Toate administrațiile americane de după război s-au temut să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului de teama protestelor.

Un editorial despre efectele gestului lui Trump, semnat John R. Bolton, fost ambasador american la ONU, pentru Gatestone Institute.

Anunțul de miercuri al președintelui Trump că Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitala Israelului a fost deopotrivă corect și prudent din perspectiva Americii. Multe rămân de făcut în ceea ce privește mutarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, însă acesta a fost un prim pas crucial.

Esențială în ceea ce privește implementarea deciziei lui Trump este poziția Departamentului de Stat: va pune acesta în aplicare noua politică a SUA – căreia birocrația de stat i se opune cu putere – sau oponenții acerbi ai mutării ambasadei o vor submina prin lipsă de acțiune și boicot?

În 1948, în timpul lui Harry Truman, Statele Unite au fost prima țară care a recunoscut statul modern Israel după declarația acestuia de independență.

Totuși, la solicitarea Departamentului de Stat, Truman a refuzat să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului, o greșeală continuată de succesorii săi.

Trump a corectat acum eroarea: Ierusalimul a fost capitala Israelului din 1948 și cu cât steagul american va flutura mai curând aici deasupra ambasadei americane, cu atât mai bine.

Așteptatele proteste și violențe din partea obișnuiților suspecți din Orientul Mijlociu au început deja, și vor urma și altele. Frica de astfel de proteste a descurajat administrațiile precedente să mute ambasada la Ierusalim.

Însă este o greșeală ca America să se lase intimidată astfel. Sprijinul Congresului va fi unul zdrobitor, așa cum este normal; acum peste 20 de ani, Camera Reprezentanților și Senatul au legiferat aproape în unanimitate că președintele trebuie să mute ambasada la Ierusalim. Dată fiind inevitabila obstrucție birocratică, Congresul trebuie să continue să joace un rol important – îmboldind sistematic Departamentul de Stat și oferind finanțare promptă și adecvată pentru contruirea unei noi ambasade de primă mână.

Dintr-o lovitură, Trump a pus capăt și numeroaselor fantezii care încă proliferează la Națiunile Unite și în capitalele multor țări din întreaga lume.

Prima este că mai multe rezoluții ale Adunării Generale de la începutul existenței ONU, în anii 1940, încă mai au efect și putere. Anunțul lui Trump, de exemplu, face ca Rezoluția 181 (crearea unui stat arab și a unuia evreu, după retragerea britanică din Palestina și considerarea Ierusalimului drept corpus separatum – un oraș independent sub tutela ONU) să devină literă moartă.

Mai mult, așa-numitul „drept de revenire” pentru refugiații palestinieni, în urma războiului de independență din 1947-1949, de mult expirat și respins categoric de Israel, a ajuns și el la coșul de gunoi al istoriei.

Decizia lui Trump face să fie aduse în lumină problemele reale care trebuie să fie rezolvate acum. Procesul de pace din Orientul Mijlociu are de multă vreme nevoie de claritate și de o injecție de realism, iar Trump le-a oferit.

Liderii palestinieni spun de decenii că mutarea ambasadei la Ierusalim va duce negocierile dintre israelieni și palestinieni într-un punct mort. Însă acest lucru este adevărat numai dacă palestinienii își doresc asta și vor să demonstreze că dorința lor de a se ajunge la o pace reală, care să recunoască permanența Israelului, a fost apă de ploaie și lipsită de sinceritate de la început.

Nici o pace durabilă nu se poate întemeia pe iluzii, iar gestul lui Trump face ca acest obiectiv să fie acum mai aproape de realizare.