Indiferent care-i adevărul, Trump este depăşit de evenimente. Iar întrebarea adevărată este ce se va întâmpla cu nefericita ţară aflată în al şaptelea an de război. În ciuda declaraţiilor, Donald Trump şi Vladimir Putin vor fi obligaţi să colaboreze în privinţa Siriei. Ţarul Kremlinului ''regretă'' atacul împotriva ''unui Stat suveran'' cu care este aliat. Iar Trump se înfoaie ca un curcan.

   

Raidul SUA a mutat atenţia generală spre regimul sirian. Există suspiciunea existenţei unui proiect la care se alătură toţi jucătorii importanţi: reducerea importanţei lui Assad.Cu speranţa că ideile despre (inevitabila) dezmembrare a Siriei sunt clare şi că viitorul ţării nu va fi o aventură tragică ca acelea ''după Saddam'' sau ''după Ghaddafi''.

Cere convocarea Consiliului de securitate pentru ''a stigmatiza'' raidul american împotriva bazelor de unde au plecat avioanele care au lansat bombe chimice provocând un măcel (regimul neagă şi n-a existat o anchetă independentă pentru a evalua situaţia). . Trump depăşit de situaţie

Fără a consulta în niciun fel Congresul şi anunţând pe ruşi şi pe europeni cu o oră înainte că va ataca, nu a picat bine. Trump, cowboyul care promisese neimplicarea, devine de seara până dimineaţa regele junglei. Cu riscul de a-şi atrage duşmănia Moscovei şi de a declanşa un duel ca în vremurile bune, între marile puteri.

Lucrurile sunt mult mai conplexe

În ultima perioadă a mandatului Obama şi începutul acestuia, America abandonase într-un fel câmpul de luptă, ca şi cum ar fi devenit dezinteresată de Orientul Mijlociu după ce a atins autonomia energetică şi judecând că regiunea respectivă nu se mai afla în interesul său strategic.

Doi supleanţi se însărcinaseră să preia rolul de jucători principali după ce au făcut o alianţă surprimzătoare. Putin, normal, şi "Sultanul de Istanbul", Regep Tayyip Erdogan.

Primul fiindcă Siria  i-a fost mereu indispensabilă în Mediterana. Cel de-al doilea fiindcă era îngrijorat de cuceririle pe teren în detrimentul Statului islamic, dar şi pentru buna reputaţie câştigată de curzii sirieni, inamicii săi acerbi.. Să stea la masa discuţiilor era deci obligatoriu, mai ales că fusese nevoit să înghită şi amărăciunea reacreditării acelui Bashar Assad.

Raidul slăbeşte în mod obiectiv pe Assad, mută atenţia asupra regimului, scoate cel puţin pentru moment pe calif din conul de lumină al interesului internaţional.

Erdogan a fost primul care a arătat cu degetul spre Assad pentru masacrul cu armă chimică, declaraţie care a sunat distonant nu fiindcă n-o gândeşte, ci pentru că noua axă cu Putin nu era prea sigură.

Însuşi Putin a avut o reacţie pragmatică, cum ne-am aşteptat, o luare de poziţie şi nimic mai mult. Până a apărut suspiciunea unui nemărturisit proiect la care converg toţi principalii actori. Redimensionarea lui Assad, pe cai mari după ce fusese pe marginea prăpastiei cu ţara, ocupată mai mult de jumătate, era un obiectiv turcesc, american şi poate că şi rusesc la un moment dat, mai ales dacă se va redesena teritoriul, tot ce e posibil!

Dacă America doreşte să stea la masa tratativelor, în această nouă şi interesantă împărţire, cu atât mai bine (de remarcat absenţa totala şi surprinzătoare a Europei de la această discuţie).   Fie o ipoteză, fie alta (raid hotărât contra Rusiei sau raid hotărât împotriva noncombatului Rusiei), se schimbă foarte puţine lucruri. Trump şi Putin sunt destinaţi nu numai să-şi vorbească, ci să deseneze împreună scenarii pentru ''după'' un război care a durat prea mult, chiar şi pentru canoanele medioorientale.   Având mereu prezent în minte că Statul islamic este mereu pe primul loc pe lista ameninţărilor (Putin "păţit" recent, la Sankt Petersburg), apoi împărţirea (inevitabilă) a Siriei, va trebui găsit un compromis, ca şi asupra viitorului dictatorului de la Damasc. Cu speranţa că după acel  ''după'' ideile să fie mai clare. Nu să fie o aventură ca acele ''după Saddam'' şi ''după Ghaddafi, iar istoria prezentă şi viitoare va decide cine este în aceste momente liderul "aventurier".