Lacurile și barajele de acumulare din România au scufundat sate întregi și mai multe lăcașuri de cult. Deși se află sub ape de zeci de ani, bisericile sunt încă în picioare. Ruinele acestora au devenit atracții pentru turiștii care vor să descopere adevărata istorie a țării noastre.

Porțile de Fier, Lacul Vidraru, Izvorul Muntelui și multe altele asemenea lor sunt lucrări hidrotehnice, menite să extindă rețeaua națională de electricitate. Ele au fost construite și în scop industrial sau pentru irigații.

În spatele acestor locuri frumoase sunt multe sacrificii și jerfe. Pentru ca ele să poată fi construite, sate întregi au fost strămutate, biserici dărâmate, morți scoși din morminte în îngropați în alte părți. De-a lungul timpului, sacrificiile au fost uitate, însă turlele câtorva biserici, rămase încă în picioare, ne stau martore vremurilor de demult.

Opt lăcașuri de cult din România, inundate la comandă

1. Mănăstirea Mraconia - ortodoxă

Numele lăcașului de cult parcă i-a prevestit soarta, Mraconia având semnificația de apă întunecată sau loc ascuns. Mănăstirea a fost martoră la multe evenimente istorice, de la pustiirea năvălirilor și până la a fi înghițită de ape.

Construirea hidrocentralei Porțile de Fier I avea să schimbe complet soarta mănăstirii. O parte din lăcașul de cult a fost demolată, iar ruinele ei înghițite de apele Dunării. La acea vreme, Mănăstirea Mraconia nu a primit dreptul de a fi reconstruită într-un alt loc, așa că a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Mănăstirea de sub ape”.

Mitropolia Olteniei a decis, după căderea comunismului, reînființarea mănăstirii. Piatra de temelie a fost pusă în 1993, iar doi ani mai târziu a fost construit noul așezământ. Acesta, la fel ca și vechea Mănăstire Mraconia, poartă hramul Sfinții Mihail și Gavril și Sfânta Treime.

Ruinele vechii mănăstiri ies la suprafață atunci când nivelul lacului de acumulare scade.

2. Biserica Măgureni - ortodoxă

Lăcașul de cult este o altă victimă a construcțiilor hidrotehnice. Biserica Măgureni este în comuna Sărulești, județul Călărași, pe o mică peninsulă, la marginea satului cu același nume. Ea a fost construită în perioada 1671 - 1674. Lăcașul de cult deservea satele Ciofliceni și Pavliceni, acum aflate pe fundul lacului Sărulești. La construcția canalului București - Dunăre, acestea sate plus părți din Sărulești-sat, Presna și Săndulița au fost inundate.

Biserica avea hramul Sf. Gheorghe din Măgureni. Din lăcașul de cult, astăzi mai pot fi văzute turnul poligonal al clopotniței și zidurile. Pe catapeteasmă, încă se mai văd urme de picturi murale. Ruinele sale sunt destul de bine conservate, ceea ce o face să fie o atracție pentru turiști.

3. Biserica Șvinița - ortodoxă

Pe malul Dunării, găsim ruinele unei foste biserici, distrusă de ape și de trecerea timpului. Satul din jurul ei a fost strămutat pentru a se putea construi barajul Porțile de Fier. În spatele ei, înghițite de ape, sunt casele, școala, primăria, străzile și cimitirul vechiului sat. Ruinele Bisericii Șvinița sunt parcă un hotar între trecut și prezent.

Lăcașul sfânt a scăpat de furia apelor noului baraj, el fiind poziționată mai sus decât restul satului, însă comuniștii nu aveau de gând să îl lase în picioare. Convinși că biserica va fi inundată, au pus explozibil pentru a o dărâma. Din vechea biserică a mai rămas doar un zid, care era lovit zilnic de ape, până în 2011, când primarul a decis să îl protejeze.

4. Baia Craiului - biserică catolică

În Munții Poiana Rusca, la doar 10 kilometri de Hunedoara, se află lacul de acumulare Cinciș. Frumusețea acestuia atrage mii de turiști, însă pe cât de impresionant este locul, pe atât de tristă este povestea din spatele lui, sau mai bine zis, de pe fundul lui.

Din satul Baia Craiului nu au mai rămas la suprafață decât ruinele bisericii catolice, veche de peste două secole. Peste 100 de case, școli și cimitire vechi au ajuns sub apele Cincișului.

Biserica catolică, a cărui ruine au rămas la coada barajului după retragerea apelor, a fost construită în 1360.

5. Biserica catolică și biserica evanghelică din Bezidu Nou

Numeroase inundații aveau loc pe pârâiele Cuşmed si pe Niraj. Acestea inundau orașele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure, din care făcea parte și satul Bezidu Nou, băgat sub ape de comuniști. Inundațiile din aceste zone au determinat autoritățile să realizeze un baraj de pământ și să instaleze o mică hidrocentrală.

Construcția necesita strămutarea locuitorilor satului Bezidu Nou și duși la oraș, în Sângeorgiu. În 1989 satul a fost umplut de apă, dărâmând casele din chirpici. Biserica catolică și cea evanghelică au fost și ele inundate. Lăcașul catolic a rămas aproape intact o bună perioadă de timp. Acoperișul turlei a căzut în 2006, iar în 2014 a rămas în picioare doar turla. Așezământul evanghelic a fost distrus aproape în totalitate, din el mai rămânând doar un perete.

6. Biserica din Giurcuța de Jos - ortodoxă

Locuitorii moți din Belișul de Sus au fost evacuați prin decretul 223/1972, pentru construirea lacului de acumulare Fântânele. Într-o toamnă, oamenii au aflat că apele aveau să le înghită întregul sat. Familiile s-au mutat, în urma lor rămânând biserica veche din cărămidă și casele.

O viitură puternică a înghițit tot satul, inclusiv biserica fiind acoperită complet de apă. Lăcașul de cult iese la suprafață și amintește de vechiul sat doar în verile călduroase și secetoase. În restul anului, biserica se află la 30 de metri adâncime.

7. Biserica ortodoxă din Geamăna

Lăcașul de cult a fost construit în 1826 și a reușit să se facă cunoscut datorită picturii realizate de zugravul Gheorghe din Lupșa. Frumoasa biserică avea să ajungă în mâl și sub ape, după ce, în 1977, Nicolae Ceaușescu decide să înceapă exploatările la Roșia Poieni. Aici se află al doilea cel mai mare zăcământ de cupru din Europa.

Satul Geamăna avea aproximativ 400 de locuitori, cărora li s-au promis locuri de muncă și despăgubiri pentru a-și părăsi casele, însă lucrurile nu au stat chiar așa. Statul a oferit puțini bani acestora.

Sterilul rezultat în urma spălării, cu substanțe toxice, minereului a început să fie deversat în 1986 în satul Geamăna. Sterilul a înghițit casele și terenurile, iar biserica se află până la jumătate în mâl. Satul a rămas la 100 de metri sub suprafața acestui lac de steril.

Turla bisericii se mai poate observa astăzi, însă, în câțiva ani va dispărea complet. Cariera de cupru de la Roșia Poieni este activă și le este permisă deversarea până la nivelul drumului de contur aflat la 20 – 30 de metri mai sus față de nivelul actual.