UE și Marea Britanie au ajuns la un acord cu privire la Irlanda de Nord
- Adriana Popescu
- 1 martie 2023, 12:09
"Deal is done". Acesta este titlul care a apărut luni după-amiază pe site-ul BBC, validând nașterea Windsor Framework, cum a fost botezat acordul dintre UE și Regatul Unit privind revizuirea Protocolului pentru Irlanda de Nord, cea mai complexă problemă între cele rămase nerezolvate după Brexit. În acel moment, întâlnirea mult așteptată și decisivă dintre președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care sosise la Londra cu trenul luni dimineață, și premierul britanic Rishi Sunak, era încă în desfășurare într-un hotel din Englefield Green, foarte aproape de Windsor, orașul la 20 de kilometri vest de Londra unde se află și castelul regal.
Pactul este, în esență, împărțit în trei puncte: primul este garantarea tranzitului mărfurilor fără controale birocratice speciale, prin intermediul unei green line, un "coridor verde" automat lipsit de obstacole vamale de orice fel. Singurele excepții sunt produsele considerate cu risc de export din Dublin către alte țări UE: acestea vor fi supuse unor controale, trecând printr-un "coridorul roșu", alternativ, "red line".
Al doilea punct prevede dreptul de acces automat al Irlandei de Nord la produsele britanice esențiale, cum ar fi medicamente, semințe, plante. Al treilea se referă la suveranitatea nord-irlandezilor, prin propriile instituții democratice, asupra deciziilor de la Bruxelles care îi privesc, întrucât sunt încă supuși pieței unice europene, spre deosebire de Marea Britanie: vor putea exercita o "frână legislativă" ca instrument de salvare. Dacă această frână este activată, Guvernul de la Londra va putea exercita un drept de veto.
La finalul întâlnirii bilaterale, Sunak și Ursula von der Leyen au vorbit într-o conferință de presă comună. "Am eliminat fiecare semnal de graniță din Marea Irlandei", a susținut Sunak, subliniind că, "deși au existat diferențe în trecut între Regatul Unit și Uniunea Europeană, suntem aliați, parteneri comerciali și prieteni. Ceva ce am văzut bine în ultimul an, când ne-am alăturat altora în sprijinul Ucrainei. Acesta este începutul unui nou capitol în relațiile noastre". Sunak a mai dat asigurări că "la momentul potrivit" va supune acordul la vot în Camera Comunelor.
Însă, prima reacție a Partidului Democrat Unionist (DUP) a fost destul de rece: "Problema cheie este aplicarea dreptului Uniunii Europene", a spus liderul Jeffrey Donaldson, "a fost nevoie de luni de zile să ajungem în acest punct și nu ne vom grăbi, nu vom fi împinși să luăm o decizie pripită. Vrem să luăm decizia corectă", a adăugat Donaldson.
Pentru Ursula von der Leyen, acordul "respectă și protejează respectivele noastre piețe și interese" și, subliniază ea, va permite britanicilor și nord-irlandezilor "să aibă acces la aceeași hrană și la aceleași medicamente". În același timp, oferă "garanții puternice, care vor proteja integritatea pieței unice".
În plus, "Curtea Europeană de Justiție este singurul arbitru de ultimă instanță în chestiuni de drept al UE, întrucât este firesc să se țină seama de faptul că este prevăzut de ordinea juridică a UE. Prin urmare, Curtea UE va avea ultimul cuvânt în chestiunile legate de legislația UE și de piața unică, dar în cadrul Windsor Framework".
Irlanda de Nord, un teritoriu inedit
Luni seară, a avut loc o comunicare oficială a primului ministru către Camera Comunelor, cu anunțul retragerii unui proiect de lege controversat, pentru a acorda întâietate legislației naționale asupra legislației internaționale în raport cu protocolul nord-irlandez. Regatul Unit a convins UE "să facă ceea ce până acum refuzase", a spus Sunak, și anume "să schimbe acordul" asupra Protocolului pentru Irlanda de Nord. În timpul intervenției premierului Sunak au fost izbucniri sarcastice din partea opoziției, când premierul a mulțumit președintelui Comisiei Europene, dar și pentru contribuția adusă la negocierile cu UE de către predecesorii săi de la Downing Street, Liz Truss și Boris Johnson, notează rainews.it
Ursula von der Leyen, însă, a cărei călătorie fusese anunțată abia duminică, a fost primită în luni după-amiază la Castelul Windsor de Regele Charles al III-lea: "Am discutat despre provocările comune pe care UE și Regatul Unit trebuie să le înfrunte în calitate de parteneri istorici și despre sarcinile noastre comune: sprijinul necondiționat pentru Ucraina și lupta împotriva schimbărilor climatice globale", a scris președintele Comisiei Europene pe Twitter.
Irlanda de Nord este singurul teritoriu al Regatului Unit, care împarte o graniță terestră cu un stat membru al Uniunii Europene, Republica Irlanda. Această frontieră a rămas liberă pentru controalele vamale, deoarece posibilitatea de a circula liber pe insulă este un pilon al Acordului din Vinerea Mare care, în 1998, a pus capăt a peste 30 de ani de conflict violent între unioniști și republicani. În schimb, până acum erau în vigoare controale asupra anumitor mărfuri care se îndreptau sau proveneau din partea britanică a Mării Irlandei, fapt care era deosebit de greu de acceptat pentru unioniști, care acum un an au hotărât să se retragă din Guvernul de la Belfast. Au așteptat cu oarecare suspiciune acordul de luni, iar alături de ei, la Londra, era și cea mai intransigentă grupare pro-Brexit a Partidului Conservator.
(Traducerea Rador)