La aproape patru decenii după ce statul comunist decidea execuţia sa pentru înaltă trădare, Constantin Răuţă şi-a redobândit cetăţenia română. Cazul său vorbeşte despre absurdul justiţiei româneşti.
Pe 23 noiembrie 1973, Constantin Răuţă încă mai reprezenta pentru statul român un cetăţean de nădejde: cu șapte ani înainte, absolvise Facultatea de Electronică, fusese un student eminent. Lucrase ca proiectant la IPROCHIM Bucureşti, apoi la Centrul de Calcul al Ministerului Chimiei. Fusese bursier în Italia, ocazie cu care a trebuit să accepte o colaborare cu Serviciul de Spionaj. După aceea, realizase un sistem de alarmă pentru Departamentul de Informaţii Externe (DIE), menit să asigure protecţia reşedinţei lui Nicolae Ceauşescu.
Însă pe 24 noiembrie 1973, Constantin Răuţă este trimis la Washington, pentru a se ocupa, împreună cu o echipă specială, de revizia aparaturii aflate într-o serie de locaţii din capitala federală şi din New York. După ce coboară din avion, se prezintă la prima secţie de poliţie şi cere azil politic. Predă autorităţilor americane un plic diplomatic, care este restituit sigilat părţii române. E cu puţină vreme înaintea întâlnirii dintre Ceauşescu şi preşedintele american Gerald Ford, aşa că administraţia americană e cât se poate de precaută.
Decretul semnat de Iliescu
Imediat, DIE întocmeşte un plan de răpire şi lichidare a "trădătorului". Acţiunea este oprită de Ceauşescu, după intervenţia viitorului fugar Ion Mihai Pacepa. În schimb, Răuţă e condamnat la moarte pentru înaltă trădare, pe 2 septembrie 1974.
În deceniile următoare, devine un cercetător "cu nume": lucrează pentru un centru NASA din Maryland, apoi contribuie la dezvoltarea unui sistem de protecţie antirachetă.
Între timp, în România se schimbă regimul politic. Răuţă se întoarce în februarie 1990 să-şi vadă rudele, cu un paşaport românesc. Documentul e prelungit peste cinci ani. Află, într-un final, că un decret semnat de Ion Iliescu îi "confiscase" cetăţenia română. Începe calvarul birocratic. Se ajunge la situaţia absurdă ca, în ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să respingă acţiunea de revizuire a sentinţei înaintate de Constantin Răuţă. Cu alte cuvinte, statul român menţine condamnarea la moarte în cazul său. Sentinţa este anulată abia un an mai târziu. Acum două zile, Răuţă redevine cetăţean român. EVZ: Ce mai reprezintă pentru dumneavoastră redobândirea cetăţeniei? E un act simbolic sau e vorba şi de altceva? Constantin Răuţă: S-a reparat o nedreptate. Cetăţenia mi-a fost luată fără respectarea vreunei proceduri de către serviciul român de spionaj, în baza unui decret dat de Iliescu în martie 1990. Spuneaţi că dumneavoastră practic n-aţi ştiut mult timp după aceea. Nu mi-a spus nimeni. Am avut un paşaport eliberat în 1990, prelungit în 1995. Era un paşaport consular. Ce aţi simţit în decembrie 1989, atunci când s-a schimbat regimul din România? Am organizat proteste la Ambasada României din Washington, împreună cu un preot de acolo, sub forţa demonstraţiilor din ţară. (Până la acel moment, Răuţă organizase în capitala federală numeroase proteste împotriva regimului comunist– n.r.). Aţi simţit că e o schimbare de formă sau una reală, profundă? Ca toată lumea, am crezut că lucrurile se vor schimba semnificativ în România, după care am văzut că de fapt a fost o lovitură de stat, nu o schimbare de regim.
Recomandările noastre
