„Trump anti-NATO”, încă o minciună demontată

„Trump anti-NATO”, încă o minciună demontată

Președintele american a repetat insistent, în ultimele, zile sprijinul administrației sale față de Alianța Nord-Atlantică, spulberând astfel speculațiile despre o reorientare strategică a Americii

Donald Trump a reafirmat, în două convorbiri telefonice avute marți cu președintele Turciei și premierul Spaniei, angajamentul Americii față de NATO. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, în discuția de 45 de minute cu liderul turc Erdogan, „președintele Trump a reînnoit sprijinul american acordat Turciei în calitate de partener strategic și aliat în NATO și a apreciat întreaga contribuție a acesteia la campania împotriva ISIS”.

Într-o altă convorbire telefonică avută de asemenea marți, ceva mai devreme, cu premierul spaniol Mariano Rajoy, liderul american a dat asigurări asemănătoare. „Președintele Trump și-a reafirmat angajamentul american față de NATO și a insistat asupra importanței pentru toți aliații NATO de a contribui la cheltuielile de apărare”, se arată într-un alt comunicat al Casei Albe.

Cine este inamicul NATO?

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimele zile, declarațiile de atașament al noii administrații americane față de Alianța Nord-Atlantică s-au repetat cu insistență, însă au fost legate de condiția ca și statele membre să-și asume o parte din costuri. Astfel, într-un discurs susținut luni la sediul Comandamentului Central al SUA, Trump a ținut să sublinieze că, în ciuda „sprijinului Statelor Unite pentru NATO, toți membrii ar trebui să participe pe deplin la alianță și să-și îndeplinească rolurile ce le revin”.

Președintele american a dorit să-și explice observațiile anterioare la adresa Alianței. „Am formulat două critici la adresa NATO: prima, că este învechit, pentru că, gândiți-vă, există de foarte mulți ani și nu s-a ocupat de terorism; a doua, că statele membre nu se implică suficient”. Este vorba de angajamentul ca membrii NATO să aloce 2% din PIB cheltuielilor de apărare. În bugetul pe 2017, România a îndeplinit și ea acest deziderat. Doar alte cinci state o mai fac: Statele Unite, Marea Britanie, Grecia, Polonia și Estonia. Cele mai puternice trei economii din UE, respectiv Germania, Franța și Italia nu-și respectă acest angajament. Cu toate acestea, duminică, Donald Trump a anunțat că va participa la viitorul summit NATO de la Bruxelles, din luna mai.

Așa cum se vede și din conținutul convorbirilor cu Erdogan și Rajoy, administrația Trump vede ca principal inamic al său Statul Islamic, iar Rusia un potențial aliat în această luptă, spre deosebire de restul țărilor occidentale, care consideră că marele dușman este întruchipat de Vladimir Putin. Într- un interviu recent pentru Fox News, Trump afirma: „Dacă Rusia ne ajută să luptăm împotriva ISIS și a terorismului islamic în lumea întreagă, acesta este un lucru bun”