UE și-a atins mai devreme ținta de 80% de stocare a gazelor, în ciuda reducerilor Rusiei

Sursa: Arhiva EVZ

UE și-a atins obiectivul de a-și umple spațiile de stocare cu gaze cel puțin până la 80% cu „mult înainte” de termenul-limită din noiembrie, în ciuda perturbărilor continue ale aprovizionării cu gaze din Rusia, a anunțat miercuri responsabila UE pentru energie, Kadri Simson.

UE și-a fixat ținta de stocare în mai, drept răspuns la reducerea livrărilor de gaze rusești și pe fondul crizei energetice în curs. Ținta era de minim 80% până la 1 noiembrie 2022 și de cel puțin 90% până la 1 noiembrie în anii următori, pentru a exista suficient gaz pentru depășirea iernii. /.../ 

Nu toate statele UE dețin spații de stocare subterane. Dar dintre cele care au, 10 au depășit deja ținta de 80%. 

Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia au depășit 80%, deși trebuie spus că capacitatea lor de stocare variază extrem de mult. 

Alte șase țări - Austria, Croația, Ungaria, Olanda, România și Slovacia - și-au atins ținta intermediară pentru 1 septembrie și sunt pe cale s-o atingă la timp și pe cea de 80%. /.../ 

Și în Austria, în ciuda reducerii livrărilor din Rusia, tancurile continuau să fie umplute săptămâna trecută, a anunțat ministerul de resort pe Twitter. 

Stocurile țării au ajuns de la 61,9% la 65,2% în intervalul 20-27 august, depășindu-și deja ținta intermediară de 60% pentru 1 septembrie și fiind pe cale să-și atingă ținta intermediară de 70% pentru 1 octombrie. 

Secretarul de stat pentru comunicare și relații internaționale al Ungariei, Zoltan Kovacs, a anunțat marți pe Twitter că țara și-a depășit ținta. 

În plus, Budapesta a semnat și un contract cu compania rusă Gazprom pentru a primi până la 5,8 milioane de metri cubi pe zi, suplimentar față de cantitatea deja contractată. /.../ 

Simson a lăsat totuși de înțeles că unele țări au dificultăți în a-și atinge ținta. Dacă la nivelul întregii UE stocul de gaze se situa la 31 august la 80,17% din capacitate, Bulgaria și Letonia nu și-au atins ținta intermediară pentru 1 septembrie. 

Bulgaria a ratat ținta doar cu puțin, însă Letonia e cu 10% sub ținta stabilită pentru 1 septembrie și mai are de recuperat 25% pentru a atinge 80% la 1 noiembrie. 

Pentru ca ținta de stocare să fie atinsă și UE să poată trece cu bine de iarna aceasta și de următoarea, blocul a convenit la finalul lui iulie în privința unui plan de reducere a consumului de gaze. 

Planul prevede o țintă de reducere a consumului cu 15% în intervalul august 2022-martie 2023, obiectiv care va deveni obligatoriu doar dacă situația s-ar agrava, notează euractiv.com.

Articol de Kira Taylor (a contribuit și Esther Snippe) 

(Traducere Rador)