A trecut mai bine de o lună de când Rusia a invadat Ucraina, iar bombardamentele continuă fără încetare. Delegații din ambele state poartă negocieri de pace, însă discuțiile nu par să ducă la un numitor comun. Surpriza a venit din partea lui Volodimir Zelenski, care a anunțat că este pregătit să discute statutul de neutralitate ca parte a acordului de pace.
În cadrul unui interviu prin videoconferință acordat unui grup de jurnaliști independenți, Volodimir Zelenski își arată disponibilitatea de a negocia cu Rusia pentru a obține oprirea atacurilor. Oficialul ucrainean a declarat că este pregătit să discute statutul de neutralitate ca parte a acordului de pace.
Președintele Ucrainei susține că este dispus să discute adoptarea unui statut de neutralitate ca parte a unui acord de pace cu Rusia. Cu toate acestea, pune și unele condiții, care prevăd garanții de la terțe părți. De asemenea, Volodimir Zelenski a vorbit și despre un referendum, potrivit president.gov.ua.
În cadrul interviului acordat grupului de jurnaliști independenți ruși, președintele Ucrainei a vorbit și despre invazia Rusiei și pagubele produse de aceștia. Oficialul a precizat că orașe rusofone au fost distruse aproape în totalitate, iar pagubele sunt mai mari decât războaiele rusești din Cecenia.
Kremlinul interzice interviu cu Zelenski realizat de jurnaliștii independenți
Autoritățile din Rusia încearcă din răsputeri să țină informațiile cu privire la războiul din Ucraina cât mai departe de poporul rus. Tocmai din acest motiv au interzis rețelele de socializare Facebook și Instagram. De asemenea, interviul cu Volodimir Zelenski în care vorbește despre un acord de pace a fost interzis.
Solicitarea către organizațiile media rusești a venit de la Autoritatea de supraveghere a comunicațiilor din Rusia, relatează Reuters.
Interviul cu Zelenski a fost realizat de jurnaliști de la unități media rusești, care acum vor fi anchetate pentru fapta lor.
„Roskomnadzor avertizează mass-media rusă cu privire la necesitatea de a se abține de la publicarea acestui interviu”, se arată în comunicatul Roskomnadzor, citat de Reuters.
Autoritatea de reglementare a avertizat presa că „a fost demarată o investigație pentru a identifica nivelul de responsabilitate și ce răspuns va fi luat” în legătură cu mass-media care a realizat interviul.
Președintele Ucrainei a vorbit timp de aproximativ două ore prin videoconferință cu jurnaliștii ruși, făcând declarații despre un acord cu un statut neutru, sub rezerva garanțiilor de securitate.
„Sunt interesat de un astfel de acord, vreau să-l semnez cu toate țările vecine. Sunt interesat de Rusia, Ungaria, Polonia – avem multe probleme istorice diferite. România și așa mai departe… Avem multe probleme diferite, avem multe minorități, naționalități, iar acest acord va fi suficient pentru a respecta anumite limbi din țara noastră. Problema limbii, sunt sigur, va ieși de pe ordinea de zi, pentru că se va rezolva printr-un astfel de acord.”, a declarat Zelenski.