Opinii EVZ
Turcia și-a crescut exponențial relevanța în Orientul Mijlociu și în NATO, fiind curtată din toate părțile. Pulsul Planetei
Turcia a avut și are un spațiu de manevră mult mai larg decât oricare stat din cadrul NATO. Cu a doua armată în Alianță ca dimensiune, cu poziția sa de pavăză împotriva revărsării Orientului Mijlociu către Europa și Occident - cu toată instabilitatea, migrația și soldații diferitelor organizații islamiste și teroriste - cu un rol de prim respondent și stat de vârf în fața Iranului și Rusiei, Turcia a beneficiat în timp de cea mai mare bunăvoință în cadrul Alianței.
Că a fost vorba despre intervenția în Cipru, că a fost vorba despre mâna liberă pentru negocieri separate și jocuri mai complexe cu vecinii săi, Turcia a fost întotdeauna un aliat loial al Alianței, cu valoare adăugată inestimabilă, dar cu formule de excepționalism niciodată tolerate altor state aliate.
Și astăzi, Turcia joacă un joc complex și inedit. Pe de o parte, rămâne un aliat loial și prezent al Alianței, cu participare în fiecare exercițiu aliat, chiar dacă nu neapărat vizibil și în prim plan. Un aliat care are propriile evoluții interne, criticabile prin prisma valorilor comune ale Alianței, care are propriile interpretări și abordări ale terorismului – alături de ISIS – Daesh, autointitulată Stat Islamic, așezând PYD-YPG, forțele de autoapărare kurde din Siria, parte a Forțelor Democratice Siriene susținute de SUA și principalul instrument împotriva Deash, dar și FETO – organizația clericului Feitullah Gulen, altădată aliat, ulterior devenit dușman după implicarea clamată de Ankara în tentative de lovitură de stat din 15 iulie 2016, când s-a încercat asasinarea președintelui Erdogan. Fără a i se ierta vreodată abordările voluntariste și arestările în masă, Președintele Erdogan beneficiază în continuare de o deschidere specială și o atenție distinctă în cadrul NATO, cu precădere din partea SUA, pentru rolul său în regiune.
Pe de altă parte, Erdogan este pe deplin curtat și de Rusia, care a dezvoltat trupele într-o formă care vizează invariabil Turcia – atât prin anexarea și militarizarea Crimeii, cât și prin amplificarea capabilităților în Estul Mediteranei.
Ne puteți urmări și pe Google News
Vizată, în primul rând, este Turcia, apoi UE căreia i s-ar interzice accesul la gazul din regiune, din Estul Mediteranei, în al treilea rând SUA și NATO care ar fi vizate de o dominație rusă în Orientul Mijlociu sau de o extindere a sistemului de baze ruse pe coastele Mediteranei mai departe, spre Libia, Egipt, Algeria sau către Marea Roșie și Golful Aden. De aceea devine tot mai credibilă tema imposibilității Rusiei de a proiecta forțele în Estul Mediteranei, în Siria și Orientul Mijlociu, dacă nu ar fi anexat mai întâi Crimeea. Tot la fel cum rolul Turciei crește substanțial în cazul unei eventuale forțări și a unui posibil conflict sau chiar război deschis SUA-Iran în regiune, sau a unei poziționări americane favorabilă sunniților în bătălia sectară din Orientul Mijlociu și statele Golfului. Turcia este, evident, o prioritate pentru Rusia care, după momentul doborârii avionului de luptă rus care traversa teritoriul turc, în noiembrie 2015, a abordat-o separat, printr-o politică de seducție care a dublat poziționarea de conflict care o viza. Moscova a folosit toate instrumentele de seducție și presiune subtilă pentru a transforma Turcia dintr-un inamic regional într-o formă de partener, profitând de relativa neglijență sau chiar ostilitate formală a două administrații americane consecutive și de relativa izolare de către partenerii europeni ai NATO a Ankarei post-iulie 2016.
Rusia știe că ieșirea sa spre mările calde, acțiunile în Estul Mediteranei și proiectarea forței mai departe nu poate avea loc fără acordul Turciei, căci prin strâmtori trec vasele flotei la mările calde, dacă nu doresc să ocolească Europa în marș prin apele Mării Baltice sau a Oceanului Înghețat, Mării Norvegiei sau prin triunghiul strategic din nord-estul Atlanticului, situat între Norvegia, Marea Britanie și Islanda, o prioritate actuală a NATO și statelor din regiune spre a fi întărit. Pe de altă parte, și statele membre ale UE, și NATO însuși, ar trebui să-și nuanțeze relațiile și să stabilească priorități pragmatice care să nu respingă valorile fondatoare, din contra, să le reafirme și să le consolideze, dar să evalueze la justa valoare nevoia de Turcia ca partener solid și implacabil în regiune.
Cât despre situația din Marea Neagră, rolul Turciei este preeminent în orice moment. Nu numai că ieșirea pentru comerțul global este asigurată exclusiv prin strâmtori – până la o justă valorizare a Dunării și drumului pe ape curgătoare prin centrul Europei, pe Dunărare-Mein-Rin – dar și comerțul est-vest și accesul spre Asia Centrală și Caucazul de Sud se poate realiza doar cu o formula agreată și susținută internațional de către Ankara. Un spațiu de reflecție necesar și complementar studiilor aprofundate extrem de amănunțite asupra situației interne din Turcia.
Recomandările noastre
