Trenurile cu doi călători, trase definitiv în depou

Trenurile cu doi călători, trase definitiv în depou

Opt călători în fiecare tren care face legătura între Mărăşeşti şi Panciu şi doi între Jebel şi Liebling, în Banat. CFR Călători va închide rutele fără muşterii sau pe care se merge "cu naşul".

Din cauză că pasagerii ar încăpea, în unele cazuri, într-un Logan MCV, iar alteori chiar şi într-un Smart, mai multe linii ferate din toată ţara sunt în pericol de a rămâne fără trenuri de călători. Sunt însă în pericol de a fi anulate şi garniturile care zi de zi sunt înţesate de navetişti, dar mai nimeni nu plăteşte bilet, călătorind "cu naşul" sau făcând, pur şi simplu, blatul.

Presată de Fondul Monetar Internaţional, conducerea CFR Călători a început o monitorizare a secţiilor de circulaţie pe care se înregistrează cele mai mari costuri pe pasager/ kilometru.

În urma unei analize amănunţite, în mai multe gări nu se va mai auzi, începând cu 11 decembrie (când intră în vigoare noul Mers al Trenurilor), glasul roţilor de tren. Sau, operatorii privaţi pot închiria respectivele secţii de circulaţie feroviară.

Fără tren la Panciu

Trei secţii par să aibă soarta pecetluită. Între Floreni şi Dornişoara, în judeţul Suceava, circulă zilnic două perechi de garnituri cu rang de personal (Regio, după viitoarea denumire), care străbat distanţa de 22 km în aproape o oră. Nu este de mirare că în fiecare tren sunt, în medie, zece călători, potrivit datelor puse la dispoziţia Capital de directorul de exploatare al CFR Călători, Valentin Dorobanţu.

Mai puţini, opt la număr, sunt pe ruta Mărăşeşti - Panciu. Aici, circulă zilnic un tren dus şi unul întors. Viteza de deplasare este de 18 km în 25 de minute.

Recordul negativ aparţine însă unei linii ferate din Banat, între Jebel şi Liebling. Cei 10 km sunt parcurşi în jumătate de oră de singura pereche de trenuri care circulă zilnic.

Potrivit analizei CFR Călători, în fiecare tren sunt, în medie, doi călători, care ar încăpea bine-mersi şi într-un automobil Smart de două locuri. S-ar putea renunţa la traficul feroviar şi în alte secţii fără muşterii: Grădiştea - Giurgiu (până la refacerea podului prăbuşit la inundaţiile din 2005 şi întregirea circulaţiei până la Bucureşti Progresu) sau Oraviţa - Iam.

"Sunt anumite secţii pe care, chiar dacă toţi sătenii din haltele de pe parcurs ar lua trenul, tot nu s-ar acoperi costurile", explică directorul general al CFR Călători, Dorin Maer.

EVAZIUNE

Doar două abonamente pe Bucureşti - Olteniţa

Unele secţii pe care circulă trenuri personale au fost luate în colimator, nu pentru că n-ar avea muşterii (dimpotrivă), ci pentru că mai nimeni nu plăteşte bilet. Este vorba de deja celebra rută Bucureşti - Olteniţa, unde, deşi trenurile sunt înţesate de navetişti, s-a descoperit că au fost cumpărate doar două abonamente, după cum spune Mihai Sârbulescu, revizor general pentru siguranţa circulaţiei şi control din cadrul CFR Călători.

Alte rute de navetişti sunt catalogate de societatea feroviară de stat ca având un risc ridicat de evaziune (la trenurile personale). Una dintre aceste rute este Roşiori - Alexandria.

Totodată, rute unde se face evaziune şi puţini sunt aceia care îşi cumpără bilet la fiecare călătorie sunt: Bucureşti Obor - Feteşti, Iaşi - Târgu Frumos, Cluj Napoca - Dej. Alte rute preferate de blatişti sunt Timişoara - Caransebeş şi Arad - Simeria.

Vinerea, ziua preferată a blatiştilor

La o recentă acţiune de control, derulată de inspectorii într-un tren personal de Feteşti au fost descoperiţi nu mai puţin de 230 de călători fără bilet, în plus faţă de cei 850 de plătitori. Evazioniştii reprezentau astfel nu mai puţin de 20 de procente din numărul total de călători din personalul de Feteşti. Controlul a avut loc într-o vineri, zi a săptămânii în care se deplasează cei mai mulţi blatişti pe reţeaua de cale ferată, după cum au constatat cei din conducerea CFR Călători.

Şi aplecarea spre cele sfinte îşi pune amprenta asupra călătorilor, care consideră că harul divin îi va scuti de plata biletului. Cel puţin aşa se poate deduce din constatarea organelor de control ale CFR Călători, care au descoperit foarte mulţi blatişti în garniturile care se îndreptau spre Iaşi în preajma sărbătorii Sfintei Parascheva.

Sunt însă şi rute care "duduie" la CFR Călători. Cea mai circulată rută este Bucureşti - Ploieşti, unde în fiecare tren sunt în medie 400 de călători. Alte rute extrem de eficiente pentru Căile Ferate Române sunt Timişoara - Arad (350 de călători/tren) şi Bucureşti - Craiova (300), care vin imediat după ruta Bucureşti- Ploieşti, din punct de vedere al veniturilor care sunt încasate. Citiţi şi:

  • Cum scade CFR durata călătoriei: opriri mai puţine, trenuri scurte
  • CFR Călători îşi modernizează locomotivele
  • CFR, cele mai scumpe căi ferate din regiune