Prinţul Carol ca „principe ereditar al României” se afla pe drum spre viitoarea sa țară, în timp ce, la Bucureşti, Adunarea Deputaţilor proclama la 1/13 mai 1866, cu 109 voturi din 115, hotărârea ei nestrămutată de a menţine „o Românie una şi nedespărţită”, unde a sosit la 8/20 mai.

Călătoria pe teritoriul Imperiului Habsburgic nu a fost deloc uşoară, în contextul în care era iminentă izbucnirea războiului dintre Austria şi Prusia.

Principele Carol a plecat la 29 aprilie/11 mai în Elveţia, la Zurich, unde a obţinut un paşaport fals, pe numele Karl Hettingen.

Apoi, a călătorit între 3/15-6/18 mai pe traseul Augsburg - Munchen - Salzburg - Viena - Pesta - Timişoara - Baziaş (ultima staţie a căilor ferate austriece).

După o transbordare la Orşova, Carol a ajuns cu bine la Turnu Severin, în ziua de 8/20 mai.

La 10/22 mai 1866, prinţul Carol, însoţit de Ion C. Brătianu, intra în Bucureşti, fiind primit de o mulţime entuziastă.

I s-au înmânat cheile oraşului de către primarul Dimitrie Brătianu. Drumul a continuat până în dealul Mitropoliei, unde principele Carol a fost întâmpinat de mitropolitul Nifon.

După un scurt Te Deum, oficialităţile au intrat în Camera Deputaţilor; aici Carol a depus jurământul. Locotenentul domnesc Nicolae Haralambie a citit formula constituţională:

„Jur să fiu credincios legilor ţării, a păzi religiunea României, precum şi integritatea teritoriului ei, şi a domni ca un domn constitutional”.

Principele a spus în limba română: Jur!

În ziua următoare preluării atribuţiilor, tânărul domnitor a format un nou guvern, a cărui conducere a asumat-o conservatorul Lascăr Catargiu.

În guvernul de coaliţie au intrat conservatori ca Petre Mavrogheni şi Ioan C. Cantacuzino, generalul Ioan Gr. Ghica, liberalul moderat Dimitrie Sturdza, dar şi radicalii Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti.

În timpul acestui cabinet, proiectul de Constituţie a ajuns în dezbatere generală la 17/29 iunie. Noua Constituţie a fost adoptată la 30 iunie/11 iulie 1866.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric