Zona Donbas este crucială pentru soarta războiului din Ucraina. Mai mulți oficiali militari iau în calcul trei scenarii în privința conflictului. Luptele din aceste zile sunt vitale pentru viitorul regiunii.
Oficialii militari cred că războiul declanșat de Rusia în Ucraina se află într-o etapă critică care ar putea determina rezultatul pe termen lung al conflictului, relatează CNN, care citează mai multe surse care au legătură cu serviciile de informații americane și occidentale.
Kievul a cerut cu insistență Occidentului mai multe arme pentru a putea face față învaziei armatei ruse. Zona Donbas este crucială pentru soarta războiului. Pentru moment armata ucraineană rezistă, dar este dominată din punct de vedere numeric de armata rusă.
Trei scenarii posibile
Oficialii occidentali urmăresc îndeaproape trei posibile scenarii despre care cred că s-ar putea derula în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Primul dintre ele este cel potrivit căruia Rusia ar putea continua să obțină victorii în două provincii cheie din est.
Un al doilea scenariu prevede că s-ar putea ajunge la un război de uzură care se va prelungi luni sau ani, ducând la pierderi uriașe de ambele părți și la o criză economică globală.
Mai există și un al treilea scenariu, dar acesta este și cel mai puțin probabil. Rusia și-ar putea redefini obiectivele de război, ar putea să anunțe că a obținut victoria și să ofere un acord de încetare a focului, însă în anumite condiții favorabile Moscovei.
Zone cruciale
Dacă Rusia reușește să-și consolideze unele dintre victoriile din est, oficialii americani se tem din ce în ce mai mult că președintele rus Vladimir Putin ar putea, în cele din urmă, să folosească acel teritoriu ca un teren de așteptare pentru a avansa mai departe în Ucraina.
Deocamdată, luptele se concentrează în două orașe surori de pe malurile opuse ale râului Severski Doneț, Severodoneţk și Lisichansk. Luptătorii ucraineni sunt aproape complet încercuiți la Severodoneţk
Ministerul Apărării britanic a afirmat, pe Twitter, că Rusia îşi foloseşte superioritatea numerică a trupelor şi a pieselor de artilerie pentru a cuceri gradual teritorii în oraşul ucrainean Severodoneţk şi în jurul acestuia.