Trump vrea iar în ring cu Biden. „Va fi genial!”

Sursa foto Arhiva EVZ

Liderul de la Casa Albă a confirmat că va participa la viitoarea dezbatere electorală cu adversarul său democrat, Joe Biden.

Abia ieșit din spitalul Walter Reed, unde a fost internat câteva zile după ce a anunțat că este infectat cu SARS-CoV-2, Donald Trump a confirmat, marți, că va veni pentru a doua rundă de confruntări cu rivalul democrat.

„Aștept cu nerăbdare dezbaterea de joi, 15 octombrie, la Miami”, a scris președintele SUA, ca de obicei, pe Twitter. „Va fi genial!”.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Alyssah Farah, a confirmat decizia președintelui în timpul unei apariții la Fox News.

Donald Trump a fost spitalizat pentru Covid-19, vineri, la Centrul Medical Walter Reed, după ce i-a scăzut nivelul de oxigen din sânge și medicii de la Casa Albă au fost obligați să-i administreze oxigen suplimentar.

Cu toate acestea, medicii au aprobat revenirea președintelui la Casa Albă luni, după îmbunătățirea stării sale.

Cu toate acestea, discuțiile se poartă încă aprins pe tema stării de sănătate a președintelui american, o externare de la Centrul Medical Walter Reed nefiind echivalentă cu o vindecare iar Casa Albă dispune de facilități medicale cel puțin la fel de performante de cele de la Walter Reed.

 

Biden: Vin, dacă e sigur

Directivele Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor afirmă că o persoană infectată cu coronavirus poate rămâne contagioasă timp de zece zile după apariția simptomelor. Dezbaterea din 15 octombrie va avea loc la două săptămâni după ce președintele a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2.

Nu este clar ce se va întâmpla dacă Donald Trump va fi testat pozitiv la noul coronavirus în ziua dezbaterii.

Președintele, care are 74 de ani, și rivalul democrat Joe Biden (77 de ani), se află în grupul de vârstă cel mai expus riscului de complicații grave în urma contractării Covid-19.

De partea sa, Joe Biden a declarat că va participa la a doua dezbatere cu Donald Trump, dacă experții în sănătate consideră că acest lucru nu comportă riscuri de sănătate.