De câteva săptămâni, prin mediile avizate umblă un zvon: misiții ruși bântuie piețele internaționale de arme, încercând să cumpere muniție de artilerie. Ar fi fost refuzați deja de India, China și, recent, chiar de Kazahstan. Pare ciudat: Rusia s-a numărat până de curând printre principalii exportatori de muniție ai lumii. Ce se întâmplă?

Generalul CIA. Acum câțiva ani, generalul Gabriel Oprea, la acea vreme ministru al Apărării, a avut ideea să confere grade militare onorifice unor persoane publice. Dorind să le facă o surpriză, le-a trimis livretele militare, fără alte explicații. Robert Turcescu a luat-o în nume de rău, iscând unul dintre cele mai suculente scandaluri postdecembriste.

La acea vreme eram în activitate, iar evenimentul ne-a luat prin surprindere cam pe toți. Subiectul numărul unu, la locul de fumat de pe palier, era „Ce i-o fi venit generalului Oprea?” Și de fiecare dată se găsea câte un coleg mai hâtru, care răspundea cu un aer atotștiutor: „E general CIA!” Evident asta stârnea uimire totală: CIA este o agenție civilă, ai cărei angajați nu au grade militare. La care atotștiutorul completa: „Da, general de Cămăși – Izmene – Alimente!” Disputa se tranșa printr-un hohot... general.

Cu toții știam însă că hazul era nejustificat: în ultimul secol, Factorul Cămăși – Izmene – Alimente, Factorul ”CIA”, a tranșat de fiecare dată soarta războaielor. Iată, în 1915 Marea Britanie se găsea într-o poziție similară cu cea de astăzi, a Rusiei: intrase în primul Război Mondial cu credința naivă că acest conflict se va termina într-o lună-două. Iar după câteva bătălii de amploare, rămăsese fără muniție de artilerie: pulberea fără fum se fabrica folosind acetonă importată din ... Germania și Austro-Ungaria. De la dușman.

Această gravă problemă logistică a fost rezolvată de conf. Haim Weizmann, de la Universitatea din Manchester, care deținea patentul fabricării acetonei din cereale. Dar dr. Weizmann era nu numai om de știință, ci și sionist convins. În schimbul patentului, a cerut ”un cămin național pentru poporul evreu”. A obținut Declarația Balfour (1917), primul pas care a dus la formarea actualului Stat Israel. Cu toate problemele aferente...

Cunoscătorii știu: ”Factorul CIA” a jucat un rol esențial, și în al doilea Război Mondial. Cu credința naivă că acest conflict se va termina într-o lună-două, Hitler și-a trimis trupele spre Moscova fără ”CIA”: cămăși – izmene – alimente. Ce-au pățit în iarna 1941/1942 se știe. Dar Fuhrer-ul n-a vrut să știe nimic și și-a trimis trupele spre Stalingrad, tot așa – fără ”CIA”. Ce-a ieșit, se știe. Au luat-aminte însă anglo-americanii, care l-au numit Comandant Suprem al forțelor din Europa pe generalul David Dwight Eisenhower, ofițer de logistică. Altfel spus, ”general CIA”. Fiindcă ”Factorul CIA” tranșează conflictele militare moderne.

Calcule neiertătoare

Zilele trecute, am avut pe podcastul Evenimentul Zilei o plăcută discuție cu Mirel Curea, jurnalist de modă veche, care cunoaște acea artă subtilă a meseriei: cum să-ți dea frâu liber și apoi să nu te mai scoată dintr-ale tale, decât când începi să bați câmpii. Și atunci mi-a scăpat o cifră: de luni până vineri, cele 25 de batalioane rusești blocate în sudul Ucrainei au consumat 2.000 de tone de muniție. Cifra a părut enormă necunoscătorilor: păi cum am putut eu, de la București, număra loviturile de tun și împușcăturile?

N-a fost nevoie să număr eu. În orice armată, în jurul fiecărui tun roiesc servanții, iar în spatele lor stau ofițerii ”CIA”, care numără tot, calculează tot, până și uzura tălpilor la bocanci. Ca să se încadreze în consumul normat. Exemplu: fiecare Grupare Tactică de Batalion (GTB) din Armata Rusiei, aflată azi în Ucraina, are în dotare 6 tunuri autopropulsate 2S19 ”Msta”, calibrul 152.4 mm. Consum zilnic normat între 12 și 22 de lovituri/piesă: dacă ești în atac, consumi mai mult, dacă ești în apărare, consumi mai puțin. Consumul normat total al celor 6 piese: 80 și 130 lovituri/zi adică 160 ... 260 de colete, deci 6.640 ... 10.796 kg. Adică minimum 1,106, maximum 1,799 camioane KamAZ 5350 – fiindcă ofițerii ”CIA” socotesc și camioanele la trei zecimale.

Ofițerii ”CIA” chiar știu tot, dar unii cenzori nu-i iau în serios. Deci se mai întâmplă ca unele crâmpeie din această știință a lor să ajungă în mass media. Iar dacă te pricepi să folosești aceste crâmpeie, poți deduce multe – inclusiv calendarul războiului din Ucraina.

Dar să revenim la artileria noastră. Numai pentru artileria grea, un GTB consumă între 80 și 130 lovituri/zi. Dar în organica grupării tactice mai e și o companie de tancuri T-72 (total, între 90 și 150 lovituri de 125 mm/zi) și trei companii de infanterie mecanizată pe mașini de luptă BMP-2 (total, între 3.000 și 5.000 lovituri de 30 mm/zi). Cu totul, între 3.170 și 5.280 lovituri în asortiment normat cal. 30/125/152.4mm pe zi, pentru fiecare batalion!

Luând o medie a efectivelor, pentru cele 200 de zile de conflict de până acum, mai mult în ofensivă, rezultă un consum total de 7 milioane de lovituri de artilerie. Până acum! Și asta fără pierderile provocate de tirul artileriei și dronelor ucrainene, de sabotajele Armatei Secrete, care până acum au aruncat în aer peste 50 de depozite de batalion.

Cum s-a ajuns aici? Pentru rezolvarea sarcinilor pe câmpul de luptă, comandantul are la dispoziție două instrumente: manevra de forțe sau manevra de foc. Manevra de forțe, adică angajarea infanteriei, are o amprentă logistică redusă: 120 de cartușe de 5.45mm, o grenadă și 1,6 kg alimente pe zi, de fiecare om. Cu totul, 6 tone – un camion pe zi, pentru 600 de oameni. Dar manevra de forțe e foarte costisitoare în vieți omenești.

Ori tocmai, Rusia a atacat Ucraina fără a avea nici jumătate din efectivele necesare. Pentru a compensa insuficiența efectivelor, Moscova s-a recurs la manevra de foc: folosirea artileriei și a blindatelor pentru a ”economisi” viețile propriilor militari. Fiecare Grupare Tactică a primit 10 tancuri, 6 obuziere autopropulsate, 30 de mașini de luptă a infanteriei, 6 sisteme de artilerie reactivă BM-21 ... Amprenta logistică este, precum am văzut, enormă: 50 tone pe zi de luptă în ofensivă. Plus combustibilul – dar aceea e altă discuție...

Socotit la milimetru

Dar de unde au venit cele 7 milioane de lovituri de artilerie cu care Armata rusă a demolat orașele și satele Ucrainei? Ageamiii vor spune: păi din depozitele sovietice, care se întind pe mii de hectare, de la Kaliningrad la Petropavlovsk-Kamceatski. Dar ... nu e așa!

Și aici există ofițeri ”CIA”, și aici există norme. Durata de garanție a muniției de artilerie, în depozit, e de 20 de ani. După aceea, se scoate din depozit și se testează, lot cu lot. Loturile care corespund calitativ sunt trimise la unități, pentru a fi folosite la instrucție. Loturile care nu corespund sunt trimise la remont: demontare și reparație capitală. După care sunt trimise pe front. Deci cele 7 milioane de lovituri artilerie care s-au folosit în cele 200 de zile de război în Ucraina a fost fabricate sau re-fabricate din 2002 încoace.

Până în anul 2002, industria militară rusă a fabricat/re-fabricat puține proiectile de artilerie: stocurile din epoca sovietică erau masive și încă valabile. A fost suficient pentru războaiele din Cecenia. După 2002, loturile de muniție veche corespunzătoare erau încă numeroase: au fost folosite în războiul cu Georgia, apoi prin Siria. De-abia prin 2014 Ministerul rus al Apărării a lansat un program amplu de re-fabricare a proiectilelor de artilerie. Ofițerii ”CIA” ruși se lăudau prin presa militară că, până la sfârșitul lui 2017, au fost astfel re-fabricate 1,7 milioane de lovituri de artilerie. Ritmul actual al acestui proces de re-fabricare este deci puțin peste 0,5 milioane de lovituri de artilerie anual.

Capacitatea efectivă de producție a fabricilor de muniție de artilerie din Rusia – în principal Uzinele Motovilikha și pulberăriile Perm și Kazan – este secret de Stat. Dar, tot lăudându-se cu realizările lor, ofițerii ”CIA” ruși au scăpat porumbelul: dacă nu s-ar fi recurs la re-fabricare, 0,5 milioane de proiectile noi ar fi costat 39 de miliarde ruble.

Iar în Rusia, rezultatele financiare ale întreprinderilor sunt publice. În cazul Uzinelor Motovilikha și pulberăriilor Perm și Kazan, producția valorică s-a situat între 80 și 100 de miliarde ruble, an de an. Dacă scădem produsele de uz industrial (explozibili minieri etc.) care reprezintă circa 25 ... 30% din producția valorică, rezultă că în niciun moment, în 2014 – 2021, producția rusă de proiectile noi de artilerie nu a depășit 1,1 milioane de lovituri.

Deci, în perioada 2014 – 2022, au fost livrate Armatei ruse 5 milioane de proiectile re-fabricate și 10 milioane de proiectile de artilerie noi, în sortimentul normat. Dintre acestea, 2/3 au fost livrate unităților angajate în Ucraina, iar 1/3 a ajuns la unitățile care țin miile de kilometri de frontieră cu Statele NATO, dar și cu China. Stoc intangibil!

Rezultă că, din cele 10 milioane de proiectile care le-au fost livrate, batalioanele angajate în Ucraina mai au, după 200 de zile de luptă, circa 3 milioane de lovituri – de ajuns pentru încă trei luni. Din decembrie, nu se știe ce va mai fi! Și nici regimul din Belarus nu prea-i poate ajuta: a dat în august cam tot ceea ce a avut în arsenale! Coreea de Nord rămâne singura speranță...

Mesajul cifrelor este clar: cât produce Rusia într-un an, se consumă în Ucraina în 45 de zile. Deci putem bănui cam care au fost discuțiile pe care domnii Denis V. Manturov și  Dmitri A. Medvedev, ministru al Industriei, respectiv vicepreședinte al Consiliului de Securitate, le-au avut în 27-28 august, când au inspectat Uzinele Motovilikha și pulberăria Perm. Au discutat discuții, fiindcă soluții viabile nu sunt: cu o logistică subdimensionată, nu poți duce un război de 300 de zile, pornit cu credința naivă că în trei zile ocupi Kievul.

Normele de uzură

Și asta nu e tot. Precum am văzut, tancurile T-72 au un consum mediu normat de muniție de 12 lovituri de 125 mm/zi. Dar tunul 2A26M2 cu care este echipat acest tanc are o durată normată de folosire de 600 de lovituri brizant/cumulative la încărcătură maximă, sau 840 de lovituri la încărcătură medie. Deci în 50... 70 zile de luptă, resursa tunului se epuizează: tancul trebuie trimis la centrul de remont, unde se demontează turela, stabilizatorul, se înlocuiesc legătura elastică și țeava. Complicat! Anul trecut, industria Rusiei a fost capabilă să regenereze numai 170 de tancuri T-72. Având în vedere efectivele angajate în Ucraina, după 200 de zile de lupte, probabil că ¾ din tancuri au resursa tunului expirată. Tragi și, dacă ai noroc, tunul nu explodează; dar nu se știe ce mai nimerește!

Aceeași situație și în ce privește sistemele de artilerie 2S19 ”Msta”: au un consum mediu normat de 17 lovituri de 152.4 mm/zi, durată normată de folosire 2000 - 3000 de lovituri (117 ... 176 zile de luptă). Unii susțin că până la 83% din sisteme au azi resursa expirată. Începem să înțelegem de ce, în ultima lună, în pofida unor eforturi considerabile, Rusia a reușit să cucerească... 0,08% din teritoriul Ucrainei. Fără artilerie nu faci mare lucru!

Situația este greu de remediat: Uzinele Motovilikha din Perm sunt, în Rusia, singurul producător integrat pentru tunurile de tanc și pentru obuzierele 2S19. În 2011, uzinele au achiziționat de la GFM – Steyr (Austria) o linie modernă de forjare radială a țevilor de tun. În 2014, după invadarea Crimeii și sancțiunile internaționale împotriva Rusiei, linia de forjare austriacă a rămas fără piese de schimb și consumabile, iar fabrica de țevi de tun a intrat în faliment (2018). Din nou, azi ultima speranță este ajutorul din partea regimului nord-coreean. Fiindcă, pe fond de corupție și incompetență, la asta s-a ajuns: industria militară rusă, odinioară faimoasă, nu mai poate nici să fabrice obuze în cantități suficiente.

Calendarul războiului

Un calcul simplu și nemilos ne arată că, spre sfârșitul acestui an, posibilitățile de manevră de foc ale Armatei ruse vor fi aproape total epuizate, cu excepția sistemelor de artilerie reactivă BM-21, a căror resursă e mai mare decât cea a artileriei cu tub. Slabă consolare: artileria reactivă a Grupării Tactice de Batalion are un consum mediu normat de 144 de lovituri/zi. Iar nivelul producției de rachete nedirijate M-21 a fost, în 2017 (pentru care există date publice) de numai 30/zi. Acumulările pe 10 ani abia ar fi suficiente pentru două Grupări Tactice de Batalion. De aceea, Armata rusă a folosit peste 500 de rachete anti-aeriene S-300, mult mai scumpe (peste 1 milion $ bucata) pentru a lovi orașele ucrainene.

Între timp, forțele armate ucrainene, care și ele au avut probleme de aprovizionare cu muniție de artilerie de tip sovietic, par să fi rezolvat situația prin trecerea la calibrul standard NATO (155 mm), dar și prin importuri. Fiindcă Ucraina nu e sub embargou, ci din contră, beneficiază de solidaritatea internațională. Uneori, aceste importuri provin din surse neașteptate: se semnalează utilizarea de către artileria ucraineană a proiectilelor cal. 122 mm, de tip sovietic, OF-462, fabricate în Pakistan și chiar ... Iran.

Cu siguranță nu sunt singurul care a auzit de agitația de pe piețele internaționale de arme și despre conținutul discuțiilor purtate de domnii Manturov și  Medvedev, la fabricile de muniție din Perm. Iată, la 3 septembrie, comisarul pentru economie al Uniunii Europene, Paolo Gentiloni, întrebat de oprirea gazoductului Nord Stream 1, le-a răspuns jurnaliștilor: "Nu ne temem de deciziile președintelui Vladimir Putin. Le cerem să respecte contractele, dar, dacă nu o fac, suntem pregătiți să reacționăm". De unde atâta vitejie, când mai ieri lozinca era ”puneți un pulovăr în plus”? S-o fi descoperit vreun zăcământ de gaze naturale, pe sub Alpii Bavarezi? Sau EU Intelligence Unit a pus cifrele cap la cap, într-o sinteză Très Secret UE, IU to the Council, și a ajuns cam la aceleași concluzii ca mine: înainte de gerul din  februarie, înainte să vină cu adevărat frigul în Europa, Rusia va fi pierdut războiul?

Reenactment pe Nipru

Deci, de aceea nu se grăbesc ucrainenii nici să atace, nici să negocieze: garoul este aplicat, ei așteaptă ca brațul stâng, din Sud, al Armatei cotropitoare să se cangreneze. SBU are acces la date mult mai precise decât cele publice, pe care le folosesc eu, dar și calculele lor dau același rezultat: un război plănuit pentru 3 zile n-are cum să dureze 300 de zile.

Singura necunoscută: de Crăciun, când vor vedea că artileriștii aruncă în aer lunetele înălțător și închizătoarele tunurilor rămase fără muniție, cum vor reacționa recruții secesioniști care de bine, de rău, țin acum frontul la Herson? Se vor preda, cu riscul de a cădea sub incidența Articolul 438 al Codului Penal ucrainean, „încălcarea legilor și obiceiurilor războiului”? Ori vor avea suficientă snagă să dea iama spre poduri, reeditând acel episod antologic al fugii lui Napoleon din Rusia: Trecerea peste Berezina înghețată?

De data aceasta, peste Niprul înghețat... Ar fi o scenă homerică: filmată din dronă, fără îndoială ar rămâne în istorie. Iar impactul politic intern, în Rusia, ar fi devastator. Și cred că fostul președinte Medvedev știe ce zice, când acuză Occidentul că „împinge Rusia către o nouă rundă de dezintegrare”. Dânsul știe bine ce ar putea urma. Iar dacă vrea să evite această soartă, Rusia va trebui cât de curând să găsească și să promoveze alte elite, mai capabile decât cele actuale, care sunt reșapate din vechi surplusuri KGB.