Barack Obama este ofensat: crede că lui îi revine în totalitate meritul pentru boom-ul economic, în vreme ce Donald Trump culege roadele. Este un punct de vedere destul de fantezist, așa cum vă vor spune numeroși economiști.

Dar acum dl Obama poate privi cu o oarecare satisfacție cum președintele Trump este atacat cu înverșunare, deși nu a făcut altceva decât să copieze propriile sale metode de tratament la adresa copiilor târâți de familiile lor în iadul de la frontieră.

Președintele Trump s-a grăbit să spună că el doar a moștenit dilema frontalieră, și că acționează în același fel în care a făcut-o și Obama, inclusiv separându-i pe copii de părinții lor și plasându-i în „cuști” într-un supermarket Walmart dezafectat. Și nu este vorba de o simplă figură de stil.

Chiar dacă unii democrați, inclusiv unii combatanți din presa scrisă și televizată, încep și ei să înțeleagă că separarea copiilor de părinți a fost ideea lui Obama.

O reporteriță de la CNN a prins-o la închesuială pe senatoarea de Wisconsin, Tammy Baldwin, amintindu-i că numeroșii critici ai lui Donald Trump, care denunță acum faptul că copiii sunt înghesuiți în interiorul unor cuști de fier, nu au scos o vorbuliță când Obama a făcut la fel.

„Știți”, a răspuns senatoarea Baldwin cu o voce albă ca făina „trei nule”, „din acest punct de vedere, ajungem într-un moment când se fac progrese, și apoi când problema stagnează, revenim asupra ei. Cred că toți trebuie să ne concentrăm asupra acestei probleme și să o rezolvăm.”

Reporterița de la CNN, Brooke Baldwin (fără îndoială, nici o legătură de rudenie cu senatoarea) a încercat să o ajute să se concentreze, reformulând întrebarea. Ea a întrebat-o pe senatoare, cu precizie, dacă a avut aceleași sentimente și atunci când dl Obama a făcut aceste lucruri pentru care ea și colegii săi Democrați acuză acum administrația Trump.

„Știți”, a răspuns senatoarea, „îmi amintesc cum câte un alegător al meu era reținut la frontieră, fără îndoială într-un mod nepotrivit, și ne-am făcut auzită vocea.”

Întrebarea pe care senatoarea a evitat-o – ar fi putut să se mulțumească să răspundă „aia a fost atunci, asta e acum” – mergea drept la țintă: este vorba de un „abuz asupra copiilor” doar pentru că Donald Trump este cel care îl pune în aplicare?

Prietenii copiilor de la frontieră – fie că sunt republicani, democrați, stângiști, conservatori, evrei, musulmani, hotentoți, foste prime doamne, învățători de școală de duminică, vicari, rabini, imami și numeroși „experți” – au obținut o considerabilp victorie pentru copii într-un termen scurt.

Președintele a înțeles mesajul și a acționat rapid. Așar ar trebui să se rezolve diferendele politice într-o republică democratică. Dar Democrații sunt furioși. Problema care trebuia să le servească drept colac de salvare pentru a câștiga alegerile din noiembrie (alegerile de la jumătatea mandatului – n.r.) le-a fost luată.

Și încep șicanele.

Senatorul de New York Chuck Summer, liderul minorității democrate din Senat, ironizează sugestia administrației potrivit căreia 20.000 de copii ar putea fi cazați în bazele militare din Arkansas și Texas.

„Oare este fezabil?”

De ce nu? Ingeniozitatea americanilor uimește întotdeauna. Nu vorbim aici dacă Congresul ar putea s-o facă. Armata Statelor Unite poate face mult mai multe lucruri decât ar putea bănui vreodată Chuck Summer.

Senatoarea de Massachussets Elizabeth Warren tună că „Trump este pe cale să ducă America într-un loc sumbru și urât”. Indienii au reputația unor oameni curajoși și temerari, însă Pocahontas (porecla pe care Trump i-a dat-o de când Warren a declarat în mod mincinos că are strămoși amerindieni – n.r.) pare că e speriată. Ar trebui să bea o gură de apă și să se întindă până își revine.

Secretarul pentru Apărare John Mattis nu are aerul speriat. „Am adăpostit refugiați”, spune el. „Am adăpostit persoane izgonite din casele lor de cutremure de pământ și de uragane. Facem tot ce este în interesul țării.”

Pentagonul afirmă că lucrează în strânsă colaborare cu serviciile de sănătate și umanitare pentru a determina ceea ce este necesar și cum poate fi trimis acolo.

Între timp, copiii aflați în custodia guvernului, în sau în afara „cuștilor”, sunt îngrijiți. Nimeni nu a pus asta la îndoială, ceea ce este o veste proastă pentru Chuck Summer și strategii săi de campanie electorală. Ei au contat pe obișnuita sa încăpățânare de a insista că nu face greșeli pentru ca copiii plângând să rămână în jurnalele de știri toată vara.

Copiii sunt bine, dorm în adăposturi curate și mănâncă mai bine decât au mâncat în America Centrală. Primesc îngrijire medicală americană și mulți dintre ei fac cunoștință pentru prima dată cu un dentist.

„Încercarea” lor este separarea de părinți, întotdeauna dureroasă pentru un copil. Dar nu sunt la Auschwitz, așa cum unii isterici (precum un fost director al CIA) pretind. Paznicii de care au nevoie nu sunt naziști care au venit de la pensie la Buchenwald, în ciuda a ceea ce zic unii „experți” suferind de prea multă căldură.

Donald Trump este cel care se arată mai descurajat: „Nu-i interesează copiii”, spune el despre dl Summer și despre Democrați. „Nu le pasă de durerile lor. Nu le pasă de nimic.”