Zilele trecute, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe ne-a surprins printr-un limbaj ne-diplomatic: "La urma urmei, marea majoritate a membrilor NATO se vor afla în zona de impact direct", dacă centrala nucleară de la Zaporojijie va fi detonată.

Furia. Cu un an în urmă, au stârnit vâlvă declarațiile Alinei Kabaeva, care preconiza folosirea unei arme nucleare asupra Londrei, cu prilejul funeraliilor reginei Elisabeta: „Sunt toți acolo...” Dar ceea ce-i poate fi trecut cu vederea unei foste sportive devenită vedetă TV, nu-i poate fi trecut cu vederea unui diplomat cu vechime, precum Maria Zaharova. Iar la acele funeralii, președintele Turciei, domnul Erdogan, nu a participat; în schimb, la Vilnius este prezent. Și, pentru prima dată, oficiali ruși formulează, e drept indirect și ambiguu, amenințări la adresa sa. Oare ce a înfuriat în asemenea hal Kremlinul, că amenință cu lichidarea fizică pe liderii NATO, inclusiv pe domnul Erdogan?

Replica rusă a fost determinată de declarația președintelui turc care, la 7 iulie, în conferință de presă comună cu oaspetele său, președintele ucrainean Zelensky, aprecia că „fără îndoială, Ucraina merită să facă parte din NATO”. În plus, președintele ucrainean a plecat spre casă împreună cu cinci comandanți de rang înalt ai Batalionului Azov care, conform unor înțelegeri anterioare ruso-turce, ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârșitul războiului. Iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat imediat: „Repatrierea comandanților Azov nu este altceva decât o încălcare directă a termenilor acordurilor existente”. Ca urmare, deși vizita domnului Putin la Ankara era confirmată pentru luna august, acum nu se mai știe când va avea loc.

O întrebare naște altă întrebare: ce l-a determinat pe președintele turc, atât de prietenos cu Rusia, să-și schimbe atitudinea, cu riscul ca Acordul privind cerealele să nu fie reînnoit?

Portul copleșit. Decizia Turciei de a sprijini accederea Ucrainei în NATO și de a permite repatrierea comandanților Azov survine într-un context agitat. Acordul de tranzit al cerealelor ucrainene, unde Turcia era garantul stabilității, urmează să expire. Moscova nu dorește prea mult înnoirea acestui acord, dar o dată cu această mutare a Turciei, era de așteptat ca negocierile care urmau să aibă loc să fie sistate.

Așa cum scriam cu un an în urmă ( https://evz.ro/vine-foametea.html ),  39% din necesarul de grâu și 47% din cel de porumb al Turciei provin din Ucraina. Chiar în condițiile Acordului privind cerealele, primele de asigurare a navelor care vin/pleacă din portul ucrainean Odessa, ca și timpii de așteptare la Istanbul, pentru inspecția ONU, duc la cheltuieli suplimentare de până la 1 milion $ pentru o navă de tonaj mediu: costul transportului este de patru ori mai mare pe ruta Odessa – Istanbul decât pe ruta Constanța - Istanbul.

Turcia, a cărei situație economică e dificilă, ar opta deci pentru importul de cereale ucrainene pe ruta Constanța – Istanbul. De aceea, de la începutul războiului, Constanța a gestionat o treime din totalul exporturilor de cereale ale Ucrainei: 8,6 milioane de tone anul trecut și 6,3 milioane de tone în primele cinci luni din 2023. În primul semestru 2023, Portul Constanța a gestionat o cantitate de cereale cu circa 20% mai mare față de anul trecut, iar în prezent toate capacitățile de export au fost deja contractate pentru lunile iulie și august. Încă de pe acum, Portul Constanța se sufocă. În acest an, chiar dacă Acordul de tranzit va fi extins, ar fi nevoie ca până la 27 de milioane de tone de cereale ucrainene să fie exportate prin Constanța, față de 8,6 milioane de tone anul trecut.

Iar în ce privește trimiterea cantităților excedentare de cereale spre porturile bulgărești Varna și Burgas, obstacolele sunt mari: după criza economică de acum 15 ani, cele două țări au fost marginalizate planurile de dezvoltare ale infrastructurii UE. Nu există căi ferate modernizate Nord-Sud, nu trece săptămână fără ca o locomotivă să nu ia foc sau să se defecteze în câmp: chiar în aceste clipe când scriu, un tren a deraiat blocând magistrala București – Budapesta. Șoselele sunt aceleași ca pe vremea lui Ceaușescu și Jivkov, ba chiar Podul Prieteniei de la Ruse datează de pe vremea lui Stalin. Porturile maritime și fluviale abia dacă au fost  modernizate - spre exemplu Portul Constanța are o capacitate de depozitare de numai 2 milioane tone, la un tranzit ce depășește 45 milioane tone. Iar la 17 ani de la admiterea României și Bulgariei în UE, există vămi între cele două țări, care sunt ținute înafara Schengen. Dar cum oare ar putea fi altfel, cum ar putea UE să manifeste o minimă solidaritate cu noi, românii, din moment ce 20 de rapoarte MCV succesive, alcătuite de ONG-uri cu finanțări obscure, dar însușite integral de CE, ponegresc România ca ”epicentru al corupției mondiale”, ca ”țară în care Statul de Drept nu mai există”?

În cazul expirării Acordului de Tranzit, Portul Constanța ar fi efectiv copleșit, iar Turcia cu greu și-ar mai putea satisface necesitățile de import de cereale.

Cutremur, inflație, foamete. Surse oficiale turcești apreciază că reconstrucția celor 650.000 de locuințe distruse ca urmare a cutremurelor din februarie ar costa circa 100 miliarde $. În prezent, cea mai mare parte a Bugetului Turciei – 18,5 miliarde $ - se duce spre AFAD, Autoritatea Națională de Gestionare a Dezastrelor și Urgențelor. Zilele acestea președintele Erdogan a prezentat Parlamentului un proiect de rectificare bugetară care prevede cheltuieli suplimentare de 42 miliarde $. Pentru a menține cât de cât sub control inflația (care e de 38,2%!), Banca Centrală a mărit în iunie dobânda-cheie de la 8.5% la 15%, cu impactul de rigoare asupra creditelor populației. Mai mult, Banca Centrală a renunțat să mai susțină paritatea liră/ dolar, iar costul creditelor în valută a devenit exorbitant: cursul monedei naționale a căzut, între 15 mai și 15 iulie, de la 18 la 26 lire/$.

Pentru a menține un minim de stabilitate, vor urma creșteri de taxe și impozite: TVA va urca de la 18 la 20%, iar TVA pe produsele alimentare de bază va crește de la 8 la 10%. Dar chiar și așa, veniturile bugetare suplimentare vor fi de numai 7 miliarde $.

O penurie de alimente este cam tot ceea ce mai lipsește pentru a destabiliza Turcia.

Careul de ași. Poziția Turciei pare a fi fragilă – dar să nu uităm, cuvântul cacealma vine din termenul turcesc kaçırma. În realitate, domnul Erdogan are tuspatru așii în mână!

- În problema admiterii Ucrainei în NATO, dânsul știe bine că Statele Unite se opun. De aceea, dacă Turcia zâmbește azi principalului său furnizor de grâne, Ucraina, asta nu înseamnă că la anul, sau în anii ce vin, Ankara nu va putea dicta Moscovei pe alte subiecte, sub amenințarea că aprobă primirea Ucrainei în NATO. Glonțul nu va fi tras acum, la Vilnius: rămâne pe țeavă! Kremlinul știe asta și le va face pe plac turcilor, acum și în viitor.

- În ce privește negocierile cu Uniunea Europeană, domnul Erdogan a aplicat modelul Nehammer: a luat ostatecă Suedia și a șantajat Comisia Europeană. Exact așa cum austriacul a luat ostatice România și Bulgaria și a șantajat CE. Iar nu Uniunea Europeană, ci NATO a deblocat situația, la schimb cu ceva seturi de modernizare pentru avioanele F-16. Ceea ce spune multe: dacă UE nu va rezolva rapid și exemplar problema șantajului Nehammer, alte și alte State vor urma exemplul cancelarului austriac, vor lua ostatece State UE, iar NATO nu va putea de fiecare dată să scoată Uniunea Europeană din impas...

- În chestiunea Acordul de tranzit al cerealelor ucrainene, Turcia știe bine că nu este singura care ar suferi: Liban, Siria, Egipt și Libia depind în jur de 50% de importurile de grâu ucrainean, alte State sub-sahariene sunt încă și mai dependente! Blocarea exporturilor din Ucraina ar duce la foamete nu numai în Turcia, ci și în întreaga regiune. Iar de pe urma unei destabilizări, cel mai mult ar avea de pierdut cei mai avuți. De aceea, o delegație a grupului de contact al Ligii Arabe privind Ucraina și o misiune a șapte țări africane au efectuat deja vizite la Moscova; în prezent, o delegație a Consiliului de Cooperare a Golfului se află la Kremlin. Și să nu credeți cumva că influența lor ar fi minoră: membrii proeminenți ai Consiliului, precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, au dovedit că au capacitatea de a-l determina pe domnul Putin să facă concesii, spre exemplu în ce privește schimbul de prizonieri de război între Rusia și Ucraina. Deci Turcia nu se milogește la Kremlin, ci lasă Rusia sub presiunea șeicilor arabi.

- În ce privește „repatrierea comandanților Azov, încălcare directă a termenilor acordurilor existente”, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avut o discuție telefonică cu omologul său turc, Hakan Fidan, care nu a scăpat prilejul să-i pună în vedere că ”acordurile existente” nu prevăd detonarea centralei atomoelectrice Zaporojijie, și cu atât mai puțin „un atac rus simultan asupra centralelor nucleare Pivdennoukrainsk, Rivne și Hmelnițki din Ucraina, precum și asupra instalațiilor nucleare din Europa de Est, inclusiv Cernavodă”, cum se exprima recent fostul președinte și prim-ministru Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Care sublinia semeț: „Nu există niciun motiv să ne reținem!” Dar centrala de la Cernavodă e la 378 de km de Istanbul, iar domnul Hakan Fidan l-a făcut pe omologul său rus să descopere numeroase motive să se rețină. Comunicatul ministerului rus de Externe, după acea convorbire telefonică, e grăitor: „Cei doi miniștri au reafirmat necesitatea menținerii și consolidării caracterului de încredere al relațiilor între Moscova și Ankara”... Și uite așa reînnoirea Acordului de tranzit redevine de actualitate, deși la Televiziunea de Stat, realizatorul Serghey Mardan continuă să aiureze: „Rusia a fost vreme de 400 de ani precum mâna lui Dumnezeu, pedepsind Turcia...”

Și iată cum de starea îndelung neglijatului Port Constanța, a căilor ferate, podurilor și șoselelor noastre depinde acum soarta Suediei, rezultatul summit-ului NATO de la Vilnius, pâinea de pe masa a zeci de milioane de africani și politica de extindere a UE, în relația cu Turcia. Chiar dacă, de decenii, sub diferite pretexte, nu ni se recunosc dreptul la demnitate și la liberă circulație prevăzute de Tratate, suntem cetățeni ai aceleiași Uniuni, și discriminarea unor State membre, unor popoare europene nu are cum să nu afecteze, mai devreme sau mai târziu, toate Statele, toate popoarele Uniunii.

Urmăriți varianta video, AICI.