Unul dintre liderii politici care au contribuit la unificarea Germaniei, în anii ’90, a murit la vârsta de 95 de ani. Ultimul prim-ministru comunist, Hans Modrow a organizat primele alegeri democratice în Germania de Est, în 1990, după căderea Zidului Berlinului. Tot el a inițiat mai multe reforme care au dus la democratizarea țării.
Ultimul premier comunist al Germaniei de Est, Hans Modrow, a murit la vârsta de 95 de ani, conform anunțului cu privire la deces, făcut de colegii săi din partidul Die Linke. În calitate de prim-ministru, Modrow a supervizat reformele care au deschis calea reunificării Germaniei.
„Noaptea trecută, Hans Modrow ne-a părăsit la vârsta de 95 de ani. Prin aceasta, partidul nostru pierde o personalitate importantă”, au declarat reprezentanții formațiunii Die Linke, succesor al Partidului Comunist din Germania de Est.
El a devenit prim-ministru al unui guvern de tranziție condus de comuniști, la 13 noiembrie 1989, la patru zile după deschiderea Zidului Berlinului. A devenit liderul de facto din Germania de Est după ce Egon Krenz a demisionat din funcția de lider, la 5 decembrie 1990.
Hans Modrow a organizat primele și singurele alegeri libere în Republica Democrată Germană (RDG) în martie 1990. Și-a pierdut funcția, în urma acestor alegeri.
Un politician controversat
Pe de altă parte, Hans Modrow a fost acuzat de adversari că a încercat să întârzie schimbarea politică și reunificarea din octombrie 1990. De asemenea, a fost criticat pentru că a încercat să schimbe numele poliției de securitate Stasi, în loc să o desființeze.
În 1993, a fost găsit vinovat de fraudă electorală în cadrul unor alegeri municipale din mai 1989, dar nu a fost încarcerat. Fostul premier comunist a afirmat, la vremea respectivă, că acuzațiile au fost motivate politic.
A continuat să activeze în parlamentul german până în 1994 și a fost membru al Parlamentului European din 1999 până în 2004.
Modrow s-a considerat un reformator care a dorit să schimbe partidul comunist din interior și să îl facă mai democratic. În 1999, el a declarat că nu dorește ca vechea RDG să revină, dar a spus că realizările sale ar trebui recunoscute.
Scurtă biografie a liderului comunist
Hans Modrow s-a născut în 1928 în orașul Jasenitz, în prezent Jasienica în Polonia, și s-a format ca mecanic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost liderul unui pluton de pompieri pentru tineri, iar spre sfârșitul conflictului a devenit membru al Volkssturm. Aceasta a fost o miliție nazistă care a recrutat bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani într-o ultimă încercare de rezistență militară.
La 17 ani, Modrow a fost capturat de trupele sovietice și dus ca prizonier în Uniunea Sovietică, unde a urmat cursuri antifasciste și a devenit un comunist convins.
La întoarcerea acasă în 1949, anul în care a fost fondată RDG, și-a găsit de lucru ca mecanic și a continuat să studieze științe sociale și apoi economie. În acest din urmă domeni a obținut un doctorat.