Citez de pe Rador din știrea difuzată de Radio România Actualităţi, în dimineața zilei de 5 octombrie, ora 7.00: ”Accident grav de microbuz în această dimineaţă!

Nouă persoane au murit, iar alte 12 au fost rănite. Accidentul a avut loc pe DN2A Slobozia Urziceni. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Corespondenta noastră Clementina Tudor este acum în direct cu noi pentru mai multe informaţii. Reporter: Bună dimineaţa. Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre un tir și un microbuz. Din primele cercetări, șoferul tirului a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu microbuzul plin cu călători.”

Accidentul, considerat drept cel mai grav din 2019 sau, mai precis, pînă acum din 2019 (mai sînt trei luni din anul ăsta, suficient timp ca să se petreacă un accident mai grav, Doamne ferește!), a fost comentat astfel de Klaus Iohannis, aflat în campanie electorală la Iași, cu nevasta, pentru presa prezidențială pupincuristă, tot Răvășitoare la nivel planetar: „Azi dimineață, la 6 și ceva, am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni și Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic, cu zece morți și aproape zece răniți grav. M-a întristat foarte mult. Ce poți să spui? Condoleanțe, îmi pare foarte rău! Ce să înțelegem de aici? Să înțelegem că lipsa de infrastructură ucide, precum și corupția ucide? Această nepăsare criminală a pesediștilor costă vieți, costă vieți de români.” Las la o parte că Președintele candidat se dedă iar năravului său de a umfla clișee cu gura făcută pompă de picior.

Clișeul folosit de regulă de toată lumea cînd vine vorba de un deces (mă întristează, îmi pare rău) devine odios prin plasarea cuvîntului foarte. Klaus Iohannis n-a fost pur și simplu întristat. A fost „foarte” întristat. Nu i-a părut rău pur și simplu. I-a părut „foarte” rău. Mulți spun că folosirea abuzivă a lui foarte, într-un soi de pedofilie lingvistică, trădează neputința lui Klaus Iohannis de a gîndi în limba română. El gîndește mai întîi în germană, după care traduce în limba română. Așa se explică momentele despre care Theodor Paleologu zicea la emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, cu un umor nebun (un candidat deosebit de periculos pentru Klaus Iohannis, deoarece apelează în bătălia cu acesta la ridiculizare): „E foarte amuzant cînd citește textele scrise alții, este formidabil cum le interpretează și cum accentuează prepozițiile sau conjuncțiile”. De fapt, Klaus Iohannis nu accentuează prepozițiile sau conjuncțiile. El întîrzie în rostirea lor pentru a-și aminti cum sună în română textul scris pentru el în nemțește.

Las la o parte faptul că timp de cinci ani, cînd n-a fost plecat în vacanțe nesfîrșite sau în ceea ce Caragiale, atacîndu-i pe guvernanții liberali, numea în articolul „... Oarecare moderație...” din Timpul, 25 februarie 1878, „excursiuni de plăcere în socoteala patriei”, nu s-a pronunțat public despre niciun eveniment major din viața României, pentru ca acum, lovit de pîntecăraia, să comenteze un accident de circulație. Aș vrea să mă opresc asupra unei chestiuni elementare din intervenția lui Klaus Iohannis: Raportarea la logica minimului bunsimț. Klaus Iohannis pune cauza accidentului pe seama infrastructurii mai mult decît absente. Toate datele arată însă că accidentul nare nici o legătură cu infrastructura. De vină a fost un șofer de Tir care a intrat în viteză pe contrasens, lovind un microbuz care circula regulamentar. Se putea întîmpla asta din punct de vedere al infrastructurii pe orice arteră de circulație din străinătate. Asta ca să nu mai reamintim cele spuse de Răzvan Cuc. Și anume, că șoferul putea folosi autostrada Soarelui, paralel cu drumul național.

Dar chiar dacă ar avea legătură, de absența infrastructurii răspund toate guvernele postdecembriste, inclusiv Guvernul Călin Popescu Tăriceanu în care ministru al Transportului a fost chiar Ludovic Orban, cel care se gudura cît mai vizibil, să fie văzut, pe lîngă cracul lui Klaus Iohannis, la sindrofia de familie prezidențială de la Iași. Să nu fi știut Klaus Iohannis toate acestea? Firește c-a știut. Și cu toate acestea, a lansat acuzațiile halucinante împotriva PSD. A greșit din punct de vedere electoral? Firește că nu. Deși acuzarea PSD de un accident de circulație provocat de un șofer iresponsabil ține de deraierile de tip electoral, intervenția a avut efect. Și asta pentru că PSD și -a pierdut din 26 mai 2019 sprijinul popular indispensabil minimei Guvernări. La emisiunea moderată de Denise Rifai la Realitatea tv am comparat situația PSD din ultimul timp, cu cea a lui Nicolae Ceaușescu din 1989. 1989 e un an de referință pentru cei care studiază cum se manifestă agonia unui regim.

Nu numai că totul era paralizat, în așteptarea a ceva care trebuia să vină inevitabil, dar mai mult, tot ce se întîmpla rău în România era pus pe seama lui Nicolae Ceaușescu. Ca să nu mai spun că pe seama lui Nicolae Ceaușescu, se puneau tot felul de aberații – de la uciderea copiilor ca să le bea sîngele în vederea întineririi pînă la comedia independenței față de ruși. Toate erau crezute de români. Mult mai grav, orice ar fi făcut Nicolae Ceaușescu se întorcea împotriva sa, în materie de opinie publică. Și dacă ar fi dat fiecărui român un metru de cîrnat pe gratis, s-ar fi spus imediat că e o decizie menită a-i face pe români să fie somnolenți de digestie grea, astfel încît ei să nu mai poată fi atenți la politica dezastruoasă a conducerii. E limpede că un lucru asemănător, chiar dacă nu la proporțiile din 1989, se întîmplă după 26 mai 2019 cu guvernarea PSD. Tot ce s-a întîmplat rău în România, inclusiv Cazul Caracal, a curs în defavoarea PSD. Pe seama PSD s-au pus o mie și una de aberații.

Scrierile lui Florin Câțu, profetul despletit al PNL, ne dovedesc asta. Cînd o putere e în agonie, tot ceea ce face se întoarce împotriva ei. Manevra cu punerea Moțiunii de cenzură sîmbătă noaptea era teoretic o lovitură. Opoziția ar fi fost obligată să recunoască adevărul că parlamentarii ei nu muncesc în weekend. În condițiile unei Puteri pe ducă, lipsită de suflul dat de sprijinul popular, manevra s-a întors împotriva PSD. A fost crezută campania Opoziției de denunțare a șmecheriilor făcute de PSD ca să rămînă la putere cu orice preț. În decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu punea evenimentele pe seama agenturilor străine. Avea perfectă dreptate. Implicare agenturilor în Lovitura de stat din decembrie 1989, e azi o axiomă a istoriografiei noastre.

Cu toate acestea, nimeni nu l-a crezut. Klaus Iohannis încalcă Legea fundamentală la nivel de borfaș. S-a amestecat public în dosarul Caracal de la DIICOT, cerîndu-i procurorului șef al DIICOT demisia. Clară punere la îndoială a independenței Justiției. Refuză să semneze revocarea Anei Birchall, deși CCR a publicat chiar Motivarea. A cerut ca desemnarea Comisarului UE să fie aprobată de el, deși Constituția îi refuză o astfel de prerogativă. Acum se știe c-a făcut toate acestea pentru ca Sigfried Mureșan, fost Vasile și soțul nevestei sale, să ajungă comisar european. Nu că Klaus Iohannis ar muri de dragul lui.

A primit însă ordin de la Berlin să facă totul, chiar să dea jos Guvernul PSD, numai să fie Siegfried Comisar, mai ales că acestuia îi e rușine c-a fost botezat și Vasile. Participă la toate reuniunile de partid ale PNL, deși el mai e președintele României, și președintele nu poate fi chibițul unui partid. La reuniunea de la Iași și-a permis să vină cu nevastă-sa! Nu peste mult timp o să îl aducă cu el și pe antrenorul de tenis al nevestei. Biata Viorica Dăncilă strigă de se aude pe tot internetul că președintele încalcă Constituția. Prezenți în studiouri, liderii PSD acuză și ei. Campania n-are nici un efect.

Și dacă mîine Klaus Iohannis dă țara rușilor, nimeni nu l-ar acuza. Tot pe seama PSD ar fi pusă crima. Iată de ce și-a permis Klaus Iohannis să se cațere electoral pe cei zece morți în accidentul de la Slobozia. Pentru că guvernul PSD e pe ducă. Dacă Moțiunea de cenzură va trece, pentru PSD va fi un moment istoric. Va fi ultima șansă de a se salva.