Trucurile Reginei au salvat-o pe Prințesa Kate de multe ori. Secretele Modei Regale

Trucurile Reginei au salvat-o pe Prințesa Kate de multe ori. Secretele Modei Regale

Trucurile Modei Regale, transmise exclusiv direct. Am fost întotdeauna atrași de viețile Reginei Elisabeta a II-a și ale membrilor casei regale, iar unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este felul în care se exprimă prin vestimentație.

Trucurile Reginei

Unii membri ai familiei regale sunt stricți în respectarea etichetei regale, în timp ce alții au găsit modalități ingenioase de a o ocoli.

Aceast foileton conține trucuri de stil, sfaturi de frumusețe și reglementări regale care au făcut ca femeile din Familia Regală să fie elegante și sofisticate la fiecare eveniment la care își fac apariția.

De la coafurile Dianei și ținutele monocrome ale Reginei Elisabeta, până la ținutele reutilizabile a prințesei Kate și minimalismul lui Meghan Markle, avem de toate!

Lenjeria modelatoare a fost prietenă cu Regina Elisabeta

Având în vedere statutul lor social, este de înțeles că membrii Familiei Regale nu pot arăta publicului lenjeria intimă. Așa că, pentru a-și ascunde lenjeria intimă au fost necesare câteva trucuri. Printre acestea se numără coaserea sutienelor în ținute pentru a evita ca bretelele să fie vizibile. Femeile din Familia Regală aleg, de asemenea, lenjerie modelatoare fără bretele, de culoare pielii.

Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, a participat la cursa de la Royal Ascot în 2019. În ciuda faptului că unele părți ale rochiei ei de un albastru pal de la Elie Saab sunt transparente, nu se vede niciun articol de lenjerie.

Ducesa de Sussex

Ducesa de Sussex / Sursa foto: Royal Ascot

Nuanțe îndrăznețe pentru a ieși în evidență

Regina Elisabeta a II-a, care a murit în septembrie 2022, este cu siguranță admirată de mulți oameni pentru ținutele ei colorate. Fiind cel mai longeviv monarh britanic, ea a avut mult timp să-și perfecționeze stilul personal.

Majestatea Sa nu s-a ferit de nuanțe îndrăznețe, ba chiar le-a iubit, purtându-le din la cap până în picioare. Interesant este că angajamentul ei față de ținutele strălucitoare avea un motiv practic în spate.

Regina Elizabeth a purtat aceste nuanțe pentru ca publicul și echipa ei de securitate să o poată recunoaște ușor într-o mulțime, conform DailyMail.

Tușului de pleoape și iluminatorul

De la îmbrăcăminte, să intrăm acum în teritoriul machiajului, adus de Meghan Markle. Ducesa de Sussex, chiar dacă nu mai este un membru senior al Familiei Regale din 2020, este la fel de stilată ca întotdeauna.

Megan Markle

Meghan Markle / Sursa foto: Facebook

Un sfat de frumusețe pe care îl putem lua de la Meghan este aplicarea unui iluminator sub ochi, pentru un aspect strălucitor, iar ea folosește pe cel de la Yves Saint Laurent’s Touche Éclat.

Fosta actriță din „Suits” aplică acest produs al unei mărci de lux franceze pe colțurile interioare ale ochilor și, voila!

Trucurile Prințesei Diana. Poșeta-plic, grozavă pentru decolteu

Mulți ar fi de acord că regretata Prințesă Diana este unul dintre cei mai elegante membre ale Familiei Regale din istoria recentă.

Încălcând frecvent regulile modei, ea a reușit să stabilească tendințe pe care chiar și celebritățile din zilele noastre le copiază.

Prințesa Diana a făcut o treabă atât de bună pentru a-și ascunde decolteul cu poșete de tip clutch, încât practic o putem numi expertă.

Ca cineva care era constant urmărită de paparazzi, nu dorea ca aceștia să surprindă vreo fotografie compromițătoare. Așadar, Prințesa își ținea adesea poșeta la nivelul pieptului, mai ales când ieșea din vehicule.

Diana

Prințesa Diana acoperindu-și decolteul cu poșeta/ sursa foto: https://sehabags.com/