Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Trump, între forța diplomației și diplomația forței. Obsesia pentru securitate a unei bune părți din populația planetei pare să fie cheia pentru a justifica un al treilea război mondial ,,pe bucăți’’. Acum, în lume sunt 56 de conflicte. Oare ne paște drumul înapoi spre ,,un nou început de veac’’ - vorba lui Arghezi - pe care credeam că-l parcursesem mai demult?
În etapa istorică a existenței noastre în care tehnologia ne conferă o putere nebănuită în trecut - în mare parte, falsă - ideea că securitatea înseamnă eliminarea celor pe care-i considerăm dușmani devine o iluzie periculoasă. Adevărata securitate se construiește atunci când inteligența noastră creatoare va fi utilizată în cadrul unei ,,ofensive de bună înțelegere’’ învestind în diplomație. Este singura cale spre cooperare și eliminarea urii care s-a așternut între națiuni, etnii și religii, de-a lungul anilor.
Donald, ,,tânărul’’ pacifist
Cât ar părea de curios, dar frazele de mai sus le-am scris cu gândul le președintele Americii, fără să-l suspectez de prea mari intenții pacifiste și nici de ipocrizie disimulată în spatele unor bune intenții care privesc pacea mondială. Pare să fi înțeles mai bine decât alții - mult mai tineri - realitățile lumii contemporane și rolul țării sale în noul context, caracterizat prin creșterea rapidă și continuă a Marelui Dragon asiatic.
Într-un mod particular, presărat cu nenumărate ,,invenții personale’’, el asociază forța diplomației - să-i spunem ,,clasice’’ doar pentru a o localiza istoric - cu așa-numita diplomație a forței, în care segmentul militar este secundar. Cu prima ne-a obișnuit în timpul campaniei electorale din 2024, însă a doua s-a impus atunci când a lansat războiul nemilos al taxelor vamale cu restul lumii.
Componența militară a apărut și ea - n-a dorit-o, dar a trebuit să o accepte la rugămintea altora - atunci când forța expediționară americană a lovit siturile nucleare iraniene.
Perspective geopolitice în ,,era Trump’’
Donald Trump are un obiectiv central: să readucă Americii strălucirea de odinioară eliberând-o de imaginea și costurile ,,imperiului’’ - existent de decenii, dar trecut sub tăcere ca formulă - construit după al Doilea Război Mondial și consolidat după victoria în Războiul Rece.
Nu mai este necesar - despre eficiență nu are rost să vorbim - ca Statele Unite să fie unica superputere mondială, un fel de jandarm al lumii. Rămâne însă o națiune cu vocație planetară, singura în măsură să se opună proiecției de putere a Chinei în următoarele decenii. Aliatul de peste Atlantic, Europa, își va menține poziția de subordonare, dar cu responsabilitate doar în gestionarea presiunii asupra Rusiei - vremelnic în parteneriat cu Beijingul.
De fapt, echilibrul parteneriatului Moscova-Beijing este cam același cu echilibrul transatlantic. În esență, ,,nodul gordian’’ este aici. Rolul Europei este parte a ecuației care exprimă sintetic competiția SUA-China, în care etapa euro-asiatică înseamnă separarea Beijingului de Moscova.
Mă voi opri aici cu prezentarea cadrului geopolitic în care navighează domnul Trump și voi încerca, în rândurile următoare, să aduc în discuție câteva repere ale personalității liderului de la Casa Albă care i-ar putea explica acțiunile prezente și viitoare.
Trumpismul nu este un curent, ci o profesie care se învață
Pe plan intern - cu unele reverberații externe - retorica lui Trump șerpuiește între simboluri religioase și imagini apocaliptice, atunci când e vorba despre alții. Se prezintă drept salvator al unei Americi intrată într-o perioadă de decadență, care a avansat nepermis de mult, mai ales sub mandatul fostului președinte. Destinul lui The Donald înseamnă restabilirea ,,epocii de aur’’ a țării sale. Retorica e mesianică, dar fragilă în același timp. Dacă promisiunile nu se vor realiza, profetul devine impostor. În ambele cazuri, șansele sunt de 50%, însă riscul este o componentă a personalității lui Trump.
În discursul său, Trump pare că se referă la divinitate dar nu o citează niciodată pentru că atunci ar veni pe locul doi, iar el este obișnuit doar cu primul loc, indiferent de podium. Vocabularul său este redus în mod voit, cumpănit și orientat spre crearea de imagini simple dar cu impact necruțător asupra publicului. Cuvinte ca ,,mereu’’ ,,niciodată’’, ,,dezastru’’, ,,apocalipsă’’ - utilizate frecvent - nu au valoare descriptivă ci construiesc osatura unor texte în care inamicul este demonizat iar aliatul-prieten, divinizat. Pentru Trump, nu înțelegerea mesajelor de către interlocutor este importantă, ci mobilizarea în jurul ideilor și acțiunilor sale.
Teatru de televiziune, dar ce teatru…
Decorul său poate fi pretutindeni - pe terenul de golf, pe scara avionului - dar cel preferat rămâne Casa Albă. Ce poate fi mai important pe lumea asta, pentru americanul sau străinul de rând, decât să ,,intre’’ pentru câteva momente în celebra clădire din Pennsylvania Avenue (Washington DC) și să asiste la un mic spectacol? Eventual, o ,,vizită’’ într-o navă spațială unde l-ar găsi tot pe ... Trump. Chestiune de timp. Și când te gândești că Salonul Oval devine astfel scena unor piese într-un act în care se joacă fragmente din viitorul umanității.
Uneori, dramaturgia este de calitate, iar autorul este regizor și actor principal, în spatele căruia se aliniază restul trupei. Trebuie să recunoaștem că doar J. F. Kennedy a mai încercat ceva de acest gen, dar rolul principal îl avea John John, fiul său. Nimic spectaculos atunci, în 1963, dar cu un imens impact emoțional. Americanii au apreciat. Apreciază și acum - iar noi, alături de ei - dar sunt încă în ,,faza de surpriză’’.
Despre o nouă diplomație
Întâlnirea cu Volodimir Zelenski de la Casa Albă, din februarie, a lansat un nou tip de diplomație.Vechile reguli ale relațiilor internaționale au dispărut ca prin farmec lăsând loc unei noi narațiuni teatrale, cu o nouă percepție în rândul publicului. A funcționat. Poate și pentru fapul că Zelenski - obișnuit cu atitudinea pozitivă a liderilor europeni și a lui Biden - s-a văzut tratat ca un trișor descoperit la masa de poker, dat apoi pe ușă afară. Chiar dacă ulterior s-a semnat celebrul acord privind metalele rare și a avut loc întâlnirea din Catedrala Sfântu Petru de la Vatican, semnalul ,,noii diplomații’’ a fost transmis și a făcut înconjurul lumii.
Nu aș vrea să generalizez pornind de la exemplul de mai sus, dar Donald Trump ne arată - cu o claritate pe care nu i-o bănuiam, dar și cu o doză de cruzime - că politica din ziua de azi, mai ales pe segmentul diplomatic, nu mai poate fi definită și aplicată într-un registru concepual, elaborat de-a lungul secolelor începând cu perioada iluministă. Talleyrand, Titulescu, Kennan, Kissinger par să fi intrat definitiv într-un con de umbră.
Este prea devreme să dăm dreptate lui Trump și ,,revoluției’’ sale în diplomație, dar un lucru este clar: practica de tip instituțional de până acum nu mai face față noilor realități. Această afirmație ar putea să-i bucure pe cei care n-au învățat prea multe din diplomația clasică, crezând că ar putea să ardă etapele ocupând la modul trumpist un loc în serviciul extern. Chiar și al României. Fals, în diplomație nu pot fi arse etapele. Este ca și cum ai încerca să înveți geometria în spațiu fără să cunoști geometria plană. Doar vechile acumulări permit ,,saltul de calitate’’ pe care-l presupune ,,noua diplomație’’.
Scurtă concluzie
Trump nu așteapă ca cineva să-i dea dreptate, ci să creadă în dreptatea lui. Discursul său nu se adresează rațiunii publicului, ci conștiinței simbolice a acestuia: temeri arhaice, dorințe nemărturisite, nevoia de identitate și apartenență. A înțeles - înaintea multora, care au încercat să teoretizeze fenomenul, dar n-au fost în stare să-i creeze jaloanele practice - că identitatea nu este un dat.
Este o narațiune pe care The Donald o exprimă cu mijloacele teatrului și ale limbajului religios, fără a numi divinitatea, așa cum arătam mai sus. Discursul său politico-diplomatic este de fapt - indiferent de dimensiune - un ritual pe care-l duce la bun sfârșit fără efort. Trump este făcut pentru așa ceva. Amintind de Biden, de exemplu, oriunde este vorba de ceva rău pentru America, l-a transformat în ,,țapul ispășitor’’ pentru toate relele care s-au abătut asupra țării sale și a unei bune părți a globului pământesc. Face parte din ritual.
Ăsta-i Trump. Să mai zică cineva că la aproape 80 de ani, un om nu mai poate fi inventiv. Iar omul acela este nimeni altul decât președintele Statelor Unite.
