Polonezii nu vor să joace la Moscova un meci crucial pentru calificarea la Campionatul Mondial găzduit de Qatar în acest an. La fel au procedat și oficialii federațiilor din Cehia și Suedia.
Încep să se vadă consecințele războiului declanșat de Vladimir Putin, președintele Rusiei, în Ucraina. Au fost anunțate deja sancțiuni economice fără precedent, împotriva rușilor, iar penalitățile vor fi și în plan sportiv.
Finala UEFA Champions League ar putea să nu se mai dispute la Sankt Petersburg și să fie mutată la Londra
Deja, oficialii UEFA au anunțat că orașul Sankt Petersburg ar putea să nu mai găzduiască finala Ligii Campionilor, programată să se dispute la data de 28 mai. În acest context, marele eveniment ar putea să aibă loc la Londra, pe „Wembley”.
„UEFA monitorizează constant situația. Momentan, nu este în plan schimbarea locului de disputare al finalei”, a transmis forul european printr-un comunicat oficial.
Polonezii, Cehii și Suedezii nu vor să audă de vreun meci programat la Moscova
Reprezentanții federațiilor de Fotbal din Polonia, Suedia și Cehia au anunțat că nu vor să joace împotriva Rusiei în paly-off-ul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar, la Moscova. Polonezii trebuie să întâlnească Rusia, la data de 24 martie, în deplasare. Iar câștigătoarea s-ar afla față în față cu învingătoarea partidei dintre Suedia și Cehia, la data martie. Așa că oficialii din cele trei țări s-au adresat într-o scrisoare comună către oficialii de la FIFA și UEFA.
„Ne așteptăm ca FIFA și UEFA să reacționeze imediat și să prezinte soluții alternative în ceea ce privește locurile în care ar putea fi jucate aceste meciuri de baraj care se apropie”, se spune în scrisoarea respectivă.
Apel categoric făcut către oficialii de la FIFA și de la UEFA
„Pe baza evoluției alarmante actuale a conflictului dintre Rusia și Ucraina, inclusiv situația de securitate, Asociațiile de Fotbal din Polonia, Suedia și Republica Cehă își exprimă poziția fermă conform căreia meciurile din play-off de calificare la Campionatul Mondial, programate pe 24 și 29 martie 2022, nu ar trebui să se dispute pe teritoriul Federației Ruse.
Semnatarii nu se gândesc să călătorească în Rusia și să joace meciuri de fotbal acolo. Escaladarea conflictului militar pe care o observăm implică consecințe grave și o siguranță considerabil mai scăzută pentru echipele noastre naționale și delegațiile oficiale”, au mai scris oficialii federațiilor din țările respective.