit în calitate oficială, însă în cursul zilei de sâmbătă va veni „incognito“, ca simplu cumpărător, şi va „da iama“ în titlurile care i-au făcut acum cu ochiul. Ultima carte pe care a citit-o ministrul este tocmai... propriul volum de versuri, ţinând cont că a fost invitat la Neptun pentru a susţine o lectură publică din opera sa poetică. Scriitorii se vor răcori la mare

În speech-ul inaugural, Iorgulescu s-a declarat, fără rezerve, impresionat de ceea ce văzuse în periplul său: „Bookfest 2008 arată altfel, spaţiile de expunere sunt generoase, târgul este mai AERisit; normal, din moment ce este organizat de AER“, şi-a arătat ministrul latura mai „hâtră“ (AER fiind Asociaţia Editorilor din România, principalul organizator).

„Suntem europeni, suntem occidentali“, a jubilat ministrul culturii, „prin spaţiile generoase, rafinate, ca şi prin substanţă, conţinut expoziţional: cărţile arată la fel de bine ca acelea din Vest, nu mai trebuie să avem niciun fel de complexe“. Viitorul sună bine pentru Iorgulescu: „Târgul este şi o replică dată apologeţilor apocalipsei cititului“, a recurs el la vocabularul teologic. „Aşa-zisul abandon al cărţii nu s-a produs, există în continuare interes pentru lectură“, a concluzionat Iorgulescu.

Din partea Uniunii Scriitorilor din România (USR), scriitorul Gabriel Chifu a punctat organizarea în secvenţă cu Bookfest a altor importante manifestări ale obştei scriitoriceşti: Gala Premiilor USR - care se va desfăşura astăzi, de la ora 17.00, în Pavilionul 13 - şi Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură“, care va începe sâmbătă, la Neptun, majoritatea scriitorilor străini invitaţi la Bookfest putând beneficia astfel şi de un sejur de câteva zile la însoritul mal al Mării Negre. Scriitorul a încheiat cu un apel patetic la „a nu pierde îndeletnicirea cititului!“. 50.000 de titluri

„Cel mai important moment anual pentru industria cărţii“, aşa cum a fost definit, Bookfest are, în acest an, şi „o deschidere sincretică“. Spaţiul Pavilionului 13 este pus la dispoziţie pentru fel de fel de manifestări: proiecţii de film, concerte etc. Printre alţii, aici vor cânta nume precum Ada Milea, Kumm, Luna Amară, Fără Zahăr sau Travka.

Târgul expune 50.000 de titluri diferite de carte, prezentate generos de 160 de edituri. Distracţia nu este pe gratis: publicul are acces până duminică, pe baza unui bilet de intrare în valoare de cinci lei. Banii se vor recupera apoi integral prin cumpărarea oricărei cărţi, în valoare de cel puţin suma biletului. RECOMANDĂRILE ZILEI „Soţ şi soţie“, la Polirom > ora 16.00 - Editura Nemira Mihai Sin, „Marea miză“, prezintă: Paul Cernat, Bedros Horasangian

> ora 16.00 - Editura Paralela 45 Richard Rorty, Gianni Vattimo, „Viitorul religiei“ > ora 17.00 - Editura Cartea Românească Svetlana Cârstean, „Floarea de menghină“, prezintă: Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, T.O. Bobe > ora 18.00 - Editura Humanitas Multimedia Neagu Djuvara, „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“ > ora 18.00 - Editura Polirom Zeruya Shalev, „Soţ şi soţie“, prezintă: Mihaela Rădulescu, Robert Turcescu

Ne puteți urmări și pe Google News