Tudorel Toader, acuzat de grav atentat la siguranța publică. „A fost complice la eliberarea a peste 16.000 de criminali, talhari, violatori si hoți”
- Petrisor Cana
- 5 mai 2019, 13:43
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, este acuzat că a premeditat distanțarea de efectele grațierii mascate și a fost complice la recursul compensatoriu în urma căruia au fost reduse toate pedepsele cu închisoarea de care au beneficiat peste 16.000 de criminali, tâlhari, violatori și hoți. În plus, susțin sindicaliștii de la FSANP, Toader a promovat acordarea compensațiilor bănești pentru fiecare deținut, care în perioada 2012 – 2017, ar fi fost cazat in conditii improprii.
Noi acuzații împotriva lui Tudorel Toader. Fostul ministru al Justiției este acuzat de Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) că a premeditat distanțarea de efectele grațierii mascate și că este complice la recursul compensatoriu.
Mai exact, susțin sindicaliștii din penitenciare, „Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, nu numai că a susținut recursul compensatoriu, dar a și promovat insistent extinderea acestuia prin acordarea unei compensații bănești de 5 - 8 Euro pentru fiecare deținut, care în perioada 2012 - 2017 ar fi fost cazat in conditii improprii”.
„Doar faptul c-a premeditat aceasta actiune îi permite acum să-și enumere alibiurile pe Facebook în postări care, absolut correct, dealtfel, raportat la încercările disperate ale acestuia de a se distanța de un grav atentat la siguranța publică, fac trimitere la o serie de încercări de manipulare”, susține FSANP, într-un comunicat remis EVZ.
În opinia sindicaliștilor, Tudorel Toader, fostul ministru al Justitiei, a ignorat toate avertismentele referitoare la efectele negative ale unui act de clemență mascată care se aplică tuturor categoriilor de deținuți. „A refuzat orice modificare a legii care a redus cu 1/5 toate pedepsele cu inchisoarea si de care au beneficiat peste 16.000 de criminali, talhari, violatori si hoti”, se precizează în comunicatul FSANP.