În numărul din 30 octombrie 1990, al revistei Expres, comentînd, sub titlul „14 iunie 1990”, faptul că la „semnarea Tratatului cu Piaţa Comună, partenerii occidentali au pus din nou problema elucidării evenimentelor din 13-15 iunie 1990”, semnalam un adevăr:

La patru luni de la producerea Tulburărilor nu se avansase nici cu un pas în descoperirea răspunsului la întrebările stîrnite de violenţele din 13 iunie 1990 şi mineriada din zilele următoare. Faptul, de negîndit în societatea occidentală, se explica – scriam eu pe atunci – printr-o realitate tipic postdecembristă:

„Realitatea noastră social-politică a fost marcată, în anumite intervale de timp, de tulburări stranii. De la întîmplările din 12-13 ianuarie 1990 pînă la cele din 13-15 iunie 1990 democraţia românească a oferit ţării şi Europei un imens arsenal de enigme. Fiecare eveniment a fost urmat de mii de supoziţii, de sute de scenarii. Şi de fiecare dată Puterea a promis că adevărul va fi dezvăluit cît mai repede posibil.

Numai că de fiecare dată această operaţie absolut necesară într-o democraţie respectabilă a fost tărăgănată şi chiar amînată la nesfîrşit. Iată, de exemplu, nici ancheta privind evenimentele de la Tîrgu Mureş, nici cea referitoare la evenimentele din 13-15 iunie 1990, n-au fost duse pînă la capăt. Concluziile, promise cu atîta mare tărăboi, întîrzie să fie date publicităţii. Această tărăgănare nu e chiar atît de nevinovată cum pare. Desigur, amînarea rezultatelor îşi are cauza în complexitatea întîmplărilor. O concluzie falsă, bazată pe cercetări pripite, ar putea avea consecinţe practice incalculabile. La baza tărăgănării stă însă şi o presupunere de psihologie socială. O caracteristică a balcanismului nostru constă în marile oscilaţii ale emoţiei colective. Nu de puţine ori uriaşe inflamări ale opiniei publice au fost urmate de o letargie totală. Alte evenimente au produs alte explozii emoţionale. Uitate şi ele la scurt timp după aceea. Nu este exclus, aşadar, ca actuala conducere, bazată pe asfel de ipoteze de psihologie, să creadă că dezvăluirea adevărului despre evenimentele petrecute pînă acum, va deveni la un moment dat caducă. Dacă în ce priveşte alte momente o asemenea poziţie ar fi posibilă, în cazul lui 13-15 iunie ea ar fi inacceptabilă. Dezvăluirea adevărului se impune în acest caz cu maximă necesitate.”

Au trecut de atunci 28 de ani. Nici azi enigmele nu şi-au găsit dezlegarea. De la Tulburările din 10 august 2018 au trecut deja 14 zile.

Putem spune că s-a făcut un pas, un singur pas în dezlegarea enigmelor?

Una dintre explicaţii constă în evitarea, dacă nu chiar în refuzul de a investiga anumite aspecte ale Evenimentului dînd prioritate exclusivă altora, în funcţie de intersele politico-electorale. Din nenorocire principala instituţie diversionistă e Parchetul General. Cînd Taica Lazăr va ieşi la pensie, sper să apară în sfîrşit dosarul de procuror ceauşist. Dosarul cu care e şantajat. Cîte femei au fost trimise de el la puşcărie pentru c-au făcut avort ilegal? Cîţi ţărani au fost anchetaţi de el pentru c-au furat o taşcă de ştiuleţi de la CAP? Niciodată pînă acum Augustin Lazăr n-a vorbit de perioada activităţii sale de procuror comunist. Nici nu putea fi obligat. Ipostaza de procuror în regimul Ceauşescu a dispărut din CV.

Prin transformarea anchetei în spectacol mediatic, Parchetul General întreţine diversiunea care a împins în umbră un aspect important al Tulburărilor: Degenerarea mitingului paşnic în miting violent.

De fiecare dată cînd s-a discutat mineriada din 14-15 iunie 1990, eu am refuzat formula Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Pentru simplul motiv că în 13 iunie 1990 n-a fost picior de miner în Bucureşti. Şi pentru că, cel puţin ca imagine publică, violenţi au fost toată ziua aşa-zişii protestatari paşnici.

Cine erau cei care provocau violenţe, au luat cu asalt Ministerul de Interne, incendiau roţi de cauciuc şi dădeau cu pietre în scutieri?

Răspunsul la întrebarea asta n-a fost dat niciodată.

Şi era obligatoriu să fie dat, pentru că s-ar fi descoperit atunci mecanismul tulburărilor din 10 august 2018.

Ca şi în 13 iunie 1990, un protest paşnic, ba chiar unul care putea fi banal, un protest ce se putea înscrie în seria începută în ianuarie 2017, s-a transformat rapid întro mişcare de o rară agresivitate.

Cine sînt persoanele violente? Cine le-a trimis în Piaţă? Cine le-a coordonat acţiunile? Sînt răspunsuri care trebuie date în chip necesar.

Ele nu sînt date şi nu vor fi date niciodată dintr-un simplu motiv:

Nimeni n-are interes să le găsească. Dînd curs Înaltelor indicaţii prezidenţiale, Parchetul General se ocupă exclusiv de violenţa Jandarmeriei. Şi nu şi pentru a vedea cine a intoxicat Jandarmeria, cum de a avut Jandarmeria un comportament sălbatic, după ce aproape doi ani a îngăduit demonstranţilor să facă ce vor, întrun Bucureşti retrocedat TeFeLiştilor.

Am scris cu indignare că în ianuarie 2017 Poliţia română nu m-a lăsat să ajung acasă, cu maşina, în Nicolae Iorga, pe motiv c-aş putea ajunge în Piaţa Română şi să perturb scurgerea demonstranţilor pe Magheru, protejaţi de jandarmi să meargă ilegal pe carosabil.

Mitingul, plecarea pe bulevard erau ilegale.

Poliţia Română, sub regimul PSD, îmi ciuntea mie dreptul de a circula prin Bucureşti liber pentru ca nu cumva protestarii ilegali să fie deranjaţi! N-ar fi normal însă ca Autorităţile să se ocupe şi de cei care au făcut violent un miting paşnic?

 Fireşte că da.

Ar fi mai întîi chiar interesul lui Klaus Iohannis. Preşedintele, autodecăzut de mult din funcţie, s-a manifestat din ianuarie 2017, drept Preşedintele Străzii, evident, la concurenţă cu Preşedintele Procurorilor. Să trecem peste această gravă încălcare a Constituţiei. Preşedintele e garantul respectării Legii. Legea cere clar asumarea unui miting de către un organizator, care răspunde de buna desfăşurare a mitingului.

Preşedintele României, garantul Legalităţii, a instigat şi instigă la mitinguri neautorizate. E foarte bine cu societatea civilă se mobilizează împotriva Guvernului. Nu văd însă care ar fi problema dacă şi-ar asuma un ONG sau mai multe desfăşurarea protestelor. De ce n-o fac? Nu cumva, ca în cazul Mitingului Diasporei, pentru a nu răspunde ulterior de violenţe?

În toate îndemnurile la ieşirea în stradă, Klaus Iohannis a vorbit de proteste paşnice. Sub alintul de paşnic le-a putut el cultiva. În aceste condiţii, violenţele din 10 august 2018 sînt o lovitură mortală dată principalului argument al protestului: Caracterul paşnic.

Desigur, protestele de sîmbătă şi duminică au fost paşnice. Prea paşnice dacă le raportăm la furia invocată de Propaganda Prezidenţială ca fiind stîrnită de reprimarea mitingului paşnic. Asta se vede şi mai tare dacă ne gîndim că Klaus Iohannis le-a prezentat drept dovada că în 10 august 2018, copii lui, vorba lui Ion Antonescu despre Legionari, au fost paşnici şi că instigatorii au ţinut să degenereze mitingul.

Păi, dacă mitingul a fost de instigatori n-ar trebui ca Preşedintele să-şi facă preocuparea numărul unu din a ni-i semnala, din a ne dezvălui cine i-a adus în Piaţă? În Mesajul de la șemineu, Klaus Iohannis insinuează c-a fost diversiune a PSD: „De ce am ajuns aici? Pentru că un protest legitim a degenerat în violenţe de stradă, cu manifestări agresive. Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiţia şi lupta anticorupţie şi-au dorit o diversiune pentru a construi o tensiune nejustificată şi falsă în societate? Ce se va întîmpla mai departe dacă acest Guvern va continua să trateze proprii cetăţeni de aceeaşi manieră şi să recurgă la înăbuşirea prin violenţă a vocilor care se opun întoarcerii în timp a României?”

Foarte frumos.

A fost o diversiune a PSD.

Nu mă grăbesc să întreb ce interes avea PSD să apară ca un partid care ordonă reprimarea unui miting paşnic.

Pentru că aşa sugerează Klaus Iohannis. Violenţii au fost aduşi şi mînuiţi de PSD, pentru a crea pretextul reprimării de către jandarmi.

Klaus Iohannis n-a dezvoltat subiectul. S-a mulţumit cu insinuarea.

Să admitem că instigatorii erau ai PSD. De ce nu ne spune mai multe despre asta Klaus Iohannis.

De ce a cerut Parchetului să se ocupe doar de jandarmi?

Dacă PSD a pus la cale Diversiunea, nu era Klaus Iohannis cel mai interesat în a dezvălui asta public? Nu era Klaus Iohannis cel mai interesat ca românii să aibă date şi dovezi ale Diversiunii PSD?

Pe de o parte PSD s-ar fi compromis iremediabil.

Pe de alta, s-ar fi contracarat propaganda PSD că violenţele au venit din partea protestatarilor.

Să zicem că preşedintele nu-şi putea îngădui asta.

Şi-o putea îngădui însă Presa anti-PSD. Niciun site, nici o televiziune de ştiri din Reţeaua SRI nu s-a ocupat de răspunsul la întrebările:

Ai cui sînt violenţii şi cum au reuşit ei să transforme un protest paşnic în violenţe de stradă?

Mulţi dintre cei din Piaţă susţin c-au filmat şi fotografiat cu telefonul mobil. Judecînd după ce se publică pe facebook au fotografiat şi filmat doar violenţele jandarmilor.

Dacă erau atît de revoltaţi de violenţele huliganilor care compromiteau mitingul paşnic, de ce nu i-au fotografiat şi filmat protestatarii şi pe huligani?

Şi dacă i-au fotografiat şi filmat de ce nu le pun pozele pe facebook, cerînd date pentru identificarea lor?

De ce nu se ocupă de violenţe Realitatea tv, Ziare.com, Pro TV, Digi 24 din presa anti-PSD şi pro Klaus Iohannis?

Şi de ce de o săptămînă sîntem martorii unei manipulări uriaşe prin care instigatorii au dispărut din tulburări?

Dacă erau ai lui Liviu Dragnea, de ce-i protejează presa anti-Liviu Dragnea? Nu cumva pentru că așa e ordin de la Cotroceni?