Unul dintre ultimele nume ale „vârstei de aur“ a culturii româneşti, criticul de artă şi scriitorul Barbu Brezianu, a încetat din viaţă acum trei zile, la aproape 99 de ani.
Era ultimul reprezentant în viaţă al generaţiei interbelice, în care au strălucit Eliade, Cioran sau Ionesco, dar, spre deosebire de aceştia, rămăsese în ţara natală, unde a trebuit să suporte vicisitudinile epocii comuniste. Trupul neînsufleţit va fi înhumat astăzi, la ora 11.00, la Cimitirul ortodox Bellu Militar. Prieten cu Noica Născut la Bucureşti pe 18 martie 1909, Barbu Brezianu este renumit drept cel mai important „brâncuşolog“ român, lucrarea sa „Brâncuşi în România“, din 1974, fiind considerată cea mai serioasă exegeză dedicată sculptorului în ţara sa natală.
„Brezianu era ultimul din generaţia lui Ionescu, Eliade sau Noica. I-a cunoscut pe toţi, ca membru al cercurilor intelectuale din anii ’30. Iar cu Noica a fost foarte bun prieten“, a declarat pentru EVZ criticul de artă Pavel Şuşară. „A fost foarte activ până anul trecut, când s-a izolat, dar până la 98 de ani cobora aproape zilnic cele trei etaje ale casei sale“, îşi aminteşte Şuşară. Condamnat la muncă forţată Provenind dintr-o foarte bună familie, tânărul Barbu Brezianu şi-a luat licenţa în drept la Universitatea Bucureşti, dar şi cea în arte frumoase. De-a lungul vieţii, a activat ca magistrat în Tribunalul Ilfov dar, după război, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Române.
Represiunea comunistă nu l-a ocolit nici pe el, ca pe aproape toţi intelectualii de valoare rămaşi în ţară. În 1952, scriitorul a fost internat în lagărul de muncă de la Capul Midia, unde se săpa viitorul Canal Dunăre-Marea Neagră, cu „duşmanii poporului“, din motive politice.
Deşi a debutat cu poezie, prin volumul „Nod ars“ din 1930, Barbu Brezianu s-a consacrat istoriei şi criticii de artă, excelând în studiul operei şi biografiei lui Constantin Brâncuşi. „E, fără îndoială, cel mai riguros şi mai onest cercetător al operei lui Brâncuşi, şi asta nu e puţin lucru, pentru că personalităţile excepţionale de factura lui Brâncuşi sau Eminescu creează în jurul lor o faună extrem de bizară, un fel de necrofagi, care se hrănesc cu opera lor în asemenea măsură încât ajung să-i deformeze“, consideră Pavel Şuşară.
Recomandările noastre
