Tudor Chirilă și colegii lui de trupă erau beți când au ales numele „Vama Veche”
- Iulia Moraru
- 30 iulie 2023, 11:05
Tudor Chirilă a dezvăluit detalii din viața sa personală și despre începuturile celebrei formații „Vama Veche”.
Tudor Chirilă a fost invitat în cadrul podcastului „Ac de siguranță”, realizat de Răzvan Exarhu, gazda emisiunii matinale de la Rock FM. În această discuție, cântărețul a abordat subiecte precum experiențele sale cu mersul la psiholog și la biserică, povestea nașterii formației „Vama Veche” și ce l-a determinat să renunțe la motocicletă.
Cum a fost ales numele formației „Vama Veche”
Tudor Chirilă a dezvăluit că, la momentul alegerii numelui formației, el și colegii săi au avut multe discuții și au luat în considerare mai multe opțiuni. Totuși, numele „Vama Veche” li s-a părut cel mai potrivit, reflectând în mod adecvat personalitatea și stilul lor muzical. De asemenea, cântărețul a adăugat că în momentul în care au hotărât numele, toți membrii trupei erau beți.
„Până am găsit Vama Veche am discutat multe nume: Verii lui Ştefan, Sarmalele calde, Căluţul de mare, La scoica nu-ştiu-ce. Eram foarte beţi în dimineaţa în care încercăm să dăm un nume formaţiei.
Ne-a plăcut foarte mult Vama Veche, pentru că rezonează cel mai mult cu noi. Deşi şi în 2 mai ne plăcea. Când ne-am trezit din beţie ni s-a părut că Vama Veche e un nume de căcat, dar l-am păstrat, pentru că aşa ne-am promis în seara aceea”, a spus Tudor Chirilă.
Formația a cântat zece ani, după care s-a destrămat, la fel ca localitatea, spune Tudor Chirilă. Cântărețul a vorbit și despre faptul că a mers o perioadă lungă de timp la terapie, însă la un moment dat trebuie să întrerupi și acest proces, pentru a-ți da seama dacă funcționează.
„Nu mai merg la terapeut acum. Cred că la un moment dat trebuie să întrerupi, pentru că altfel nu îţi poţi da seama dacă funcţionează. Terapeutul e ca un duhovnic, nu o poţi lua de la capăt cu altul. La terapie eşti mult mai ajutat să găseşti singur nişte răspunsuri, în timp ce la duhovnic eşti mai subordonat.
Duhovnicul e o figură morală şi superioară. Terapia la psiholog, însă, e o formă de a discuta mai mult cu tine. Am vorbit foarte mult timp la terapie despre părinţi şi despre copilăria mea. Am considerat mereu că am avut o copilărie fericită. Eu cu inteligenţa emoţională sunt destul de praf, trebuie să exersez empatia, recunosc. Am făcut terapie cu un psiholog”.
În același context, artistul a menționat că merge la biserică din 1992, la părintele Marchiș.
De ce a renunțat la motocicletă
În discuția avută cu Răzvan Exarhu, Tudor Chirilă a vorbit și despre motivul pentru care a renunțat pentru totdeauna la mersul pe motocicletă. Accidentele multiple l-au determinat pe artist să aleagă mașina.
„Am intrat în unul, cu motocicleta. Mi-am ridicat motorul şi i-am zis «Eu sunt vinovat că am dat peste tine»... Am mers la poliţie. Am reparat motorul, dar nu mă mai dau cu el. Era un TIR-ist să mă bage într-un zid, pe lângă Obor. Şi am mai avut un accident şi cu o maşină”.