Ultimele informații despre Prințul Paul. Ce au decis autoritățile franceze în legătură cu extrădarea sa
- Antonia Hendrik
- 1 iulie 2022, 19:11
Prințul Paul Philippe al României, care a fugit din București în urmă cu un an și jumătate, a fost găsit la Paris într-o cafenea și arestat. Acesta fusese condamnat de Înalta Curte de Casație a României la sfârșitul anului 2020, la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru implicarea sa în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa.
Prințul Paul al României va rămâne în arest, în Franța, până la mijlocul lunii septembrie. Maxime Doliveux, purtător de cuvânt al Procurorului General din Paris, a declarat pentru Știrile Pro TV că examinarea mandatului european de arestare a Prințului Paul a fost amânată la data de 14 septembrie 2022. Acesta a fost dat în urmărire internațională, fiind condamnat în decembrie 2020 la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa.
Paul al României, găsit și arestat la Paris după 18 luni de fugă
Sursele oficiale din poliție mai spun că, atunci când era în cafenea, petrecea foarte mult timp pe telefon și, cel mai probabil, discuta pe rețelele de mesagerie. Pe de altă parte, el nu a opus rezistență la venirea agenților și a fost cooperant, prezentând un pașaport britanic.
Pe 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație a României l-a condamnat în apel la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru „spălare de bani și trafic de influență” pe Paul, alias Paul Lambrino sau Paul-Philippe de Hohenzollern.
La momentul pronunțării sentinței, Paul-Philippe din România nu a putut fi găsit la domiciliul său din București. Soția lui Lia și fiul lor deschiseseră ușa poliției care venise să-l aresteze.
Se spune că nepotul regelui Carol al II-lea nu fugise cu adevărat din România, plecase în Portugalia „pentru a-și rezolva problema cu moșia răposatului său bunic”.
„Datorită activităților de cooperare dintre poliția română și cea franceză, Prințul Paul al României a fost găsit și reținut la Paris ”, a declarat, luni, 27 iunie 2022, ministrul de Interne, Lucian Bode.
Carol Ferdinand, fiul Prințesei Lia și al Prințului Paul, va fi audiat în procesul tatălui său
În vârstă de 12 ani, copilul se află în Marea Britanie, unde urmează cursurile unei școli de prestigiu, pentru că, potrivit spuselor lui, este o tradiție de familie. Între timp, au apărut detalii noi despre modul în care a fost prins Paul al României în Franța. Acesta a fost depistat de polițiștii francezi după ce a mers o lună la aceeași cafenea din Arondismentul 9 din Paris.
Prințul s-a dat de gol pentru că purta mască de protecție în permanență, în condițiile în care măsura anti-Covid nu mai este obligatorie acolo. O persoană ar fi anunțat poliția deoarece i s-a părut suspect comportamentul clientului din cafenea. România TV susține că prințul ar fi fost spionat de autorități.
Surse din Poliția Română au declarat că Prințul Paul nu este cetățean francez, așa cum s-a scris în repetate rânduri. Din acest motiv, nu va exista niciun fel de problemă în privința predării sale către autoritățile din România, conform infoactual.ro.