UK: Patron român acuzat de ilegalități. Antibioticele fără rețetă, o minune de business

UK: Patron român acuzat de ilegalități. Antibioticele fără rețetă, o minune de business

Un român care deține un magazin românesc în Birmingham s-a aflat în pericol de a-și pierde licența, după ce poliția l-a acuzat că vinde ilegal antibiotice.

Ștefan Mustățea este patronul magazinului La Buget și le-a explicat consilierilor locali că nu ar pune niciodată viața unui copil în pericol și nici nu și-ar pune în pericol afacerea din care trăiește el și familia sa.

Acuzațiile au apărut după ce poliția a contestat cererea de licențiere a magazinului de a vinde alcool, afirmându-se că localul se află în centrul unei anchete penale pentru vânzarea neautorizată de antibiotice Augmentin ES, scrie Birmingham Live.

Ștefan Mustățea s-a mutat în Marea BrDe asemenea, românul lucrează ca interpret pentru poliție și NHS. Acesta a spus că a investit totul în această afacere: „Toate economiile noastre, toți banii noștri. Vrem doar să avem o viață normală. Nu pot să fac ceva pentru a-mi pune în pericol afacerea, pentru a-mi pune în pericol familia”.

El mai spune că de când a citit raportul nu poate dormi și mânca, iar soția sa este foarte stresată.

Avocatul românului, Mijanur Rahman, a spus că Mustățea a primit o scrisoare guvernamentală în care este avertizat că ar putea ajunge la închisoare și amendat.

„Domnul Mustățea este o persoană educată. Știe că acest tip de medicamente nu poate fi vândut la tejghea și nu există nicio modalitate în care domnul Mustățea ar da instrucțiuni despre cum să fie luate medicamentele, nu este farmacist”, a spus avocatul.

Ofițerul care se ocupă de autorizare a recunoscut că există „discrepanțe” în jurnalele poliției cu privire la vânzarea de antibiotice.

„Nu pot să stau aici și să afirm că medicamentele respective au fost achiziționate de la magazinul respectiv”, a spus acesta.

El a mai spus că poliția s-a opus cererii și din cauza problemelor mai largi, în special a numărului mare de spații autorizate, care pot alimenta infracționalitatea și comportamentul antisocial în zonă.

Polițistul a mai spus că aplicația La Bufet nu prezintă condiții adecvate și a spus: „Motivul obiecției este că avem suspiciunea că ar fi provenit [antibioticele] de la acel magazin și există posibilitatea ca acestea să fi venit din acel magazin sau de la un magazin din apropiere”.

Președintele comisiei a declarat că nu există nimic din partea poliției care „fundamentează” noțiunea că La Bufet este responsabilă pentru vânzarea de antibiotice.

El a criticat, de asemenea, cifrele poliției ca fiind „necuprinzătoare” și presupuneau în mod greșit că La Bufet fusese implicat în câteva incidente infracționale. Astfel, a cerut poliției să vină cu probe în sprijinul afirmațiilor.

Consiliul a acordat cererea de licență pentru alcool magazinului „La Bufet” cu condiția ca berea, cidrul și alte băuturi alcoolice să nu fie vândute la bucată.

„Nu a existat nicio dovadă că reclamantul era responsabil pentru problemele expuse în declarațiile poliției”, a conchis președintele consiliului.

O purtătoare de cuvânt a Poliției West Midlands a confirmat anterior că antibioticele ar fi putut fi achiziționate de la oricare dintre numeroasele magazine din zonă și că poliția nu întreprins nicio acțiune penală în acest stadiu.