Trif despre criza forței de muncă în turism: „Sunt mulți oameni care ar veni și pe salariul minim să lucreze în România”
- Ilinca Drago ș
- 1 mai 2019, 18:54
Ministrul Turismului, Bogdan Trif a afirmat, la Digi24, că au fost simplificate procedurile de aducere a forței de muncă din străinătate și că acum sunt foarte mulți români plecați în străinătate care ar fi dispuși să lucreze pe salariu minim în România.
Ministrul Turismului susține că s-au simplificat procedurile de aducere a forței de muncă din străinătate și criza forței de muncă în turism poate fi combătută dacă se aduc români din străinătate care să fie plătiți cu salariul minim.
„Nu e neapărat o criză fără precedent (a forţei de muncă – n.r.) și nu e neapărat o criză doar în turism. Toate segmentele se lovesc de lipsa forței de muncă. Din primele întâlniri cu reprezentanții hotelierilor, am analizat toate soluțiile care pot combate această criză și în prima etapă am simplificat foarte mult procedurile de aducere a forței de muncă din străinătate. Acum hotelierii pot aduce forţa care să fie plătită cu salariul minim. A fost una din cerințele lor principale. Înainte, puteai să-l plătești doar cu salariul mediu, ceea ce era o greșeală din punct de vedere al unei strategii.
Sunt mulți oameni care ar veni și pe salariul minim să lucreze în România”, a declarat Bogdan Trif, informează digi24.ro.
Ministrul a mai specificat că școlile din România scot mulți specialiști în turism dar aceștia refuză să lucreze în domeniu deoarece salariile nu sunt atractive. „Prin investițiile făcute de sectorul privat, coroborate cu facilitățile date de guvern, vorbim de TVA 5%, vouchere, toți acești bani care vin în sectorul turistic, care ia avânt în zilele noastre, cu siguranță cu acești bani o să poată să plătească la adevărata valoare forța de muncă, ca să nu mai plece în străinătate sau să aleagă alt sector”, a spus ministrul.
Bogdan Trif a mai spus că în 2018 au fost cu 8% mai mulți turiști, comparativ cu 2017, și că numărul acestora crește „de la an la an”.
„În programul de guvernare avem măsuri specifice, turismul a devenit o prioritate națională. Nu vorbim vorbe goale. În discuțiile cu reprezentanții patronatelor din turism a reieșit clar că în ultimul an s-au acordat foarte multe facilitați și fiscalitatea e cea mai mică din UE. Dacă privim în retrospectivă, putem constata că acum câțiva ani doar TVA era la 24% și acum e 5%”, a adăugat ministrul Turismului.