Ucraina și operațiunile secrete de eliminare a mercenarilor de elită ai Grupului Wagner din Donbas
- Andrei Narița
- 26 iulie 2022, 23:31
Grupul este controlat de Kremlin, prin intermediul oligarhului rus Evgheni Prigojin, numit și „bucătarul lui Putin” și este compus din foști militari ruși ce au participat, de-a lungul timpului, în conflicte armate.
Armata ucraineană a început o operațiune de eliminare a Grupului Wagner, ce-și are sediul la 45 de kilometri de linia frontului în în Kadiivka ocupată de Rusia în regiunea Luhansk.
Atacurile asupra mercenarilor a început în luna iunie, când Ucraina a atacat depozitul lor de arma și ucigând între 50 și 200 de membri ai grupului.
Ucrainenii care au rămas în zonele ocupate de către mercenari ajută armata ucraineană cu informații prețioase privind echipamentele, bazele și depozitele rusești. Prin intermediul localnicilor, ofițerii de informații au aflat în luna mai despre mercenarii Grupului Wagner staționați în Kadiivka.
„Bucătarul lui Putin” a controlat și fabricile de „troli” rusești care au invadat rețelele sociale
Un ucrainean care ajută forțele speciale din Ucraina a declarat că transmiterea informațiilor se face în moduri diferite.
„Un informator poate transmite informațiile imediat, altul, două săptămâni mai târziu. Este adesea o chestiune de șansă", a declarat el. După ce informația este transmisă, există mai multe etape de verificare, care includ, în general, metode de informații din surse deschise.
După ce are loc verificare informațiilor are loc o evaluarea a riscurilor pentru civilii din zonă, după care se ia o decizie finală privind ținta finală.
Un alt informator a declarat că ținta nu este distrusă a doua zi după ce informațiile au fost transmise. Primul atac asupra Grupului Wagner a avut loc pe 9 iunie, la primele ore ale dimineții. Mercenarii se aflau într-un stadion, iar după atac, armata rusească a intervenit imediat pentru a securiza zona.
Ultimul atac a avut loc la 14 iulie, când Ucraina a lovit Kadiivka cu HIMARS. Ca urmare, un depozit de muniții a luat foc. Unul dintre informatori a precizat că noua artilerie cu rază lungă de acțiune furnizată de Occident reduce semnificativ posibilitatea ca trupele rusești să efectueze atacuri și bombardamente pe teritoriul ucrainean, scrie kyivindependent.com.
Reamintim că Statele Unite au decis să trimită Kievului încă patru sisteme avansate de rachete de artilerie de mare mobilitate HIMARS. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunțat că SUA va continua să livreze Ucrainei arme până când acest război se va încheia. HIMARS au o rază de acțiune și o precizie mai mari decât artileria din epoca sovietică pe care Ucraina o deține în arsenal.