Ucraina tremură din nou

Ucraina tremură din nou

Gazprom ameninţă cu întreruperea livrărilor de gaze naturale de la 1 ianuarie şi somează guvernul de la Kiev să-şi plătească datoriile.

Gigantul rus Gazprom a anunţat că va sista furnizarea de gaze naturale către Ucraina începând cu 1 ianuarie 2009 dacă Moscova şi Kievul nu încheie, până la această dată, un nou contract, relatează AFP.

„Dorim să evităm un astfel de scenariu, dorim să cădem de acord asupra tuturor aspectelor înainte de noul an, dar trebuie să înţelegeţi că nu putem livra gaz în lipsa unui contract“, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, citat de agenţia Interfax. Kuprianov a explicat că negocierile dintre cele două părţi s-au blocat în jurul problemei datoriilor ucrainene.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a cerut joi Ucrainei să achite companiei Gazprom datoriile evaluate de Moscova la aproximativ 2,4 miliarde de dolari. La rândul său, preşedintele gigantului rus, Aleksei Miller, a avertizat că preţul gazului livrat Ucrainei de la 1 ianuarie 2009 ar putea creşte de la 179,5 dolari la peste 400 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.

Ucraina este dependentă de gazele naturale ruseşti, iar suspendarea livrărilor către fosta republică sovietică ar putea afecta şi aprovizionarea celorlalte state europene. În ianuarie 2006, livrările de gaz rusesc către statele UE au fost întrerupte pentru o perioadă scurtă, pe fondul unei dispute similare între Rusia şi Ucraina. „Revoluţia portocalie“ a fost dată uitării

Aniversarea „revoluţiei portocalii“ din noiembrie 2004 a fost eclipsată sâmbătă de comemorarea marii foamete din anii 1932-1933, când aproape patru milioane de ucraineni au murit. „Marea foamete reflectă natura perversă a imperiului comunist“, a declarat preşedintele ucrainean, Viktor Iuşceko, prezent la dezvelirea unui monument închinat victimelor tragediei. Ucraina acuză fostul regim stalinist de „genocid“, învinovăţindu-l pentru moartea milioanelor de ucraineni.

În replică, liderul de la Kremlin l-a acuzat pe Iuşcenko că vrea să „dezbine“ cele două popoare. „Evenimentele tragice din anii ’30 sunt utilizate în Ucraina pentru a se atinge scopuri politice de conjunctură“, a subliniat Dmitri Medvedev, adăugând că şi alţi locuitori ai fostei URSS au suferit.

În 1932, autorităţile sovietice au demarat o campanie de colectivizare forţată în cursul căreia au rechiziţionat produsele agricole şi animalele domestice, împingând populaţia la foamete, în special în Ucraina. Vremuri grele după „revoluţia trandafirilor“ Georgia a celebrat ieri cinci ani de la „revoluţia trandafirilor“, dar aura eroului său, preşedintele Mihail Saakaşvili, acuzat de autoritarism şi de o înfrângere zdrobitoare în conflictul din august împotriva Rusiei, a pălit între timp, scrie AFP.

Liderul de la Tbilisi a lansat sâmbătă un apel la unitate naţională împotriva „ameninţării periculoase“ reprezentată de Rusia.   Analiştii susţin însă că majoritatea georgienilor sunt dezamăgiţi de prestaţia sa după ce acesta s-a comportat „mai degrabă ca un faraon decât precum un lider democratic“. Niciun eveniment de anvergură nu era programat ieri pentru a marca aniversarea revoluţiei, un indiciu, probabil, al stării generale de dezamăgire.

Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei: "Partenerii noştri ucraineni ne datorează peste 2,4 miliarde de dolari. Este o sumă importantă."

Ne puteți urmări și pe Google News