Maestrul a fost înmormântat, în această după-amiază, pe aleea principală a Cimitirului Central din municipiul Constanţa. Sute de persoane l-au însoţit pe ultimul drum.

Mormântul actorului este în apropierea locului de odihnă al altor personalităţi, Oleg Danovski sau partenerul de scenă a lui Jean Constantin, Gelu Manolache. Ceremonia de înmormântare a avut loc în jurul orei 15.00, după ce, la Catedrala "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", a fost oficiată o slujbă de pomenire oficiată de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, alături de un sobor format din 15 preoţi şi diaconi, la ceremonia religioasă luând parte şi actorii Ion Dichiseanu, Romică Ţociu şi Cornel Palade. Fanfara Forţelor Navale a cântat marşuri funebre în foaierul Teatrului Naţional Constanţa, plin de zeci de coroane de flori. Din cauza aglomeraţiei, traficul în zona teatrului s-a desfăşurat cu dificultate şi a fost dirijat de poliţişti. Maestrul ar fi împlinit anul acesta, pe 21 august, 83 de ani. Sicriul cu trupul lui Jean Constantin a fost depus ieri, în jurul prânzului, în foaierul Teatrului de Stat Constanţa (fost Fantasio), al cărui angajat fusese timp de 50 de ani, în aplauzele celor prezenţi. Preşedintelui CJ, Nicuşor Constantinescu, a anunţat ieri că Teatrul de stat Constanţa va fi redenumit Teatrul Naţional Jean Constantin. Mai mult, la intrarea în teatru va fi ridicat şi un bust al actorului.

„S-a dus lângă Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache”

De-a lungul zilei, sute de persoane - rude, actori, prieteni, autorităţi, oameni simpli, precupeţe, tineri, copii, pensionari - au venit la Fantasio pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Jean Constantin. „Am pierdut un om drag al Constanţei, o valoare a comediei româneşti. S-a dus la Dumnezeu, să se alăture lui Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache şi să fie alături de mulţi alţii ai noştri pe care i-am pierdut. Păcat, mare păcat, că nu vor fi înlocuiţi cu nimeni”, ne-a spus, plângând, pensionarul Adrian Mărdărescu, în timp ce punea o lumânare.

Colegii şi prietenii de-o viaţă ai maestrului, actorii Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lărărescu şi Vasile Murariu, au fost primii care au venit, încă din zorii zilei, la casa mortuară de lângă Cimitirul Central, pentru a a prinde o lumânare. Alexandru Arşinel, răvăşit de durere, plângea în hohote.

„Am lucrat mult cu Jean, şi pe litoral, şi în ţară, şi în străinătate, unde stăteam în aceeaşi cameră. Am jucat în câteva filme împreună, ne-a legat o prietenie de suflet, profundă. Era extrem de discret, nu vorbea niciodată de lipsuri, de suferinţe, niciodată, era de o discreţie şi de o pudoare extraordinare, nu l-am auzit în viaţa mea înjurând, spunând o prostie pe scenă, ceea ce demonstrează că actul artistic, comedia se poate face şi fără vulgaritate”, a declarat actorul.

Stela Popescu se afla în 2 Mai când a aflat trista veste.„Ne vedeam mai ales când veneam la Constanţa să mergem la o ciorbă de peşte la Terzi, dar mergeam împreună peste tot. Eram prieteni. În Germania, în SUA, eram împreună tot timpul. El era de o fineţe, nici nu te aşteptai ca Jean să spună vreo prostie. Pe scenă era elegant, avea o ţinută de mare artist, avea o nobleţe, de fapt asta e o trăsătură a marilor artişti”, spune, printre lacrimi, actriţa.

Nici actorii de la Teatrul Fantasio, din generaţia crescută în umbra artistului, nu-şi puteau ascunde lacrimile. „Ne-a ajutat atât de mult, am fost nişte privilegiaţi, ne-a format. Şi când stătea pe scaun aveai de învăţat de la el. Cum va rămâne în memoria noastră? Simplu, nea Jean, un om bun, cu suflet mare“, spune îndurerat actorul Ştefan Glinţă.

„Eu nu pot să mă despart de scenă”

Soţia actorului, Nina Jean, deşi îşi reproşa că nu l-a putut opri să joace din cauza bolii, era conştientă că nu-l putea convinge: „Era timid şi se jena când era atât de adorat de public. N-a vrut să fie cuminte, a zis - «eu nu pot să mă despart de scenă, nu pot să nu mă duc pe scenă» - şi a jucat până marţi seara. Era conştient că nu are voie, dar n-a putut să renunţe, aşa de mult a iubit teatrul. Dacă l-aş fi oprit acasă, aşa cum spune doctorul, cred că murea de anul trecut, nu suporta ideea că era bolnav”.

În semn de omagiu, Teatrul de Stat Constanţa va purta numele marelui actor, iar în faţa instituţiei va fi ridicat un bust, care, la cererea Ninei Jean, va fi realizat de sculptorul care a făcut şi bustul actorului Gheorghe Dinică.

POTENŢIAL IROSIT

Un actor din „generaţia de aur”, uitat de regizorii „noului val”

Alexandra Olivotto Bucătar care vorbea stâlcit şi intra dintr-un necaz în altul, informator alunecos pe numele său Limbă, ţigan plin de culoare în vremea haiducilor, escroc mic sau şef mafiot şi, poate în primul rând, vlăjgan care protejează un puşti în vremea războiului şi bunic. Jean Constantin a fost toate acestea pe marele ecran, şi asta fără studii de profil. A pornit ca muncitor normator, a fondat o brigadă artistică şi a început prin a juca la Casa de Cultură şi în secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa.

În ciuda unei filmografii care numără zeci de titluri şi a nenumărate scheciuri pentru TV, anumite talente ale lui Jean Constantin au rămas neexploatate. „Jean Constantin nu a fost folosit de cineaştii din noul val, cu excepţia lui Cătălin Mitulescu, pentru că nu au avut imaginaţie. Nu era numai un actor comic, vezi de pildă rolul din «Canarul şi viscolul » (1969); el a jucat în «Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii» şi acolo l-am văzut pe Jean Constantin cum ar fi putut fi în mai multe roluri, avea şi resurse dramatice”, susţine criticul de film Magda Mihăilescu.

„Cătălin Mitulescu a descoperit ceva cu totul nou la Jean Constantin, jos pălăria, i-a dat şansa să facă şi altceva, şi actorul a acceptat să iasă din ştampila de «minoritar»”, spune criticul de film Irina Margareta Nistor.

„Filme de”, nu „filme cu”

„Generaţia nouă nu l-a folosit pentru că tinerii regizori vor să facă «film de» şi nu «film cu», caută nume noi pentru distribuţia filmelor lor, nu neapărat figuri foarte bine conturate. Desigur, există excepţii, dar nu poţi să incluzi în aceeaşi categorie de afecţiune şi de memorie cinematografică a publicului un Dragoş Bucur şi un Rebengiuc sau un Beligan”, opinează Irina Margareta Nistor.

Colegul ei de breaslă Călin Stănculescu remarcă o altă excepţie din filmografia lui Jean Constantin: „Rolul din «Prea mic pentru un război atât de mare» (1969), de Radu Gabrea. Acolo interpretează un vlăjgan care protejează destinul unui copil aflat în război. Deşi filmul e axat pe perspectiva celui din urmă, iar rolul e episodic, Jean Constantin face un personaj care se reţine. Un vis ascuns de-al meu era o «Ţiganiadă » cu Jean Constantin în rolul principal”, punctează criticul.

„Eu îl reţin pentru rolurile din filmul lui Iulian Mihu, «Procesul alb» (1965), din «Toate pânzele sus» (1976), serialul lui Mircea Mureşan, din «Pruncul, petrolul si Ardelenii» (1981), de Dan Piţa, şi din «Roming» (2007), un rol mare, avea întindere”, susţine Magda Mihăilescu. „Categoric cel mai bun rol al lui Jean Constantin a fost acela din «Toate pânzele sus» (1976), cel mai bun serial făcut vreodată în România, după părerea mea. Era cel mai lucrat rol din cariera lui şi nu l-a tratat deloc superficial, ceea ce i-ar fi venit uşor, pentru că lucrase în scheciuri pentru televiziune şi ar fi putut merge pe formula minimei rezistenţe”, explică Irina Margareta Nistor.

„Generaţia veche l-a exploatat fără milă, cantonându-l în categoria pată de culoare, iar Jean Constantin a avut de suferit din cauza ei. Or, petele de culoare nu rimează cu noul cinema românesc, care pare a fi mai dihotomic. Cred că noua generaţie de regizori e mai aplecată asupra unei promoţii de actori mai apropiată emoţional şi intelectual de ei”, conchide Călin Stănculescu.

IUBIT DE PUBLIC

„Atrăgea publicul fără regizor, fără text şi fără partitură. Aducea o senzaţie de Revelion”

„Ca şi Amza Pellea, Fănică Iordache sau Gheorghe Dinică, corifei uriaşi ai ecranului, Jean Constantin atrăgea publicul fără regizor, fără text, şi fără partitură”, susţine criticul de film Călin Stănculescu.

„Îmi explic priza lui la public pentru că avea o mare putere de comunicare şi, oricum, în general, actorul comic are priză mai mare la public. De altfel, Jean Constantin avea o lungă experienţă a teatrului de estradă. Vorbim aici despre comunicare directă cu publicul, nu de pregătirea clasică a unui actor de film. Bine, ca toţi actorii noştri comici, a avut şi partituri mai slabe, ca «Sexy Harem Ada Kaleh» (2001)”, nu uită să menţioneze Magda Mihăilescu.

„Era foarte ataşant şi extrem de charismatic, deloc îngâmfat, aducea o senzaţie de Revelion şi de vacanţă. Prezenţa lui în scheciuri TV a fost esenţială”, subliniază Irina Margareta Nistor.

Ambii critici l-au cunoscut personal pe actor. „Era un om foarte simpatic, multă căldură, mi s-a părut generos fără să-l fi cunoscut prea bine. Era pe jumătate grec, pe mama lui o chema Caliopi, dar nu se supăra niciodată când era făcut rom, ba chiar el făcea glume pe această temă: «Acum îmi iau zborul, uite, cioara îşi ia zborul»”, povesteşte Magda Mihăilescu.

Cât despre convertirea profesională a lui Jean Constantin de la actor de pe marele ecran la „Frumosul de la Marea Neagră”, „până şi Colin Firth spunea că, decât să stai, mai bine joci orice. Jean Constantin se află deci într-o companie cât se poate de nobilă”, punctează criticul de film Irina Margareta Nistor. „La plecarea unui mare actor dintre noi, eu cred că regretul este acela de a nu fi fost integral descoperit”, crede Călin Stănculescu.

Nu doar cei care l-au cunoscut şi i-au analizat rolurile îl regretă pe actor. „Pe scenă, pe marele sau micul ecran, dar şi în viaţa de toate zilele, Jean Constantin a fost, timp de decenii, un artist de o factură cu totul specială, un punct de reper al artei interpretative, în special în spectacolele de revistă, de comedie, dar şi în partituri grave, dramatice”, se arată în scrisoarea de condoleanţe a Ministerului Culturii.

Reprezentanţii instituţiei îl consideră pe actor „întruchiparea unui simbol cultural cu o indiscutabilă influenţă benefică pentru societatea românească”, cred că „filmele şi înregistrările sale vor rămâne o mărturie a unor tipuri umane fundamentale, a unei epoci, a unei societăţi” şi îşi încheie mesajul de adio cu „La revedere, Jean Constantin! Dar parcă aşteptăm, ca într-o reclamă celebră, să ne spui, de undeva, că «rămâne cum am stabilit! »…”.

RĂMAS BUN

„Jean Constantin a suferit din cauza cantonării în statutul unui rol episodic de culoare. Or, petele de culoare nu rimează cu noul cinema românesc”. Călin Stănculescu, critic de film

„Cătălin Mitulescu a des coperit ceva cu totul nou la Jean Constantin, jos pălăria, i-a dat şansa să facă şi altceva, şi actorul a acceptat să iasă din ştampila de «minoritar».” Irina Margareta Nistor, critic de film

„Jean Constantin avea o lungă experienţă a teatrului de estradă. Vorbim aici de comunicare directă cu publicul, nu de pregătirea clasică a unui actor de film.” Magda Mihăilescu, critic de film

DE NEUITAT. Deși a preluat diverse partituri, inclusiv unele dramatice, rolul Ismail din „Toate pânzele sus!” este considerat de critică cel mai bun făcut vreodată de actorul Jean Constantin