Avocații care îl reprezintă pe Tucker Carlson acuză televiziunea Fox News de încălcarea unor înțelegeri contractuale, la câteva săptămâni după ce celebrul prezentator a părăsit postul de știri.
Avocații jurnalistului au trimis o notificare către Fox News, scrie presa de peste Ocean, în care prezintă acuzații grave, de fraudă și de nerespectare a înțelegerii contractuale între postul televiziune și Carlson. Documentul ar fi fost primit de Fox News înainte ca Tucker Carlson să anunțe că își va continua emisiunea, într-un nou format, pe platforma socială Twitter.
Reaminim faptul că Tucker Carlson a fost concediat la finalul lunii aprilie de la Fox News. Patronul Rupert Murdoch a renunțat la una dintre cele mai mari vedete ale televiziunii americane „din cauza limbajului ofensator la adresa femeilor”, titrează presa americană. Prezentatorul de televiziune a fost acuzat că ar fi jignit o directoare a companiei, numind-o „târfă” într-un mesaj text dezvăluit de foștii lui colegi.
Frauda electorală sau fake news?
Totodată, publicația Axios susține că la mijlocul disputei între Carlson și magnatul Murdoch ar fi și finalitatea procesului uriaș de defăimare, care s-a stins la jumătatea drumului după ce Fox News a acceptat să plătească 787,5 milioane de dolari reprezentând daune.
Mai exact, este vorba despre procesul intentat de Dominion Voting Systems, firma de securitate cibernetică care a înregistrat voturile cetățenilor la alegerile prezidențiale din 2020. Jurnaliștii Fox News, printre care și Tucker Carlson, au lansat știri false, susținând că mașinile de vot ale Dominion erau susceptibile de piraterie informatică și că ar fi mutat voturi de la președintele Donald Trump către Joe Biden.
Înțelegerea între Fox News și Dominion Voting Systems, una dintre cele mai mari încheiate vreodată într-un caz de defăimare, a dus la o formă de recunoaștere din partea Fox News. Televiziunea a admis într-o declarație că „anumite afirmații” pe care le-a făcut despre Dominion au fost false.
Dominion Voting Systems a declarat că nu a insistat asupra concedierii lui Carlson ca parte a acordului încheiat cu Fox News.
Avocații lui Tucker Carlson: Înțelegerea cu Dominion nu trebuia făcută!
Avocații lui Carlson au susținut în scrisoarea transmisă către Fox News că televiziunea și-a încălcat promisiunea, cea că nu va ajunge la o înțelegere cu Dominion Voting Systems într-un mod care „ar indica o faptă ilicită" din partea lui. De asemenea, echipa de apărare a jurnalistului a acuzat rețeaua tv că a dezvăluit în presă mesajele sale private.
„Fox nu a onorat promisiunea făcută lui Carlson de a nu transmite mass-mediei mesajele sale private și de a nu le folosi cu scopul de a-l defăima”, se arată în mesajul avocaților transmis către Fox News.
Acuzațiile lansate către postul de televiziune vin în contextul în care Carlson este încă sub contract, până în 2025, cu Fox News, și nu ar fi avut voie să înceapă un nou proiect, precum cel anunțat pe Twitter. Dacă într-adevăr aspectele semnalate de avocați stau în picioare, iar contractul dintre jurnalist și Fox News acoperă aceste clauze, actul poate fi dus la nulitate. În caz contrar, televiziunea lui Murdoch ar putea să dea în judecată fosta stea a televiziunii și să ceară despăgubiri uriașe.