Vuiesc canalele de socializare: președintele Putin a ordonat trimiterea armelor nucleare pe linia frontului din Ucraina! La Kremlin s-au alcătuit listele cu cei care vor fi evacuați în adăpostul secret din Munții Altai! Cât adevăr conțin aceste zvonuri?

Bateriile de Parcare. Sunt un tip de modă veche: îmi încep ziua cu o cafea și cititul ziarelor. În fine, ceea ce azi ține loc de ziare – Internetul să trăiască! Pare o îndeletnicire blajină, dar uneori îți prilejuiește senzații tari. Acum câteva zile, deîndată ce a început să se prăbușească frontul rusesc din Regiunea Nikolaev, canalele de socializare au vuit: Vladimir Putin a trimis ”trenul nuclear” spre Ucraina! În mintea mea s-a aprins instantaneu ledul acela roșu: oare mai avem 3... 4 zile până la o lovitură nucleară tactică asupra Ucrainei?

De la bun început, un element cheie m-a lăsat perplex. Încă din vremurile sovietice, când învățam la UM 01352 Corbu rudimentele meseriei de cercetaș, se știa că unele aspecte legate de armele nucleare sunt atât de secrete, încât dacă le numești, te așteaptă pușca turnată din beton armat, la batalionul disciplinar Plenița. Iar lista de interdicții începea cu expresia ”Baterie de Parcare”. Aceasta era denumirea codificată a coloanei de autospeciale care transportă armele nucleare de la depozitul central al Frontului (cod ”Obiectiv S”, indicativ FBKr) spre raionul de pornire la atac. Secretizarea extremă avea motive solide: în anii 1970 – 1980, experții militari sovietici estimau că până la 50% din aceste coloane vor fi distruse de NATO înainte de a ajunge la destinație. Orice precauție dădea o șansă în plus. Păi și acum anunțăm transporturile pe Telegram?

Trenulețul Morții. Așa că m-am hotărât să verific. Spre marea mea surprindere am dat peste două filmulețe. Adică, să filmezi lucruri pe care nici măcar să le numești nu îți este permis? Păi asta se poate numai cu voie de la Stăpânire. Și deschid primul filmuleț: o coloană de autospeciale de transport/lansare (TEL) cu un divizion de rachete operative. Camioane grele, cu racheta vizibilă pe platforma hidraulică, care o ridică în poziția de lansare. Și am mai găsit un filmuleț, cu mașini blindate pe platforme de tren. M-am lămurit instantaneu: FAKE 100%. Nu așa se transportă armele nucleare rusești.

În februarie 1959 Consiliul de Miniștri al URSS, printr-un decret cu caracter ”special” (secret) a întemeiat, în cadrul Ministerului Apărării, Direcția Generală 12 (Главное Управление Министерства Обороны 12, pe scurt 12-GUMO). Misiunea acesteia e stocarea și întreținerea armelor nucleare și, la război, livrarea acestor arme către trupele combatante. Iar în cei 63 de ani de existență, 12-GUMO nu a folosit niciodată trenul pentru a livra arme nucleare trupelor combatante: planurile strategice prevedeau plecarea la atac de pe aliniamente din Germania ”democrată”, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și Bulgaria, state în care ecartamentul liniilor de tren e diferit de cel rusesc.

Ce s-ar fi întâmplat dacă, spre exemplu, pe linia de cale ferată cu ecartament larg 706 J Galați ar fi început să se înghesuie trenurile militare sovietice, ducând spre Bulgaria (Baza de Artilerie Borovec) arme nucleare pentru un iminent atac? Evident, din primul sfert de ceas al războiului, gara de transbordare ar fi încetat să existe, iar la frontiera cu Grecia n-ar mai fi ajuns 50% din arme, ci poate 5%. De aceea, 12-GUMO a folosit întotdeauna convoaie auto, iar nu trenuri, pentru a-și transporta mărfurile otrăvite spre front.

Camionul cu coviltir. Iar ”Bateriile de Parcare” nu sunt convoaie auto obișnuite: sunt alcătuite din dube cu coviltir. Pe vremea când buchiseam regulamentele militare socialiste, erau camioane ZiL-131, cu tracțiune 6x6, pe care erau montate dube izoterme, dotate cu aer condiționat. Fiindcă arma nucleară trebuie permanent menținută la 20°C. De aceea, pe cabina șoferului era pliată o husă groasă, iar nu obișnuita plasă de camuflaj: când e vreme însorită, se trage ”coviltirul” peste dubă. Americanii se pot lipsi de așa ceva: armele lor nucleare sunt stocate la o temperatură constantă de 25°C. Dar în ce-i privește pe ruși, e dotare obligatorie. Probabil azi camioanele sunt mai moderne, coviltirele mai elegante – dar în niciun caz armele nucleare nu se transportă, sute de kilometri, pe TEL.

Și să le transporți de unde până unde? Astăzi, Federația Rusă mai are 12 baze de stocare. Dintre acestea, trei sunt aproape de frontiera cu Ucraina: Obiectivul 365 (UM 42685 Briansk), Obiectivul 387 (UM 14254 Voronej) și Obiectivul 1150 (UM 25624 Belgorod). După seria de explozii din vară, de la Briansk și Belgorod, putem fi siguri că armele nucleare au fost evacuate de acolo. Singura alternativă: să aduci de la Moscova, din Urali sau din Extremul Orient arme nucleare și să le descarci în plin câmp. E credibil?

Deci întreaga poveste cu ”trenulețele morții” e un FAKE grosier, făcut să ridice moralul populației Rusiei – unde aspectele legate de activitățile reale ale 12-GUMO sunt strict secrete, deci cetățeanul de rând chiar crede ce vede în filmulețele respective. În paralel, operațiunea mediatică ”Trenulețul Morții” vizează și ”Occidentul colectiv” – adică, aceia dintre europenii mai slabi de înger care mai cred brașoavele Kremlinului.

Refugiul din Altai. Și mai e un aspect: difuzarea filmulețelor cu ”Trenulețul Morții” a fost însoțită de lansarea unor zvonuri conform cărora președintele Putin ar fi pe punctul să se retragă, împreună cu câțiva apropiați, „într-un buncăr ultramodern în munții Altai, un adevărat oraș subteran, construit de compania Gazprom, care poate găzdui 100.00 de oameni în cazul unui război nuclear”. Planul său ar fi ca „înainte de lansa o lovitură cu arme de distrugere în masă, să se adăpostească în orașul subteran”.

În noiembrie 1941, cu trupele germane la periferiile Moscovei, Stalin a evacuat mumia lui Lenin la Obiectivul 85 (Kuibîșev). Dar el, Stalin, a rămas la Kremlin (de fapt la ”Transformator – 20”, numele de cod al biroului său subteran, căptușit cu straturi groase de beton armat, oțel și catifea, de lângă stația de metrou Kirovskaia). Iar acum, urmașul său, Vladimir Putin, urmează exemplul lui Ceaușescu, se pregătește să se urce în elicopter și să plece în munți, cu riscul ca întreaga Armată rusă să-l considere dezertor?

Oare situația este atât de gravă încât actualul punct de comandă protejat, Ramenki, situat la 90 metri adâncime, nu ar face față? Păi oare de ce, din moment ce propaganda rusă susține că Moscova e protejată de ”scutul impenetrabil” alcătuit din cele 68 de lansatoare 53T6 ale sistemului antirachetă A-135 ”Amur”, intrat în funcțiune în 1995?

Probleme cu Amurul. Răspunsul l-am putea găsi în arhivele Hoover Institution (Stanford University), mai precis în Fondul 2002C48, ”Vitalii Leonidovich Kataev”. Inginerul Kataev a fost, în anii 1980, consilier al ultimului președinte sovietic, Gorbaciov, iar după moartea sa (2001), arhivele sale personale și-au găsit drum, cum-necum, spre Statele Unite.

Găsim acolo, în cutia 7, dosarul 15, o foarte interesantă Informare: „Situația reală privind reproșurile Statelor Unite privind modul în care Uniunea Sovietică își îndeplinește obligațiile privind limitarea armamentelor”. Informarea a fost alcătuită pentru Mihail Gorbaciov, în pregătirea primei întâlniri cu președintele Regan (Geneva, noiembrie 1985).

Citim acolo că proiectul unui ”scut antirachetă” pentru a proteja Moscova a început la jumătatea anilor 1960. După 10 ani de eforturi, Întreprinderea TsNPO Vympel a reușit să producă un prim sistem, A-35M, care avea capacitatea de a intercepta „o singură rachetă balistică venind din anumite direcții și până la 6 rachete de tip Pershing-2, venind dinspre Germania”. Dar la acea dată, liderii URSS știau ceea ce între timp a devenit public: încă din 1968, planurile SUA alocau nu o rachetă, nu șapte rachete, ci de-a dreptul 66 de arme nucleare pentru Moscova (Bulletin of the Atomic Scientists, vol. 60, nr. 2/2004, pp 68-77).

La data Informării Kataev, Uniunea Sovietică lucra la un ”scut balistic” ameliorat: sistemul A-135 cu cele 68 de lansatoare ale sale, până astăzi în funcțiune. Cerințele erau ceva mai mari: „să ofere protecție împotriva a 1-2 rachete intercontinentale actuale sau de perspectivă și până la 35 de rachete cu rază medie de acțiune Pershing-2”. Dar la acea dată, planurile de război nuclear ale SUA alocau Moscovei circa 200 de lovituri nucleare.

Sistemul A-135 ”Amur” trebuia să fie operațional în 1987, dar a picat Testele de Stat derulate în martie – octombrie 1987, în poligonul Sary-Shagan. În 1990 sistemul a fost acceptat provizoriu, iar desfășurarea sa a fost încheiată abia în 1995. În prezent, durata normată de viață a rachetelor 53T6 este expirată, ca atare ogivele nucleare de 10 kt au fost demontate în 2010 și stocate la Obiectivul ”Borovsk-1” din Districtul Militar Moscova.

Îndrumările. Înțelegem acum de ce președintele Putin resimte nevoia de a avea, la Kremlin, un elicopter permanent pregătit să decoleze spre Munții Altai. În ceea ce privește locuitorii obișnuiți ai orașului, există locuri în adăposturi funcționale pentru 20% dintre ei. De aceea au fost elaborate Instrucțiuni pentru evacuare și dispersare (Наставление по эвакуации и рассредоточению, Воениздат, 1971), care și astăzi sunt în vigoare, și prevăd evacuarea celei mai mari părți a celor 12 milioane de moscoviți în ... 24 de ore.

În 1986 se știe cum s-a făcut evacuarea de la Cernobîl. Iar în 1988, la Perm, declanșarea accidentală a alarmei antiaeriene s-a soldat cu un eșec și mai răsunător. De atunci, apărarea civilă - гражданская оборона – este poreclită de ruși ”гроб”. Adică, sicriu. Fiindcă nu degeaba Ministerul pentru Situații de Urgență din Federație Rusă a editat recent și difuzează în tiraj mare lucrarea alcătuită sub îndrumarea domnului general Șoigu, „Îndrumări metodologice pentru îngroparea urgentă a cadavrelor în vreme de război” (Методические рекомендации по вопросам срочного захоронения трупов в военное время. Сибирский региональный центр МЧС РФ. Красноярск, 2008).

Militarii știu bine: cele 68 de amplasamente ale sistemului antirachetă A-135 ”Amur”, dispuse de jur-împrejurul Moscovei, vor fi lovite primele. Și asta, chiar în momentul în care 10 milioane de moscoviți se vor înghesui pe drumurile din zonă. De aceea, prevăzător, șamanul Șoigu a elaborat din vreme neprețuitele sale instrucțiuni funerare.

Cel care, la o adică, o să aplice prețioasele Îndrumări ale generalului Șoigu este chiar vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. Căruia președintele Putin i-a ordonat să rămână la Moscova, pentru a testa rezistența punctului de comandă  Ramenki. Domnul Medvedev își primește astfel răsplata pentru zelul cu care, la 22 septembrie, avertiza Occidentul Colectiv că „orice arme rusești, inclusiv arme nucleare strategice și arme bazate pe noi principii, ar putea fi folosite”. Sunt sigur că domnul Medvedev a primit cu nețărmurit entuziasm ordinul de a rămâne în Capitală.

Riscul. Este de bănuit că același entuziasm i-ar cuprinde pe militarii ruși în eventualitatea în care domnul Putin s-ar decide să facă o plimbare până pe sub munții Altai și de acolo, de departe, din adâncuri, să ordone un atac nuclear. Președintele Rusiei nu declanșează el însuși atacul nuclear, ci ordonă militarilor s-o facă. Iar ordinul de lansare a unei lovituri nucleare vine la pachet cu ordinul de evacuare a 23 de orașe principale ale Rusiei: circa 80 de milioane de oameni aruncați pe drumuri în prag de iarnă, sub riposta nucleară a adversarului. Și fiecare dintre militarii implicați în acest lanț de comandă strategic are familie, are copii la a căror soartă nu poate să nu se gândească.

Iar dacă unul singur din lanțul de comandă îl înfruntă, refuză să execute ordinul scelerat al președintelui fugar – destinul domnului Putin e instantaneu pecetluit. Credeți că va risca? Sunt convins că nu: prea ține la pielea dânsului de karatist. De aceea, sunt sceptic în ce privește posibilitatea ca domnul Putin să folosească arma nucleară.