Turcia, în centrul unui scandal uriaș la Euro 2024. Recep Erdogan se deplasează de urgență la Berlin
- Cristian Raducanu
- 4 iulie 2024, 16:29
Recep Tayyip Erdogan și-a anulat joi, 4 iulie, o vizită oficială în Azerbaidjan pentru a fi alături de selecționata Turciei în meciul din sferturile de finală EURO 2024.
Recep Tayyip Erdogan și-a anulat vizita oficială din Azerbaidjan
Președintele Recep Tayyip Erdogan va participa la meciul Turciei de vineri, 05 iulie, împotriva naționalei olandeze. Liderul turc se va deplasa la Berlin pentru a-l susține Merih Demiral. Fundașul a iscat un adevărat scandal la EURO 2024, după ce a celebrat marcarea unui gol cu un gest folosit de organizația Ülkücü considerată extremistă.
Presa din Germania a relatat că Erdogan și-a anulat turneul diplomatic pentru a-l susține în mod special pe Demiral. Internaționalul turc a celebrat golul cu salutul folosit de organizația amintită. Evenimentul s-a consumat în partida cu Austria, gol care de altfel a adus și calificarea pentru selecționata Turciei.
Merih Demiral a declarat ulterior că „modul în care am sărbătorit are de-a face cu identitatea mea turcească. Am văzut oameni pe stadion făcând acest gest”, potrivit GSP.
Merih Demiral a generat un scandal diplomatic
Cu toate acestea, gestul nu a fost apreciat de organizatorii Campionatului European de Fotbal. Nancy Faeser, ministrul german de interne, a criticat atitudinea fundașului invocând faptul că „simbolul extremiştilor de dreapta turci nu are ce căuta pe stadioanele noastre”. UEFA anchetează acum cazul, iar Merih Demiral riscă să fie suspendat.
Recep Tayyip Erdogan și-a anulat vizita oficială în Azerbaidjan pentru a fi prezent la meciul pe care Turcia îl joacă în sferturile de finală de la EURO 2024.
Gestul fundașului turc a dat curs unor tensiuni diplomatice pe axa Berlin-Ankara. Șeful diplomației germane l-a convocat pe ambasadorul Turciei la Berlin. În replică, regimul condus de Erdogan a procedat la fel cu diplomatul german delegat în capitala Turciei.
Recep Tayyip Erdogan merge la Berlin să-l susțină pe Merih Demiral
Oficiul Federal pentru Protecția Constituției din Germania monitorizează mișcarea extremistă de dreapta Ülkücü, cunoscuți de altfel sub titulatura de „Lupii Gri”. Organizația Ülkücü pledează pentru imperiul „Turan”, imperiu care include toate regiunile în care trăiesc etnici turci și care se întinde din Peninsula Balcanică și până pe continentul asiatic, potrivit agenție de presă DPA.