Grecia a formulat o scrisoare adresată statelor din NATO, UE și ONU, în care face apel la blamarea Turciei din pricina retoricii agresive a liderului Turciei Recep Tayyip Erdogan, care ia în calcul inclusiv un conflict deschis între cele două țări, pe fondul tensiunilor interstatale în acumulare.
Luni, ministrul grec de externe Nikos Dendias a cerut organizațiilor interguvernamentale în cauză să condamne discursul agresiv al președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan, Nikos Dendias sugerând că altfel țara sa riscă să fie implicată într-un nou conflict la nivel european.
Turcia și Grecia, într-un posibil conflict deschis pe flancul sudic al NATO
„Nefăcând acest lucru la timp sau subestimând gravitatea problemei, riscăm să asistăm din nou la o situație similară cu cea care se desfășoară în prezent într-o altă parte a continentului nostru", a transmis ministrul Nikos Dendias, care continuă: „Acesta este un lucru pe care niciunul dintre noi nu și l-ar dori cu adevărat să îl vadă”, a scris acesta în documentul adresat statelor din NATO, ONU și UE.
Ministrul de Externe al Greciei a trimis o scrisoare separată și secretarului general al NATO Jens Stoltenberg, căruia Nikos Dendias îi transmite că Turcia slăbește flancul sudic al Alianței prin atitudinea sa belicoasă.
„Atitudinea Turciei este un factor destabilizator pentru unitatea și coeziunea NATO, slăbind flancul sudic al alianței într-un moment de criză", a scris ministrul de Externe grec.
Președintele Recep Tayyip Erdogan, discurs agresiv la adresa Greciei
Turcia și Grecia sunt țări membre NATO, însă cooperarea dintre cele două state a fost mult îngreunată de interesele divergente, dar și de disputa avută în ce privește insulele din Marea Egee și granițele maritime.
Recent, președintele Turciei acuza Grecia de ocuparea insulelor demilitarizate din Marea Egee, motiv pentru care autoritățile de la Ankara au transmis că au de gând să facă „ceea ce este necesar".
„Uitați-vă la istorie, dacă mergeți mai departe, prețul va fi greu", amenința Erdogan recent. Marți, pe când se afla la Sarajevo, președintele Turciei a continuat discursul agresiv la adresa Greciei: „Ceea ce vorbesc nu este un vis. Când va veni timpul, putem veni brusc într-o noapte", a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, conform Business Insider.