Un ambasador ucrainean a detonat bomba: Rusia e cu ochii pe centralele nucleare. „Ne vom reaminti de Cernobîl”

Un ambasador ucrainean a detonat bomba: Rusia e cu ochii pe centralele nucleare. „Ne vom reaminti de Cernobîl”sursă: Pixabay

La mesele rotunde se vorbește despre declanșarea mai multor dezastre nucleare. Anunțul vine în contextul în care forțele americane spun că Rusia ar putea să invadeze Ucraina fie la sfârșitul anului 2021, fie în prima parte a anului 2022. Planurile lui Vladimir Putin rămân sub cheia tăcerii, președintele rus negând toate acuzațiile. La orizont se întrevede, însă, un alt Cernobîl.

Ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie a declarat că un atac al Rusiei în Ucraina ar putea conduce la dezastre nucleare precum Cernobîl. Poziția oficialului vine după o serie de avertismente potrivit cărora o acumulare de trupe rusești la granița cu Ucraina ar putea escalada până la o invazie.

Ucraina deține cele mai multe centrale nucleare, după Franța

Vadym Prystaiko a vorbit vineri pentru postul de televiziune britanic GB News, unde a avertizat că o invazie a Rusiei în Ucraina ar avea consecințe chiar dincolo de granițele sale. El a spus că un eventual conflict s-ar solda cu un număr mare de morți și ar crea un val de refugiați care s-ar putea răspândi în alte națiuni.

De asemenea, ambasadorul a menționat că în Ucraina se află cele mai multe reactoare nucleare care generează electricitatea de care statul are nevoie, după Franța.

Ambasadorul Ucrainei din Marea Britanie: „Vom lupta până la moarte”

„Nu vreau să folosesc cuvinte mari, cum ar fi al treilea război mondial, dar dacă se va întâmpla ceva important, vom lupta până la moarte. Suntem o națiune de 40 de milioane de oameni, catastrofa va fi enormă”, a spus ambasadorul Ucrainei din Marea Britanie.

El a subliniat că în Ucraina există deja persoane strămutate în interiorul țării din cauza conflictului actual cu Rusia: „Avem deja 1,5 milioane de persoane strămutate, dar le putem observa și le observăm în întreaga noastră societate”.

„Ne vom reaminti de Cernobîl”

O invazie rusească în Ucraina ar putea veni la pachet cu dezastre uriașe din acest punct de vedere, potrivit oficialului.  „Suntem pe locul doi ca număr de centrale nucleare, după Franța. Deci, dacă se întâmplă ceva - ne vom reaminti de Cernobîl”, s-a exprimat Vadym Prystaiko.

Prystaiko nu a oferit detalii despre modul în care o campanie militară rusă ar putea deteriora siturile nucleare, dar a părut să sugereze că acestea ar putea fi vizate în lupte. În cazul unei mișcări militare „majore” din partea Rusiei, ambasadorul ucrainean a precizat că aceasta va fi „limitată cât de mult se va putea”.

Ucraina a găzduit o mare parte din arsenalul nuclear sovietic, dar a renunțat la arme în anii care au urmat independenței proclamate în 1991 și a păstrat doar situri nucleare civile.

În 1986, la reactorul numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl a avut loc o supratensiune, iar acesta a explodat, răspândind material radioactiv pe un spațiu vast. Explozia de la Cernobîl, care pe atunci făcea parte din Uniunea Sovietică, a fost un accident cauzat de defecte de proiectare și erori umane la centrală - nu a făcut parte din nicio acțiune militară.