Umilință istorică pentru Dan Petrescu și CFR Cluj. Măcel pe Olimpico

Dan Petrescu, la a treia remiză consecutivă în Turcia

Echipa lui dan Petrescu, CFR Cluj, a fost umilită de AS Roma. Italienii au câștigat cu scorul de 5-0 (3-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în etapa a treia a Grupei A a competiţiei de fotbal Europa League. 

Golurile romanilor au fost marcate de Mkhitaryan (1), Ibanez (24), B. Mayoral (34, 86), Pedro (90). Trebuie spus că AS Roma a folosit o echipă cu mulțe rezerve și jucători tineri.

Practic meciul a început de la 1-0 pentru romani, Mhitarian, nemarcat, deschizând scorul după doar 57 de secunde, cu o lovitură de cap de la 7 metri, la centrarea lui Spinazzola.

 

AS Roma şi-a majorat avantajul în min. 24, după o fază similară cu cea din primul minut: de data aceasta Veretout a centrat din corner, iar Ibanez a reluat cu capul de la 7 metri.

Gazdele s-au desprins în min. 34, când Bălgrădean a respins şutul lui Veretout, iar Bruno Peres l-a servit pe Borja Mayoral, care a marcat simplu.

Pe finalul partidei, Roma a reuşit să mai marcheze de două ori, surprinzând defensiva încropită a ardelenilor. Borja Mayoral (84) a reuşit dubla, cu un şut din careu, după o minge respinsă greşit de Manea, iar Pedro a marcat pe lângă Bălgrădean, după o ce a fost angajat de Milanese (89).

Pe 26 noiembrie, cele două echipe se vor întâlni din nou, de data aceasta la Cluj-Napoca.

Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu a spus că nu avea așteptări și că nu are ce să le reproșeze jucătorilor. El spune că scorul este puțin nedrept și dacă ar fi marcat în ocazia avută la 1-0 ar fi fost „alt meci”. Mai mult el a acuzat și faptul că nu a primit un penalty la scorul de 3-0, în repriza a doua.

„Lotul de UEFA este foarte slab. Șansele de calificare sunt aproape nule. Dacă mai facem un rezultat bun este o minune. Nu avem soluții și nu văd ce putem face în viitor. Eu am avertizat mereu că am nevoie de jucători, avem nevoie de jucători. Plătim greșelile trecutului”, a conchis Petrescu la finalul meciului.

Eșecul 0-5 de pe Stadio Olimpico reprezintă cea mai mare înfrângere din istoria europeană a clubului CFR Cluj. Precedenta contraperformanță fusese stabilită pe 3 noiembrie 2010, când Bayern Munchen învingea în Gruia cu 4-0.

Iată și clasamentul grupei:

1. AS Roma 7p, 2. CFR Cluj 4p, 3. YB Berna 1p, 4. TSKA Sofia 1p. Ultimele două cu un meci mai puțin disputat.

Tot joi seara, de la ora 22:00, se dispută și meciul Y Berna – ȚSKA Sofia.