Un președinte „iresponsabil” contra unui candidat „catastrofal” pentru „seniori”
Donald Trump și Joe Biden au făcut fiecare un apel, marți, către cei mai în vârstă alegători, care ar trebui să joace un rol crucial în determinarea câștigătorului alegerilor prezidențiale din SUA, la 3 noiembrie.
La 21 de zile de la alegeri, fiecare a promis victoria susținătorilor săi.
Înlănțuind a doua sa întâlnire în două zile, de data aceasta în statul cheie Pennsylvania, președintele republican s-a arătat în formă bună, la opt zile după externarea din spital, în fața unei mulțimi entuziaste, unde măștile nu prea au fost purtate.
Donald Trump a fost dezlănțuit în criticile, insultele și sarcasmul său împotriva democraților și împotriva candidatului lor.
Potrivit acestuia, Joe Biden „se sufoca ca un câine” în timpul dezbaterii lor prezidențiale recente, iar candidatul democrat este „prăjit” pe creier.
„El (Biden) lasă controlul socialiștilor, marxiștilor și extremiștilor de stânga”, a spus Trump, și „nu este capabil să reziste nebunilor care ăi conduc partidul”.
Și pentru a-și ilustra îndoielile pe care le exprimă în mod regulat cu privire la capacitatea fizică și mentală a lui Joe Biden de a fi președinte, Donald Trump a trimis pe Twitter o caricatură care îl arăta într-un scaun cu rotile, înconjurat de alți vârstnici, de asemenea, în scaune cu rotile.
În fruntea sondajelor, Joe Biden și-a acuzat, în Florida, rivalul republican că este din ce în ce mai „iresponsabil” de când a contractat Covid-19 și apoi s-a reconectat cu mulțimea din același stat cheie, luni seară.
Fostul vicepreședinte democrat, în vârstă de 77 de ani, a detaliat câteva propuneri pentru persoanele în vârstă, un electorat crucial în „Sunshine State”, care a basculat de partea sa sondajele după ce a votat în majoritate pentru miliardarul republican în 2016.
Trump, singurul bătrân care contează
„Singurul senior care îl interesează pe Donald Trump este însuși Donald Trump”, a lansat candidatul democrat la Pembroke Pines, la nord de Miami, unde a denunțat încă o dată gestionarea pandemiei de către administrația Trump.
Biden s-a concentrat în principal pe activitățile adversarului său, în timp ce Statele Unite au înregistrat cel mai mare număr de decese din lume din cauza pandemiei Covid-19, peste 215.000.
„A împiedicat persoanele în vârstă din Florida și cetățenii din toată țara să primească ajutorul de care aveau nevoie”, a deplâns el.
„Câți dintre voi nu vă puteți îmbrățișa copii”, a adăugat Biden într-un discurs rostit într-un cămin de bătrâni.
Discursul său nu a fost punctat de declarațiile uneori confuze sau de carențele de memorie aparente observate cu o zi înainte în Ohio, asupra cărora tabăra Trump insistă să pună la îndoială forma sa fizică și mentală.
În schimb, președintele-candidat, în vârstă de 74 de ani, spune acum că este „imun” la coronavirus la mai puțin de două săptămâni după testarea pozitivă.
Dar Joe Biden conduce în sondajele la scară națională ( +10 puncte avans, potrivit mediei stabilite de de site-ul RealClearPolitics).
De asemenea, are avantaj față de Donald Trump, deși mai mic, în cele mai disputate state care, precum Florida (+3,7 puncte), ar putea înclina rezultatul alegerilor.
Îi pasă de imigranți ilegali, nu de bătrâni
În timp ce deja zece milioane de alegători și-au depus deja buletinele de vot anticipat, fostul magnat imobiliar a început un maraton de întâlniri în state cheie, în încercarea de a-și reduce dezavantajul față de Biden.
Trump a fost marți seara în Johnstown, Pennsylvania, stat pe care l-a câțtigat în 2016, dar care în acest moment înclină pentru Joe Biden în sondaje.
Miliardarul republican și-a ironizat din nou rivalul pe care l-a poreclit „Sleepy Joe” , despre care spune că nu atrage „aproape” niciun alegător în public.
Candidatul democrat refuză, în numele măsurilor sanitare de precauție, să organizeze mari întâlniri de campanie.
Prezentându-se încă o dată ca apărător al „legii și ordinii”, Donald Trump și-a portretizat din nou rivalul ca un candidat în mâinile „stângii radicale”, a cărei președinție ar duce la haos. Și a apelat la rândul lui la cei mai în vârstă alegători.
„Programul lui Biden ar fi catastrofal pentru seniori ”, a spus el. „Îi pasă mai mult de imigranții ilegali decât de persoanele în vârstă”.
Johnstown împotriva Park Avenue
În același loc, fosta mână dreaptă a lui Barack Obama a reamintit, la sfârșitul lunii septembrie, originile sale modeste pentru a-și exprima noua linie de atac împotriva miliardarului: alegerea este o alegere între clasa muncitoare și cea de mijloc, întruchipată de Johnstown sau orașul său natal Scranton, tot în Pennsylvania, „împotriva Park Avenue”, strălucitorul bulevard din New York , simbol al celor bogați (deci Trump)
Într-un climat extrem de polarizat, senatorul republican Mitt Romney, fost candidat la Casa Albă, obișnuit pentru critici la adresa lui Donald Trump, l-a atacat marți pe președinte cu o virulență deosebită, prezentat ca unul dintre principalii responsabili ai „marasmului abominabil, injurios și plin de ură” care a devenit, potrivit lui, dezbaterea politică americană.