UE cere statelor membre să sprijine Presa în criza COVID

UE cere statelor membre să sprijine Presa în criza COVID

Vera Jurova, vicepreședinta Comisiei Europene însărcinată cu respectarea valorilor și cu transparența, a făcut un apel la țările membre de a sprijini presa pentru atenuarea repercusiunilor economice ale crizei COVID-19.

În urma publicării raportului „Monitorizarea pluralismului media”, redactat anual de către Universitatea europeană din Florența, Vera Jurova a subliniat rolul cheie al presei „pluraliste și independente”.

„Criza (COVID) a dezvăluit un paradox: în timp ce audiența crește, veniturile se diminuează într-o manieră semnificativă. Avem de-a face cu o problemă democratică. Comisia va participa (la rezolvarea sa – n.r.), dar responsabilitatea incumbă statelor (membre)”, a declarat joi vicepreședinta, citată de EFE.

Ea a explicat că noul buget al UE aprobat săptămâna trecută la summit-ul european prevede crearea unui post destinat să susțină pluralismul presei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jurova a subliniat că orice ajutor acordat presei de către stat nu trebuie să le compromită independența: „Presiunea economică nu trebuie să se traducă printr-o presiune politică”.

Vicepreședinta Comisiei a afirmat necesitatea de a impune o „transparență totală” în materie de proprietate în domeniul presei și a subliniat „problema tot mai mare” a atacurilor politicienilor la adresa presei și a ziariștilor.

Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a subliniat la rândul său situația „delicată” a numeroase media, în special cele cu difuzare „locală”, „care și-au pierdut o mare parte a veniturilor”.

Breton a explicat că sectorul Comunicații va „constitui o prioritate în planul de relansare” și, la fel ca Jurova, a pus accentul pe măsurile luate pe plan național ca principal ajutor în peisajul mediatic al fiecărei țări.

Pentru Breton, „concentrarea” proprietății asupra presei constituie o mare problemă pentru pluralismul acesteia, la fel ca distribuirea veniturilor publicitare pe internet.

„Singure, Facebook și Google dețin 50% din piața publicității online, ceea ce ne preocupă pe toți. Suntem în contact permanent cu ele, răspund solicitărilor noastre, dar dorim să fie proactive”, a spus comisarul.

În ceea ce privește subvențiile publice, Thierry Breton a afirmat că Comisia va veghea ca acestea să fie „conforme cu recomandările” executivului european, astfel încât „să ajungă la presă în anumite condiții și pe o perioadă dată, fără a interefera cu linia editorială”.