Un afacerisat din Bîrlad a fost prins când mituia un comisar de mediu cu vin şi un parfum
- Virgil Burl ă
- 26 iulie 2014, 15:06
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție l-au reţinut pe Marian Blembea, administrator de fapt al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracţiunea de dare de mită;
Potrivit DNA în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, pe 24 iulie 2014, Marian Blembea a remis suma de 10.000 lei unui comisar în cadrul Comisariatului General al Gărzii de Mediu şi i-a oferit acestuia o cantitate de vin neprecizată. Totodată, prin intermediul aceluiaşi comisar i-a oferit unei colege a acestuia din urmă, un parfum.
Urmau să treacă cu vederea
Pentru aceste „servicii” cei doi comisari, care realizau un control de specialitate la un punct de lucru al firmei administrate de inculpat, trebuiau să efectueze un act contrar atribuţiilor lor de serviciu, în sensul de a nu menţiona în actul de control toate neregulile constatate şi de a nu aplica o amendă contravenţională în cuantumul prevăzut de lege. Cauza priveşte o activitate infracţională mai amplă, efectuându-se cercetări faţă de mai multe persoane. Ieri, 25 iulie, au fost efectuate percheziţii în cinci locaţii, situate pe raza municipiilor Vaslui, Bârlad şi Bacău, dintre care una la sediul unei instituţii publice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul informativ si tehnic al SRI - Direcţia Judeţeană de Informaţii Vaslui. Blembea urmează a fi prezentat, astăzi, Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă.